Thursday, 21 July 2016

Aventuri in Epoca de Piatra



Roy Lewis - Cum l-am mancat pe tata 

... sau Omul Evolutiei. Un roman care se doreste amuzant, relaxant, tropaind intr-un ritm accelerat prin mii de ani de evolutie ai speciei umane. In centrul sau, se afla un trib de hominizi din Africa in plin proces de transformare a speciei. Descoperind focul, la inceput obtinut dintr-un vulcan, apoi produs prin forte proprii,  viata ii devine tot mai complicata. Gusturile culinare si locative se rafineaza, confortul creste, puterea data de scanteile ce lumineaza noptile intunecate ale oamenilor cavernelor ii poarta spre progres. Insa nu toti sunt la fel de incantati de felul cum istoria mare se reflecta in mica lor familie. Singuraticul si reactionarul unchi Vanea il va acuza mult timp pe Edward, aducatorul focului, de pierderea inocentei omului, a simbiozei cu natura, va vedea in evolutie si in denaturarea naturii maimutoide o catastrofa.
Oamenii primitivi ai lui Roy Lewis sunt mai apropiati de niste oameni contemporani ce ar pretinde ca au uitat tot ce stiu, desi notiuni precum Edenul si arta figurativa nu le sunt deloc straine. Cunostintele lor teoretice se bat cap in cap cu cele practice, pentru a produce din ciocnirea lor o scanteie de umor cu rezonante filozofice si antropologice. 
Iata, de exemplu, cum interpreteaza Ernest, personajul care ne spune povestea tribului, disparitia unui desen rupestru  dupa o noapte cu ploaie: 
"Cu toate acestea, la scurt timp dupa aceea am pornit alaturi de Oswald pe urmele unui mamut si l-am doborat! Semana leit cu umbra aceea. Iar apoi s-a intamplat un lucru extrem de semnificativ: umbra de pe stanca a disparut. Mie mi s-a parut ciudat ca am putut manca mamutul fara ca asta sa-i afecteze umbra, iar dupa ce l-am mancat, m-am dus dis-de-dimineata sa arunc o sulita sau doua in umbra. Era o dimineata incantatoare, luminoasa, racoroasa si aurie dupa ploaie. Umbra disparuse. M-am intors in fuga si am anuntat vestea. 
Tata s-a suparat. Pur si simplu nu voia sa ma creada, dar a fost nevoit sa accepte ca aveam dreptate. S-a holbat aproape o ora la stanca goala, dupa care a zis: 
- Exista o explicatie simpla si absolut fireasca. 
- Sigur ca exista, tata, am spus eu. Umbra e inauntrul nostru, laolalta cu mamutul."
Exista, in ciuda lejeritatii cu care se citeste cartea, cateva subtilitati, geme ascunse pe care multi le pot ignora ori carora le vor gasi interpretari diferite, referinte la intreaga istorie a civilizatiei, un ton ce se doreste zburdalnic si istet. Primitivii au cuvintele la ei, le cunosc inainte de a descoperi actiunea pe care o definesc (gatitul, de exemplu), isi constientizeaza epoca istorica (miocen, pleistocen...) si vorbesc uneori ca din manualul de antropologie ori sociologie despre pedomorfoza, exogamie, glaciatiunile Gunz, Mindel, Riss si Wurm. Pare ca, dupa ce istoria s-a scris deja, oamenii s-au intors in timp pentru a o relua in cunostinta de cauza si asta mi se pare cel mai mare pacat al cartii. Parca nici umorul nu mai functioneaza la fel, se retrage cuminte si sfios intr-un colt, strivit de omniscienta omnipotenta. Sunt anacronisme care merg intr-un desen animat, dar parca int-o carte imi golesc cumva de seva eroii, mi-i fac prea putin credibili...
Sau iau eu umorul prea in serios si nu am reusit sa-i detectez printre randuri respiratia britanica asteptata. Ori a fost atat de sec incat nu l-am simtit deloc, ori s-a pierdut printre meandrele traducerii, habar n-am. Am zambit cu cateva ocazii, dar nici vorba de amuzamentul ori de apropierea de Monthy Python pe care le promitea...  Radu Pavel Gheo, traducatorul cartii, imi place, si ca scriitor, si ca traducator, dar am vaga impresie ca asta e una din cartile care, transpuse intr-o alta limba decat cea in care au fost concepute, isi pierd esentialul: jocuri de cuvinte intraductibile, un ritm interior ludic si greu de redat, muzical vorbind, in alta limba. Daca partea hazlie a cam trecut pe langa mine, m-am agatat de parabola, de acea parte universal valabila si conflictuala a cartii. Pentru ca Epoca aceea de Piatra a lui Edward este oricand actuala. Mereu se vor gasi in lume progresisti cu viziune, nebuni idealisti si reactionari tematori sau incapabili sa iasa din propriul confort, mereu se vor gasi analogii de facut, mereu un lucru natural intr-o epoca va fi contestat intr-alta si tot asa... Sporirea populatiei tribului si amestecarea genelor prin metoda rapirii (Sabinelor) este privita cu neincredere de fiii lui Edward, carora li se pare anormal sa nu se mai poata casatori cu surorile lor.
Am cautat un alt soi de semnificatii, mai serioase, ca sa o scot cumva la capat cu o carte ce nu mi-a oferit amuzamentul promis: focul, de exemplu, punctul central al evolutiei tribului, este luat la inceput dintr-un vulcan. Vulcan-Hefaistos pazea in Olimp focul furat de Prometeu; si uite asa, Edward, ce-si indeamna tribul sa se ridice deasupra conditiei sale, devine eroul civilizator avant la lettre. Ramane lipsit de consistenta insa, tocmai din motivul pe care il ziceam mai sus: desi isi impinge familia spre progres, e un vizionar ce cunoaste deja istoria viitoare, adica unul lipsit de viziune, ce are deja pe masa - pe masa autorului - toate datele la dispozitie sa jongleze cu ele cum ii place. Tinand cont de asta, cred ca a facut mult prea putin, chiar si pentru o carte a carei miza este divertismentul... Sa zicem ca merge in caz de oboseala, canicula, lancezeala a lecturilor, nehotarare...

No comments:

Post a Comment