O buna prietena a ezitat pana spre seara si a preferat asteptarea nelinistita unei eventuale certitudini nedorite. Ma cautase pe blog sa vada daca am spus ceva azi. Initial nu voiam sa scriu nimic. Ce ar mai fi de spus?! Sunt multi comentatori avizati care abia asteapta sa faca turul televiziunilor, sunt cei care au fost acolo si au vazut si trait lucruri pe care ar fi mai bine sa le uite de vor putea vreodata, cei care au ajutat la salvarea lor, ocazionalii casca-gura de vizavi, sunt prietenii apropiati si rudele... Cuvinte izvorate din inima dar si zorzoane ce suna fals, solidaritate si nevoie de senzational, compasiune si hienele jurnalismului. Toti au ceva de spus.
Am zis ca totusi e bine sa dau un semn de viata, nu vreau sa par attention whore dar stiu cum este sa fii nelinistit pentru prieteni si totusi sa taci, sa eziti sa-i contactezi, sa speri ca nu le vei vedea numele pe o lista, sa te temi de ce ai putea sa afli. Numai faptul ca trupa Goodbye to Gravity canta (uite o situatie cand lipsa diacriticelor prinde bine, conjugati voi cum vreti verbul) o muzica dintr-o alta nisa metalica decat cea prin care cuibaresc eu a facut sa nu fiu acolo. Am fost la concerte in Colectiv, ultimul acum vreo 4 luni. Nu este prima data cand oamenii se jucau cu focul. Aveti doua exemple aici (13 noiembrie anul trecut) si aici (21 aprilie anul asta). Gasiti mult mai multe poze daca vreti... Incerc sa ma gandesc de ce s-a intamplat acum si nu atunci, de ce au fost ei si nu eu si singura explicatie concreta a faptelor este ca artificiile au fost indreptate spre buretele stalpului aflat la un metru de scena si nu in sus, ca pana acum.
Nu am intentia sa judec, sa caut vinovati, o vor face altii. Colectiv nu era un loc unde sa ma simt bine: preturi nesimtite, sonorizare imposibila, de multe ori aglomeratie mai mare decat permite capacitatea clubului si, dupa cum s-a vazut, ignifugare inexistenta. Aruncati un ochi aici. Poate patronii clubului ar fi avut de invatat. Mintea de pe urma...Ce ar fi fost daca, ce s-ar fi intamplat in caz ca... Sa nu uit: ii detest pe toti cretinii bigoti care incearca sa dea conotatii religioase evenimentului!
In lumea asta mica a scenei undergroundului metal, e inevitabil sa nu cunosti lume, macar din vedere. Stage managerul cu figura de viking care s-a ocupat de cele mai importante concerte de gen din tara nu mai este... Unul dintre cei mai titrati si talentati fotografi din domeniu este in spital. Chitaristii din trupa nu mai sunt, vocalul si basistul sunt in stare foarte grava. Membri ai altor trupe, prezenti la concert, sunt si ei prin spitale. Copii, fani, iubitori ai muzicii... Nu stiu un alt mod potrivit sa-mi exprim parerea de rau pentru cei mistuiti de flacari, pentru familiile lor, pentru cei care sufera in spitale si vor trebui sa-si poarte ranile pe corp si in suflet decat prin tacere... Deja am vorbit prea mult.
recunosc că am cautat trupa să văd dacă e genul vostru şi cu uşurare am văzut că nu.
RăspundețiȘtergereOricat de Facebook hater as fi, trebuie sa admit ca este unul din cazurile cand si-a dovedit utilitatea. Noroc ca are C., asa ca am putut sa aflam ca apropiatii nu au fost acolo (pe langa telefoanele primite de la persoane ingrijorate la fel de "facebookless" ca si mine) si s-a putut organiza mobilizarea asta extraordinara de ieri si azi. Nu vorbesc de partea cu marsul, care da bine la televiziuni, ci de lucrurile concrete, de ajutor real: conturi bancare, alimente/ medicamente/ consiliere/ cazari pentru rude si altele necesare.
RăspundețiȘtergere