Portita deschisa spre...

Julio Cortázar - Axolotul. Povestiri cu cronopi si glorii 

 Calatorii

Cand glorii pleaca in calatorie, obiceiurile lor cand innopteaza intr-un oras sunt urmatoarele: un gloriu merge la hotel si verifica grijuliu preturile, calitatea cearsafurilor si culoarea covoarelor. Al doilea se deplaseaza la comisariat si scoate un act prin care se declara bunurile mobile si imobile ale celor trei, precum si inventarul obiectelor continute in valize. Al treilea gloriu se duce la spital si copiaza lista medicilor de garda si specialitatea fiecaruia. 

Odata terminate treburile astea, calatorii se aduna in piata mare a orasului, isi comunica observatiile si intra in cafenea sa bea un aperitiv. Mai inainte insa se prind de mana si danseaza in hora. Dansul asta capata numele de  "Bucuria gloriilor".

Cand cronopii merg in calatorie, toate hotelurile sunt pline, trenurile au plecat, ploua cu galeata si taxiurile nu vor sa-i duca sau costa foarte mult. Cronopii nu-si pierd curajul pentru ca sunt foarte convinsi ca asa li se intampla tuturor, si cand se duc la culcare isi spun unii altora: "Frumos oras, foarte frumos oras". Si toata noaptea viseaza ca in oras au loc niste petreceri grozave la care sunt si ei invitati. A doua zi se trezesc foarte multumiti si uite-asa calatoresc cronopii. 

Sperantele, sedentare, calatoresc prin lucruri si prin oameni, si sunt ca statuile la care trebuie sa te duci ca sa le vezi fiindca ele nu se deranjeaza.

Am ales aceasta scurta povestire, pe care am copiat-o integral din volumul de mai sus, in traducerea Monei si a lui Dumitru Tepeneag,  pentru a prefata urmatoarea experienta literara pe care o voi impartasi aici. De o saptamana rad, ma intristez, zambesc amar, ma gandesc, ma indoiesc ca am inteles si reiau. In doze mici, pentru ca am vrut sa prelungesc cat mai mult prezenta mea in lumea asta nebuna in care va invit cu entuziasm. Si am mai ales-o si ca pe un fel de test. Mai multe, maine.