Thursday, 17 November 2016

Invartitul in cercuri


Arrival (2016)

Cercul interpretarii
Recunosc ca filmul asta mi-a creat niste asteptari. Si pana la un punct, mi le-a si implinit. Doar ca, atunci cand a inceput sa cada, a cazut cam de sus si vertiginos, iar senzatia de dezamagire a fost proportionala cu inaltimea la care se ridicase. In primul rand, stiam ca este vorba despre traducere, un subiect mereu interesant pentru mine. In cazul de fata, din engleza in heptapoda (si evident ca scenariul nu pierde ocazia sa-i explice americanului idiot - am voie sa-i spun asa, fara remuscari, acum, dupa alegeri! - ce este acela un heptapod). Alienii au venit. Sunt 12 nave rasfirate prin toata lumea, fara sa omita punctele cheie, teritoriile marilor puteri (SUA, Rusia si China, Europa este complet ignorata). In incercarea de a crea o comunicare, americanii apeleaza la o lingvista reputata, dr. Louise Banks (Amy Adams) care va face echipa buna cu omul de stiinta Ian Donnelly (Jeremy Renner). Rolul ei este acela de a incerca, pe baza mecanismelor de comunicare, a analogiilor create intre limba materna si celelalte pe care le cunoaste (si pare sa le stie cam pe toate) sa inteleaga ce vor extraterestrii. Si pana la vreo trei sferturi filmul tine, chiar si fara sa fie impanzit cu actiunea la care te-ai putea astepta de la un SF. Este si bine documentat (intr-adevar, cunoasterea unei limbi straine transpune vorbitorul intr-un alt sistem de conventii sociale si de comportament, chiar si atunci cand e una mai apropiata, nu chiar extraterestra sau farsi, ceea ce pentru mine e cam acelasi lucru), si bine gradat. Imi dau seama ca nu aveam la dispozitie 2 saptamani (parca atat zice nu stiu care metoda revolutionara de luat banii fraierilor ca dureaza acum invatatul la perfectie al unei limbi straine), asa ca era firesc sa trecem peste niste etape si sa ajungem, intr-un final, la comunicarea inter-rasiala. 
Si fiindca tot suntem la interpretare, umbla vorba ca Amy Adams ar putea fi nominalizata la Oscar pentru rolul de aici. Nu m-as entuziasma, personajul are o apatie, o angoasa si o desprindere de realitate ca zici ca a  parasit-o barbatul si tocmai i-a murit copilul... Si nu stiu cum sa va spun ca sa nu fie spoiler, dar sunt momente ale filmului cand se simtea nevoia unei schimbari de dispozitie, un pic, acolo. E atat de liniara incat devine plictisitoare. E prea monotona, prea lipsita de nuante.

Cercul de cerneala
Este greu sa vorbesc despre el cuiva care nu a vazut filmul. Am multe de spus, de despicat, dar ma abtin, pentru ca, v-am zis, pana la un punct chiar ai ce vedea. Adica era bine, ma loveau amintirile semiotice din toate partile. O persoana draga mie alaturi de care am vazut filmul mi-a zis ca prea reduc toata metafora la scheme lingvistice, aproape ca ne-am si certat pentru cercul asta de cerneala si semnificatia lui :). Dar nu am cum altfel, pentru ca era esenta filmului si, cu cat esti mai aproape de subiect, cu atat tinzi sa-l analizezi si sa incerci sa-i decodifici mesajul. Asa ca m-am uitat cu placere la film, mi-am adus aminte cu nostalgie de signifié si signifiant (excuse my french, este limba in care am studiat eu lingvistica candva, demult, intr-un alt secol)  si toate pareau surprinzator de bune si frumoase pentru un film american pana cand am dat de...

Cercul temporal
El mi-a scazut entuziasmul. Fara sa dezvalui prea multe, pentru ca filmul se bazeaza pe efectul de surpriza, va spun ca recurge la trucul ieftin al cauzelor ce devin propriile efecte si ca, la final, am ramas cu gandul ca, daca toate cele intamplate erau deja intamplate, de ce ar mai fi trebuit sa se intample? E greu sa spun direct, dar totul culmineaza cu o scena, undeva spre final, un telefon ce reprezinta in acelasi timp propria-i cauza si propriul sau efect, lucru pe care v-am spus ca imi este imposibil sa-l accept. Nu, nici in dimensiunea realitatii, nici in cea a fictiunii, nici in aceea a contactelor intre civilizatii care gandesc in alti parametri spatio-temporali. Pentru acele ultime vreo 20 de minute ce mi-au intinat imaginea bunicica despre film, pentru montajul care putea face o mica rocada astfel incat sa mai prelungeasca putin incertitudinea si sa lase telefonul pentru final, daca simtea nevoia unei explicatii, ori sa il strecoare ca o posibila aluzie, pentru lipsa de subtilitate, un film de nota 8-9 a devenit, pentru mine, unul de nota 6. Trece clasa, ca toate filmele se dau acum peste cap sa dea bine la cadru in lumea in care imaginea tinde sa conteze cel mai mult (era nevoie de o cascada de nori la locul unde s-a plasat nava?), dar  nu-l pun printre premianti.

No comments:

Post a Comment