Machete a erupt in cinematografie ca o gluma: un fals trailer inserat in Grindhouse, titlu ce reuneste doua filme, o colaborare intre Tarantino si Robert Rodriguez, ce lucrasera impreuna si la regia filmului Pulp Fiction, chiar daca acesta din urma nu apare pe afis. Inca de atunci mi-am zis ca personajul merita o dezvoltare, e prea cool ca sa ramana in istorie doar prin cateva secvente. Am aflat ulterior ca nu era chiar prima lui aparitie pe ecran, ca ar exista o serie (n-am vazut-o) numita Spy Kids, in care s-au conturat trasaturile acestui fabulos personaj. Iar Rodriguez, cu spiritul sau autoironic si umorul ce se pliaza atat de bine pe stilul Tarantino pe care il ador, mi-a indeplinit dorinta. Machete a ucis, ucide si - trailerul ultimei parti al trilogiei ne arata - va mai ucide si in spatiu. Se anunta de pe acum un macel stelar de mare finete!
Imi dau seama ca este un film de nisa, de aici si nota destul de mica, la suprafata pare foarte cheesy si multi spectatori se opresc cred la acest nivel: un justitiar mexican dur, interpretat de un actor pe chipul caruia fiecare brazda sapata adanc de timp vorbeste parca despre violenta si razbunare. Danny Trejo este la fel de controversat ca si personajul sau: dependent de droguri inca din copilarie, petrecandu-si in inchisoare 11 ani, campion de box, este cel mai in masura sa-si inteleaga personajul si sa-l transforme intr-unul cat se poate de convingator. Machete nu tine discursuri, nu da sms-uri (cu o singura exceptie, ce se dovedeste nefericita), el ucide, este singurul lucru pe care stie sa-l faca bine. Insa daca treci de nivelul violentei gratuite, descoperi o multime de referinte savuroase, o parodie excelenta a filmelor de actiune ale anilor '80, cu naivitatea si parfumul lor retro, dar si o abordare subtila a problemelor interetnice de la granita Statelor cu Mexicul, ca sa nu mai spun de un Charlie Sheen ce reitereaza drumul tatalui sau, Martin Sheen, ajuns si el, pe ecran, presedintele Americii sau de Lady Gaga in rol de asasin.
Rodriguez stie bine ce-si doreste de la seria Machete si-si pune in valoare viziunea: nu ai nevoie de cine stie ce efecte spectaculoase cand sensul filmului este acela de a arata cheap, imaginea clasica construieste cel mai bine parodia, deschide un drum spre ceea ce acum 30 de ani erau filme de actiune ce se luau in serios, insa o face cu zambetul pe buze, asumandu-si ridicolul, ceea ce e destul de greu si necesita multa subtilitate ca sa-ti reuseasca.
Poate ca unii dintre spectatorii primei parti a trilogiei, Machete (2010), ar spune ca filmul e repetitiv, nu aduce nimic nou in afara de cativa actori care ma bucur ca au avut un simt al umorului suficient de dezvoltat cat sa gireze cu numele lor aceasta productie, precum Banderas sau Demian Bichir, excelent in A Better Life, aici in rolul unui mexican terorist cu tulburari comportamentale, ori excentrica Lady Gaga. Si nu puteam sa uit de rolul de bad guy, n-as baga mana in foc, dar cred ca e primul din cariera, al lui Mel Gibson, creat dupa tiparul miliardarului Elon Musk (care si apare intr-o secventa de final, deschizand calea spre continuarea unui conflict pentru care Pamantul se dovedeste prea mic) sau de referinta acida la Leonardo di Caprio, probabil singurul actor ce ar juca un film intreg cu o masca de fier pe fata, primii pasi in sensul asta i-a facut deja :)
In concluzie, astept cu nerabdare o batalie epica in spatiu, cu si mai multe explozii, eviscerari, amputari, sexy chicks si acelasi Machete, pentru care vorbele sunt de prisos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.