Calatorii spirituale

Yann Martel - Muntii Inalti ai Portugaliei 

Inceput de secol XX. Dupa ce moartea ii rapeste lui Tomás intr-o singura saptamana iubita, fiul si tatal, viata ajunge sa isi piarda pentru el orice sens. In semn de protest, incepe sa mearga cu spatele, "cu spatele la lume, cu spatele la Dumnezeu". Intamplarea ii scoate in cale un jurnal al unui anume parinte Ulisses, misionar in Angola si Sao Tome, ce-l trezeste din amorteala si-l pune pe urmele unui artefact, un crucifix dupa toate indicatiile, ce se pare ca ar fi ajuns intr-o manastire din Muntii Inalti ai Portugaliei, un obiect ce si-a chinuit si obsedat creatorul. Fara sa stie exact daca va gasi ceva la capatul drumului, asemenea lui Pi, pierdut intr-un ocean de incertitudini, si cu ajutorul unchiului bogat ce-i ofera una dintre masinile sale, Tomás porneste la drum prin tinuturi salbatice unde carcasa pe roti ce i se parea dizgratioasa provoaca reactii de uimire, indignare sau teama. 

Intr-o cautare serioasa, in care de multe ori indoielile si incercarile spiritului eroului isi gasesc echivalent in cele ale parintelui Ulisses, notate in jurnalul de pe la 1600 cu acuratete, masina devine si ea parte a povestii, sursa de comic si de peripetii ce-i vor spori incercarile lui Tomás. Iata, de exemplu, cum se invata soferitul pe la 1900: 

"Tomás nu pricepe nimic. Se uita ca prostul. Cand isi incheie explicatiile triumfatoare, unchiul sau intinde mana si ia de pe bancheta soferului o brosura groasa. I-o inmaneaza nepotului sau. 
- Asta e manualul automobilului. O sa te lamureasca in privinta chestiilor pe care nu le-ai inteles. 
Tomás se uita atent la manual. 
- E in franceza, unchiule. 
- Pai da. Renault Frères e o companie franceza. 
- Dar... 
- Ti-am pus printre chestiile cu care te-am echipat si un dictionar francez-portughez. 
(...)
- Dar asta ce mai e? intreaba Tomás. 
- Claxonul. Ca sa atentionezi, sa previi, sa reamintesti, sa convingi, sa-ti exprimi nemultumirea. 
Unchiul sau strange in mana para mare de cauciuc fixata pe o latura a automobilului, in stanga volanului. Un sunet ca de tuba, cu un pic de vibrato, izbucneste din palnia atasata perei. E patrunzator si facut sa atraga atentia. Tomás isi inchipuie un calaret care duce o gasca sub brat, tinand-o ca pe un cimpoi si strangand-o ori de cate ori simte vreun pericol, si se straduieste sa-si  inabuse un hohot de ras."

Calatoria reala, fizica, prin natura salbatica a Portugaliei de la inceputul secolului trecut, este permanent punctata de calatoria spirituala, in care nevoia de speranta se orienteaza spre componenta religioasa a vietii. 

Cautarii lui Tomás din prima parte ii urmeaza cea a medicului anatomo-patolog de la sfarsitul anilor '30 Eusebio Lozora si aceea din anii '80 a senatorului canadian Peter Tovy. In capitolele sugestiv intitulate "Fara casa", "Spre casa" si "Acasa", se face trimitere la o nota a parintelui Ulisses, exilatul pentru care "Aici e acasa, unde Domnul m-a asezat pana cand ma va lua la Sanul Sau". 

Desi cele trei capitole functioneaza si ca nuvele de sine statatoare, firul comun exista, e puternic si alcatuieste etapele unei transformari mistice presarate cu raportari la eroi biblici, ale unei explorari literare a credintei, a acelei componente a vietii ce ajuta multi oameni sa-si regaseasca sensul pierdut, sa atenueze suferinta doliului, a golului ce se casca in suflet, sa nu intoarca definitiv spatele lumii si vietii. Simplificand, asa cum spunea autorul intr-un interviu, part one is atheism , part two is agnostism, part three is belief. Si, in functie de convingerile fiecaruia legate de credinta, se va simti mai aproape si va rezona mai bine cu unul sau altul dintre eroi. Ori va putea sa priveasca si dincolo de problematica, de intrebarile principale pe care le ridica romanul ce invita la o reflectie asupra destinului si conditiei umane, si sa vada o carte plina de compasiune si tandrete, cu accente de umor si de tragic, ce pastreaza tonul revelatiilor eroului solitar de pe pluta din mijlocul oceanului, acea nevoie de a deslusi ce se afla la capatul drumului. Insa acum Martel e Martel, nu mai sunt dubii ca s-ar fi inspirat de la alti autori. Eroii isi traiesc propriile naufragii, deriva in mijlocul unei lumi in care gasesc sau nu o (iluzorie) consolare.
Cele trei capitole au multe puncte comune: personaje care merg cu spatele, un lant cauzal ce se transfera dintr-o parte in alta, cu salturi in timp, "Aici e acasa", cuvintele pe care cineva ajunge sa le rosteasca in fiecare dintre ele, un cimpanzeu, real sau simbolic, existent in toate trei.
Este o carte care surprinde, mocnind de tragedie ascunsa sub straturi ce se dezvaluie treptat, ca la o autopsie, pe masura ce intri tot mai adanc in tesuturile sale inconjurate de o aura de mister cu accente onirice, simbolice. E ciudata pe alocuri, surprinzatoare si trista chiar si atunci cand ofera speranta ori un zambet. E o carte despre pierderea si regasirea credintei, nu numai in sensul religios al unei doctrine in care Evolutia si Creatia isi dau armonios mana in originile omului, ci a credintei in viata, in existenta dupa pierderea a ceea ce este mai scump in lume, oamenii apropiati, pe care toti ni-i dorim alaturi pana la ultima noastra suflare.
Tonul cartii si arhitectura sa m-au cucerit: atmosfera generala, simbolica si profund umanista, drumul interior al eroilor ce urmeaza o structura convergenta, intercalata, surprinzatoare la final. Redefinind realitatea si reinterpretand religia, literatura lui Martel isi trage seva din cea mai adanca temere si nesiguranta a omului, aceea de a fi singur in propria-i viata, in lume, in univers. Si atunci cand cineva nu mai gaseste printre oameni nimic, se va gasi intotdeauna un membru al regnului considerat inferior gata sa ofere o imbratisare, o consolare, o mangaiere, o iluzie.
Cititi-o ca si cum ati naviga printr-un ocean de incertitudini, fara sa cautati cu orice pret vreun adevar, intrati in lumea ei, unde misterul nu se cere deslusit, ci e acolo pentru a va absorbi, ridicand intrebari al caror posibil raspuns este imediat contrazis, intr-o dialectica paradoxala, ce reuseste sa construiasca din trei parti aproape distincte si contradictorii intre ele un intreg armonios, unitar, bogat ca teme si moduri de exprimare. Totul suprapus pe un strat mocnind de neliniste si melancolie, ceea ce nu o face deloc o carte pe atat de trista pe cat pare la prima vedere.