Tuesday, 3 November 2015

In cautarea absentei


Cees Nooteboom - Ziua Mortilor

Printr-o coincidenta nefasta si rau prevestitoare in privinta titlului, am inceput sa citesc cartea vineri seara, pe 30 octombrie. Printr-o alta coincidenta, am terminat-o pe 2 noiembrie, cand traditia catolica sarbatoreste ziua sufletelor din Purgatoriu, pentru a le usura calatoria spre Rai. Este o zi de comemorare si amintire, care in Mexic se imbraca in culori exuberante, preluand  traditia azteca a cultului zeitei regatului subteran, Mictecacihuatl. 
A fost cartea care m-a insotit in zile de soc si revolta. Am citit-o cu neputinta si resemnare, cu durere si furie, ridicand un zid intre mine si lumea de afara, unde din corul armonios de caldura si compasiune izbucneau voci disonante, isterice si incarcate de ura, tocmai din randul celor care, declarativ, ar fi trebuit sa-si insuseasca cel mai bine iubirea aproapelui. Am citit-o si am meditat, m-am intrebat, am dizolvat putin in ea nodul din gat si ghemul din stomac, dar a fost imposibil sa nu o asociez probabil cu cele intamplate, sa nu-mi vorbeasca altfel decat ar fi facut-o in circumstante diferite.
Arthur Daane, personajul principal, este un producator olandez de filme documentare. De cand sotia si fiul i-au murit intr-un accident de avion, cutreiera lumea dintr-un capat in altul, acceptand si slujbe ocazionale de cameraman, fiind oriunde si nicaieri, un Ulise ce-si cauta drumul spre casa, spre tarmul parasit, printre chemarile sirenelor ambulantelor, sub privirile ocrotitoare ale statuii zeitei Atena ori sub sfichiuiturile darului lui Eol, vant de iarna inghetat, dar mereu insotit de credinciosul si atentul Argos, camera sa de filmat. Il gasim pe strazile Berlinului, un oras la fel de sfasiat sufleteste ca si el, unde rasuna ecourile vocilor trecutului, intr-o zi friguroasa de iarna, ratacind si gandindu-se la prieteni, la diferentele dintre tara natala si  Germania, la natura umana, incercand sa-si aline senzatia de gol si transparenta, de neparticipare la lumea reala a orasului ce-si poarta ranile fascismului si ale consecintelor lui, concentrandu-se asupra zapezii care sterge diferentele. Filmeaza trotuare, strazi, urme de pasi in zapada. Filmeaza roti, pentru a surprinde dinamica miscarii. Filmeaza umbre.
Si in tot acest timp se gandeste: la o vacanta in Grecia, chiar in Itaca, impreuna cu familia, la ultimele clipe traite impreuna, la conversatiile avute cu cei apropiati. Se intalneste cu prietenii, oameni curiosi si pasionati de istorie, arta si filozofie. Discutiile iau mai mereu forma unor controverse, abordand subiecte vaste: femei, estetica, religie, istorie, muzica, politica. Arthur observa, asimileaza, isi aminteste si incearca sa inteleaga. Cunoaste o femeie care, ca si el, fuge de propriul trecut, refugiul ei fiind intr-o epoca indepartata din istoria Spaniei, pe urmele unei regine din secolul XII. Ca si Berlinul, orasul care-i reuneste, olandeza cu trasaturi berbere este insemnata cu o cicatrice. In ciuda atractiei resimtite, povara amintirilor fiecaruia este prea coplesitoare. Cei doi fug in directii opuse, de celalalt si de sine insusi, nu poate fi vorba despre o relatie normala in aceasta carte unde nimic nu este normal in sensul de comun, banal, obisnuit.
Gandurile curg incet, topindu-se unele in altele, textul se dezvolta molcom pentru a te arunca pe nepregatite in mijlocul unei dispute, ca un carusel. Am citit-o ca pe o scrisoare de mana, simtind nevoia sa zabovesc asupra buclelor literelor, sa le aprofundez, sa verific inca o data daca am deslusit ce se ascunde in spatele cuvintelor. Numai cu rabdare poti cuprinde toata stralucirea lor. Nu este pentru cititori superficiali, in cautare de actiune, dar e ca o mina de aur a gandirii, in care cu cat sapi mai adanc dai de noi asocieri si intelesuri. Pentru Arthur, lumea intreaga e o referinta, totul trimite la ceva, si intreaga carte e plina de simboluri, de sensuri duble, de aluzii mai voalate sau mai fatise. Printre capitolele dedicate celor ancorati in timpul trairii, se intercaleaza gandurile fiintelor de lumina, entitati atemporale ce capata glas la persoana I plural, ca un cor antic omniscient, completand gandurile si gesturile eroilor.
Ziua Mortilor pare fara inceput si fara sfarsit, ca o paranteza in timp, oricand actuala, ca si cum este si nu este aici, incercand sa cuprinda, in succesiunea ei de momente, omul si intrebarile lui,  situandu-l in memorie si in istorie. Nu in acea istorie faptica, formata din cifre, care mai mult ne indeparteaza decat ne apropie un eveniment, ci in cea vazuta ca o compilatie de fictiuni si franturi de adevaruri personale ce-si capata substanta numai atunci cand martorii care o viciaza cu subiectivitatea lor au disparut, asa ca prezentul ne apare invaluit intr-o ceata, ca strazile Berlinului hibernal.
Este o carte de o frumusete depresiva, meditativa, care m-a gasit in cel mai potrivit moment. Mi-a rasunat in minte ca o coloana sonora a ultimelor zile, formata din sincope, taceri, eliberari furtunoase, caderi, nostalgii topite in acorduri prelungi, alcatuind o melodie dark ce dilueaza tonurile apocaliptice in tristete, estompeaza neputinta si canalizeaza revolta spre dorinta de regasire, cum sper ca si glasurile justitiare si vindicative se vor dilua nu in resemnare, ci intr-o reasezare a mentalitatilor, intr-o vindecare sociala. Suntem doar detalii ale unei memorii din care candva vom disparea complet, acele detalii sacrificate de istoric in defavoarea datelor si cifrelor, dar tocmai noi, detaliile, impreuna, am putea sa dam un sens absurdului perceput... Putinta voastra de a exista in timp este derizorie, putinta voastra de a gandi in timp este inepuizabila.


P.S.: Nu am uitat de Calvino, voi reveni la el, dar Ziua Mortilor a avut o amprenta atat de puternica asupra mea incat am simtit nevoie sa va impartasesc imediat gandurile. E senzatia aia de descoperire a unui mare autor (multumesc, A.!) din care vrei sa imparti si celorlalti (sper ca n-am indepartat potentialii cititori cu "nu-i roman de actiune"). Daca as convinge macar un singur om ca e musai sa o citeasca si sa aflu apoi ca i-a placut m-as bucura mult. 

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.