Un androgin din Labrador...

Kathleen Winter - Annabel 

Au facut suedezii un experiment, infierat cu manie proletara de vajnicii aparatori ai valorilor crestine autohtone de pe site-urile bisericoase, prin care au infiintat gradinite unde copiilor nu li se impun valori specifice baietilor sau fetelor, nu li se inspira o anumita orientare, lasand sexul psihologic sa se dezvolte independent de cel biologic. Ca un fost copil care s-a simtit mai apropiat de preocuparile sexului opus, nu vad nimic nociv in asta, dimpotriva. De ce sa constrangem si sa cream tipare comportamentale stricte, de ce sa orientam pasiunile si preocuparile intr-o directie nenaturala?! 

Cum se leaga experimentul in cauza de cartea de fata? Prin faptul ca reconstituie o lume ideala ce va ramane necunoscuta personajului nostru, nascut la sfarsitul anilor '60 intr-una opusa, intr-o mica localitate din Labrador, unde mentalitatile si rolul fiecarui membru al familiei sunt clar definite in societate si imposibil de nesocotit intr-o comunitate restransa, riguroasa, cu reguli si tabu-uri stricte.

Mi-am infrant retinerile capatate dupa cateva experiente nefericite de pierdere a timpului cu niste carti scrise de ceva autoare obscure si siropoase, cu prezentari ce folosesc expresii de genul "nasterea unui mare scriitor", "o poveste care-si vrajeste cititorul pana la ultima vorba" doar din speranta vaga de a descoperi o noua Virginia Woolf sau un Eugenides in varianta feminina, cam astea-s numele ce-mi vin in minte in contextul romanelor ce au un hermafrodit ca personaj central. Nu am gasit nimic din ei, ci o autoare canadiana cu un stil propriu, construit pe baza experientei precedente de scenarista, ce aduce vivacitate dialogurilor, cu fraza scurta, taioasa, cu argumentari formulate in putine cuvinte, si de ziarista, ce-i ofera limpezime in structurarea senzatiilor si aspiratiilor unui erou predispus prin natura sa la confuzie, invaluind totul intr-o nota de reportaj ce gaseste nuantele potrivite (cele ale cetii si zapezii) pentru a crea o lume de gheata cu vanturi taioase, impasibila la destinul individual dar gata sa-l condamne, cu barbati taciturni ce-si petrec o parte din an la vanatoare, in timp ce femeile stau acasa rabdatoare si tacute, intr-un tinut izolat, asa cum va creste si eroul nostru.

Inainte sa fie Annabel, se numea Wayne. Mai bine spus, ascunzand-o pe Annabel,  dorinta paterna si criteriile medicale stricte, ce foloseau ca metoda de determinare a sexului unui hermafrodit falometrul, fiindca numarul de centimetri este mult mai usor de determinat decat conditionarile psihologice,  l-au creat pe Wayne. De la o varsta frageda, el traieste intre obsesia tatalui de a-i face o permanenta infuzie de personalitate masculina, invatandu-l sa taie pieile de animale, sa cojeasca lemnul, sa foloseasca uneltele potrivite cu statutul unui viitor barbat si sfasierea interna a unei mame ce si-a pierdut fiica prin botez, moartea rituala ce a decis sexul, macinata de vinovatia tacerii lase si de regretul unei libertati pe care o au societatile mai putin evoluate, taberele de inuiti de exemplu, unde anomaliile genetice nu sunt percepute la fel ca in lumea asa-zis civilizata, tanjind din ce in ce mai mult dupa epoca de dinainte de a se fi mutat in Labrador. Intre timp, Wayne se dovedeste atras, in ciuda eforturilor tatalui, mai degraba de baletul inotatoarelor sincron decat de cel al excavatoarelor, de forme geometrice armonioase, arhitectura, muzica si coregrafie.

Wayne / Annabel nu este singurul care-si cauta identitatea, toate personajele o fac in felul lor: prin calatorii, prin retragerea in sine, prin incercarea de a-si urma visul, prin raportarea la ceilalti. Chiar daca uneori filonul scenaristic al autoarei lasa sa scape cateva situatii fortate, foarte convenabile pentru desfasurarea actiunii, si unele personaje amintesc cam mult de sabloanele filmelor americane cu adolescenti (fata populara, sufletul petrecerilor si leader de opinie) cartea nici nu cade nici in sentimentalism (personajul este uneori surprinzator de detasat de propria-i situatie, pe care o accepta fara prea multe intrebari, chiar mai putine decat ar tinde cititorul sa-si puna - pana si eu mi-am chestionat un pic inner self-ul si m-am confuzat in fata unor aspecte ale hermafroditismului, ca de exemplu posibilitatea autofecundarii la om, credeam ca doar la plante si la melci e posibila!) si nici nu incearca sa ofere solutii, evitand caderea in derizoriu prin clamarea din toti bojocii a tolerantei fata de diversitate.

Centrul de interes se schimba de la un personaj la altul, fiecare imbogateste prin mijloacele proprii fatetele de raportare la lume, dar nu de putine ori prim-planul este luat de mediu, de comunitatea oarecum exotica pentru mine, cu tot cu specialitatile sale culinare ciudate, cum ar fi boabele de ovaz tocate, merisorul murat sau preparatele pe baza de carne de elan si karibou. Un plus al cartii ar fi si schimbarea continua a tonului, de la lirism la obiectivitatea descriptiva a starilor, de la senzatia ca nu se petrece nimic la intamplarile ce-si surprind personajul nepregatit.

Pacat ca traducerea se poticneste pe alocuri (spre exemplificare va ofer un fragment, altminteri simpatic, dintr-o scrisoare a unui personaj aflat la... Bucuresti, cu 2 observatii: 1. De cate ori apare in fraza cuvantul "carti"? 2. Omofonia "casa ca sa" e suparatoare),  altfel lectura este una chiar placuta, acaparatoare, perfecta pentru o vara cand neuronul transpirat e fericit sa leneveasca putin. 

"Un targ de carti. Bineinteles, mi-am dat seama ca nu eram in stare sa citesc nici una din ele. Cartile incepeau de la usa si coborau pe trepte, umpleau curtea, se revarsau dincolo de poarta si se imprastiau pe trotuar... aratau de parca cineva ar fi deschis usa dimineata iar cartile ar fi marsaluit afara si s-ar fi tolanit confortabil unde aveau chef. Ma apucasem sa scotocesc prin carti cand am zarit, lipit de gard, un barbat sfrijit care fuma. Nu numai ca era inconjurat de carti, intreaga lui fata ii era cufundata intr-o carte. Nu puteai sa-l distingi printre carti. Era sa dau peste el. Am ras tare si nu s-a miscat deloc. Mi l-am inchipuit ridicandu-se la asfintit, urcand scarile si spunand: "E timpul sa ne retragem pentru noapte", iar cartile si-ar gasi somnoroase drumul inapoi in casa ca sa traga un pui de somn... si s-ar revarsa vesele pe usa in dimineata urmatoare ca s-o ia de la capat. "