Saturday, 28 May 2016

... axoloti, cronopi si glorii


Julio Cortázar - Axolotul. Povestiri cu cronopi si glorii

Ce daca mai citisem inainte povestiri din volum? Se intampla acum niste ani, mult prea demult pentru nevoia mea de Cortázar ce se cere hranita macar o data pe an, si era intr-o alta traducere. Creaturile astea ghiduse, axolotii, cronopii, glorii, sperantele imi scapa oricum printre degete de fiecare data, ca niste pesti ce inoata haotic prin reminiscentele amintirilor. Si mereu cand ma intalnesc cu ele ma bucur ca si cum ar fi prima data si reactionez cu acelasi entuziasm si vreau si eu unul... Un ce?! Nu stiu, un axolot, sa ma priveasca sfios dintre frunze (al meu nu ar fi acvatic, ar fi mai curand un soi de bondar indragostit de flori), sa il salvez din acvariul conditiei sale axolotice (ori poate el pe mine din acvariul uman) si sa-l cunosc mai bine, sa inteleg daca eu sunt el sau el e in mintea mea, parte din mine.
Cu Cortázar, situatia e transanta: il iubesti neconditionat sau te enerveaza la fel de neconditionat, nu prea am auzit oameni care sa spuna "mda, imi place oarecum". Este unul din scriitorii mei preferati, dar inteleg ca nebunia cartilor lui cu aparenta realista sau luciditatea imbracata in nebunie nu este pe gustul oricui. Chiar ne-am putea defini ca glorii sau cronopi in raport cu povestirile lui, alcatuind un oras colorat si surprinzator in care poposim ca turisti.
Si acum revin la testul de ieri: daca ai o aplecare spre fantezie si imprevizibil, te bucura faptul ca nu stii ce vei gasi la urmatoarea cotitura a frazei, asumandu-ti riscul de a simti ca sensul alunecos iti ramane uneori inaccesibil, atunci esti un cronopiu si il vei iubi pe Cortázar. Daca esti un gloriu si vrei ca totul sa fie ordonat, programat dinainte, aranjat, ori nici nu vei face efortul de incerca sa pornesti in aceasta calatorie si ramai speranta, atunci nu. Uitati-va in jur: vedeti o casa randuita, cu fiecare lucru, caruia ii stiti bine rostul, pus la locul lui? Aveti simt practic, amintiri bine clasificate si sunteti generosi din principiu? Felicitari, glorie voua! In schimb, amintirile vraiste, lipsa simtului masurii si al canoanelor, absenta inclinatiilor filantropice si prezenta celor artistice (Louis Armstrong era numit de Cortázar un cronopiu enorm) sau macar aspiratia spre ele, senzatia de a fi mereu in contratimp cu ceilalti sunt cateva dintre trasaturile cronopiului. Mie, oricum m-as lua, imi iese cronopiu, daca as fi fost gloriu probabil ca as fi sistematizat toate trasaturile astea comportamentale intr-un soi de joculet-test (stiu ca totul e foarte reductiv, dar asta e principiul testelor, nu le luati prea in serios), sa va spun daca va place sau nu Cortázar :). Dar cronopii nu-s de incredere, dupa cum aflam si in carte.
"Iata ce se intampla cand te increzi in cronopi. Abia numit Director General al Radiodifuziunii, un cronopiu a facut apel la niste traducatori autorizati si i-a pus sa traduca toate buletinele, publicitatile si cantecele in romana, limba nu foarte raspandita in Argentina" :)). Ce se intampla mai departe, aflati din povestirea "Dificultati in serviciile publice".
Mie mi-a placut cartea mult de tot. Mi-a transmis cele mai diverse stari. Povestioarele sunt amuzante si intrigante, amare si vesele, jucause si ermetice. In fata unora din ele, incerci senzatia de descumpanire din fata unui copil autist: stii ca ascunde un univers intreg, primesti semnale dinspre el, doar ca esti mereu la limita, te temi ca le-ai putea interpreta gresit si declansa un raspuns neadecvat ori raman ascunse, ca un cod mai presus de capacitatea ta de descifrare.
