Sunday, 6 October 2013

Zahar amar

Vladimir Sorokin - Kremlinul de zahar

Daca ati citit Ziua opricinicului, universul din cartea de fata va este deja familiar. Daca nu, va spun ca ne aflam intr-o Rusie dintr-un viitor nu prea indepartat, anul 2028, readusa la regimul tarist din epoca lui Ivan cel Groaznic, a carui privire ne fulgera de pe o coperta insipida, lipsita de inspiratie. Nu va luati dupa ea, cartea nu este deloc la fel! Daca in volumul anterior imaginile se reflectau prin prisma unui opricinic, instrument al puterii, membru al politiei secrete, Komiaga, prezent si in volumul de fata, aici avem de-a face cu o multime de personaje si episoade din randurile clasei de jos, a celor multi si umiliti, siliti sa indure cozile, foamea si teroarea, intr-o succesiune de scene si episoade ce ne dau o imagine mai ampla a societatii distopice cu care avem de-a face: de la povestea Marfusei, fetita trimisa de parinti la cumparaturi in ajunul Craciunului, la teroarea unui interogatoriu la Departamentul de Taina unde anchetatorul ameninta ca, printr-o simpla injectie, victima se va transforma in cristal si va putea fi sfaramat bucata cu bucata, de la detinutii ce construiesc Marele Zid Rusesc pana la nesfarsitele cozi si universul caselor de toleranta, regasim o imbinare paradoxala de arhaic si tehnica avansata, un amalgam in care inventiile de ultima ora coexista cu puterea de manipulare a religiei si oranduirea feudala.
Rusia lui Sorokin este una a paradoxurilor si contrastelor, in care poporul isi hraneste iluziile cu  kokosa, cocaina ce se gaseste pe toate drumurile, visand insa la supremul deliciu, o bucatica din Kremlinul de zahar, o ofranda ce se pastreaza cu sfintenie si se consuma cu masura la sarbatorile importante, simbolul bunastarii. Numai gustul dulce al zaharului mai poate atenua cate ceva din amarul unei lumi ce socheaza in fiecare din detaliile sale, o lume in care s-au inventat haine organice rontaitoare de zapada, in care Interda-ul inlocuieste Intern(i)et-ul, in care peretii uzinelor sunt tapetati cu afise vii cu muncitori zambitori, "electricele" de la bordel se hranesc cu graunte de alimentare din kripton iar limba chineza tinde sa fie din ce in ce mai vorbita. 
Universul unitar, recurenta unor personaje ma fac sa vad in Kremlinul de zahar un roman, insa nimic nu ne impiedica sa citim fiecare dintre capitolele sale ca pe o povestire de sine statatoare, cate o scena unde, in amaraciunea unui sistem represiv bine pus la punct, apare ca motiv unitar o bucata dulce si mult ravnita din Kremlinul de zahar, un fragment din puzzle-ul alcatuit din secvente aparent disparate ce formeaza impreuna o lume plina de imaginatie, cu inovatii de limbaj surprinzatoare, un tablou ce vorbeste despre totalitarism, despre una dintre versiunile posibile catre care se poate indrepta Rusia lui Putin. Referintele acide la regimul acestuia nu lipsesc. In ciuda grotescului, a lumii intunecate ce ni se desfasoara in fata, tonul lui Sorokin pastreaza o latura jucausa, satirica, delectandu-ne cu spiritul si inovatiile sale. 
Intr-un interviu, marturisea, in legatura cu cartea de fata:  “I’ve tried to distill the taste of an extract of Russian power. It’s the taste that you get when you mix vodka, snow and blood—with six teaspoons of sugar added.” 
Eu as fi preferat un mix mai consistent, si anume o integrare a Kremlinului... in substanta cartii mentionate la inceput, pe care ar fi completat-o de minune ca univers. Asa, nu pot sa nu am unele retineri vazand reluarea acelorasi idei sub un nou titlu, este ceva care-mi displace de obicei. Insa lumea aceasta merita explorata, fie ca incepeti cu cartea de fata, ca imagine mai extinsa si completa, fie cu Ziua opricinicului

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.