Friday, 13 May 2016

Cinisme


Colectia McSweeney's - Nu deranjati (antologie de povestiri cinice)

Am avut o dubla motivatie sa citesc cartea: mai intai, curiozitatea de a descoperi autori noi. Dintre cei 19 scriitori prezenti in antologie, nu o stiam decat pe A. M. Homes, al carei roman publicat in limba romana l-am abandonat pe la jumatate, cand m-au exasperat tribulatiile casnice ale unei familii in spinarea careia se adunau in mod fortat si deloc amuzant toate necazurile posibile... Al doilea motiv a fost inclinatia mea spre cinism, ce se confunda uneori cu sinceritatea, ca forma de reactie in fata unor realitati neconvenabile. Imi place subversivitatea oamenilor cinici, incepand cu anticii si ajungand pana la modernii ce au capatat tot mai mult valente de umor sau sarcasm. Introducerea semnata de Nick Hornby, mai intai un fan, devenit apoi colaborator al publicatiilor McSweeney's, care a si participat la alegerea textelor acestei culegeri, promite ca povestirile sa ne amuze, sa ne intristeze, sa ne inveseleasca, sa ne tulbure, sa ne atraga atentia asupra unor nume de care vom mai auzi in peisajul literar.
Cand am inceput sa citesc, aveam in minte o distinctie destul de clara intre cinismul de factura antica, acela al dispretului conventiilor sociale ce conduce la eliberarea de dorinte prin ascetism moral si cel modern care, abandonand speranta in umanitate, capata accente de frustrare, fara sa cada in pesimismul negru, vecin cu depresia. Traind in epoca relativitatii valorilor, orice apropiere de conventiile dispretuite risca sa fie una subminanta, distructiva, gata sa le dezvaluie ipocrizia, dar incapabila sa puna ceva coerent in loc. Tendinta asta am observat-o si in povestirile din carte. Multe pun degetul pe cate o rana, incearca sa traga un semnal de alarma (cel mai adesea impotriva injustitiei sociale manifestate in raport cu imigrantii, de obicei indieni, pakistanezi, est-europeni), dar nu au o viziune, raman cumva in suspensie, se opresc in punctul culminant.
Inteleg (Roddy Doyle) ne dezvaluie presiunile la care este supus un imigrant ilegal pentru a intra intr-un cerc infractional. Sf. Creola (K. Kvashai-Boyle) pe cele simtite resimtite de o adolescenta din Los Angeles, eleva la o scoala multietnica, ce-si poarta hijabul cu aceeasi indrazneala si sfidare a opiniei generale cu care-si purta Diogene butoiul (mai este nevoie sa amintesc de episodul intamplat chiar si in Bucuresti acum vreo cateva saptamani?). Gopalarajan (Rajesh Parameswaran) este istoria unui indian dispus sa-si asume orice risc pentru a inainta pe scara sociala, chiar si pe cel de a se transforma intr-un sarlatan ce risca viata potentialilor pacienti. Dusmanul nu este intotdeauna celalalt, strainul, cateodata trece oceanul odata cu tine, ca in cazul lui Mustafa, soldatul bosniac care ajunge dupa razboi la o petrecere pe pamant american alaturi de nationalistii sarbi.
Cinicul poate fi vesel sau trist, detasat si relaxat sau grav si tensionat, asa cum sunt si personajele acestor povestiri, foarte diferite ca ton si tematica. In Plafonul (Kevin Brockmeier), una din preferatele mele, nu numai pentru ca inceputul imi aduce aminte de Melancholia lui von Trier, personajele par sa ilustreze zicala "tara arde si baba se piaptana", sau, pentru o mai mare precizie, se tunde. Intr-o viata plina de dezamagiri si amagiri, sfarsitul nu mai tulbura rutina zilnica a nimanui. Un alt fragment "filmic" este Cu limba legata al lui Brian Evenson, un Still Alice mai concis, ce surprinde momentul cand limbajul se destrama, o "conditie" (nu-i termenul meu, ci al traducatoarei...) care se inrautateste.
Recurenta temei medicale in preocuparile autorilor selectati se concretizeaza in patru povestiri, din care trei, inclusiv cea a lui A.M. Homes, care da titlul in limba romana al volumului (m-am lamurit, e o autoare care nu-mi place, prea expeditiva, prea nu-si lasa personajele sa respire, sa se contureze, fiindca trebuie sa li se intample tot soiul de chestii fortate, intr-o acumulare a detaliilor dramei neplauzibila), abordeaza probleme ginecologice. Dintre ele se detaseaza Specialistul lui Alison Smith, care gaseste intr-o situatie banala, mai degraba ingrijoratoare pentru protagonista, resurse de umor si imprevizibil.
"Specialistul i-a spus ca este pustie. 
- Pustie! a zbierat el, cu capul de-abia itit de sub cearsaful de unica folosinta. Nu-i nimic inauntru.
Si-a bagat mana si mai adanc. 
- E rece! a tipat acum. Atat de rece!
Si atunci sa petrecut un lucru ciudat, un lucru cu totul nou. Alice a auzit un strigat infundat si un zgomot puternic de aspiratie. O pala de aer rece a strabatut incaparea si dupa aceea - liniste. Specialistul disparuse. 
Alice s-a ridicat in coate si s-a uitat in jur. 
- Unde e? a intrebat-o pe asistenta.
- Inauntru! a strigat asistenta, aratand intre picioarele desfacute ale lui Alice. E captiv acolo!"
Poate cel mai pregnant sentiment pe care il lasa cartea este dorinta de evadare: de undeva (dintr-o tara, in general) intr-o alta tara, intr-un uter sau intr-un tablou... Uitam sa-l mentionez pe Steven Millhauser si al lui Precursor al Cinematografului in cautarea realitatii virtuale, mi-a placut.
Spre deosebire de cealalta antologie McSweeney's pe care am incercat sa o citesc, Monstrul, cu urme vagi de umor, desi promitea din plin (sau oi avea eu o receptare mai ciudata a umorului?),  aici nu am sarit nicio povestire, ceea ce e mai bine decat credeam. Cat despre cinismul textelor, asa cum l-am receptat eu, nu este atat unul intrinsec, apartinand desfasurarii narative, ci mai degraba unul al autorilor ce-si pun eroii in situatii bulversante, parca observandu-le de pe margine comportamentul, pana la a-i face sa dispara in propria lor opera. Adica un cinism second hand... Daca e de bine sau nu, ramane sa aflati daca veti avea curiozitatea sa cititi cartea. Eu nu ma pot pronunta clar, pe scara mea cinica merge de la + la - -. Avantajele si dezavantajele compilatiilor...

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.