Nimic nu este de la sine inteles si banal atunci cand e vorba de Cortázar, omul care vede in cuvintele si gesturile marunte intelesuri noi si ne invata sa privim obiectele din jur ca si cum le-am vedea pentru prima oara si pe cele stranii ca si cum ar fi componente firesti ale vietii de zi cu zi. Iti explica ce este un picior cu acelasi grad de detaliu cu care iti spune ce este un axolot. Transforma orice moment al rutinei intr-un eveniment sau intr-un act de sfidare a normalitatii instituite ce-mi aminteste de atitudinea suprarealistilor care, prin manifestarile lor, lor cautau cu orice pret diferenta. Insa pe Cortázar nu nevoia de ostentativ il impinge spre interpretarea originala a lumii, ci spiritul ludic, mirarea si prospetimea privirii tipice varstei fragede a omului, cand conexiunile nu s-au format definitiv si poti sa dai orice sens vrei celor vazute. Viciul capata forma inocentei, mania pe cea a curiozitatii.
Una dintre cele patru sectiuni ce urmeaza "Axolotului", povestirea din afara ciclului cu cronopi si glorii, ofera instructiuni savuroase in sprijinul celor ce nu vor sa repete mecanic aceleasi gesturi in paralelipipedul in care traim: sa invatam din nou cum sa plangem, sa cantam, sa interpretam tabouri celebre (nu intr-un registru estetic, ci intr-unul mai degraba oniric-ludic), cum sa intoarcem ceasul, cum sa urcam scarile. Unele ironice, altele cu o nota amaruie (cea cu ceasul) sau amuzante (urcatul scarilor), sunt diferite ca ton si senzatii, dar se inscriu cu toata in ordinea naturala a lumii autorului, unde absurdul si rigoarea se topesc intr-un amestec fascinant de ironie, subversivitate si joc. Avem apoi o familie trasnita si numeroasa, cu fobii si obsesii, cu activitati ciudate, simbol al inutilitatii, in aparenta lipsite de logica, dar prezentate cu ingenuitate si naturalete ce adauga umor senzatiei de stupefactie.
Sectiunea "Material plastic" ne pune in fata progresul, increderea umana in capacitatea de inovatie, dar si o colectie de creaturi ciudate, tigri-instalatii, ursul din tevile casei, vanzatorul de cuvinte... Poate ca ultimul din cei enumerati mai sus este chiar el, autorul. Cuvintele au fost inventate demult, insa el nu li se supune, ci le imblanzeste, le da sensuri noi sau, ca un cronopiu veritabil, le mangaie cu blandete, le lasa sa se asocieze dupa bunul lor plac, sa zburde dintr-o pagina in alta nabadaioase, formand povestiri unde extravaganta reprezinta normalitatea deplina si imprevizibilul pare sa fie doar in mintea cititorului, nu si in cea a autorului, pentru care lumea se descompune in mii de minunatii ce incep chiar de la usa casei.
"Cand o sa deschid usa si o sa ies pe scara, o sa stiu ca jos incepe strada; nu decorul de mult acceptat, nu binecunoscutele case, nu hotelul de vizavi: strada, padurea aceea vie unde fiecare clipa poate da peste mine ca o floare de magnolie, unde chipurile vor lua nastere in momentul cand le voi privi, cand voi mai inainta putin, cand cu coatele si cu genele si cu unghiile ma voi izbi clipa de clipa de pasta parelelipipedului de sticla, si-mi voi juca viata inaintand pas cu pas ca sa merg pana la colt sa-mi cumpar ziarul." 
Si poate, privind mai atenti, vom zari si noi creaturi ce ne par doar plasmuiri ale mintii.

No comments:

Post a Comment