Ultima carte a lui Vonnegut

Kurt Vonnegut - Un om fara de tara

Facandu-mi-se mie dor de Vonnegut, de spiritul sau jucaus si acid in acelasi timp, ironic si afectuos, am sorbit intr-o dupa-amiaza acest volum in care, sub aparenta unor memorii, sunt deghizate gandurile sale despre viata, lumea inconjuratoare, politica si multe altele. 

Cei care-l apreciaza pe scriitor stiu ca orice ar emite este savuros, asa ca nu va ganditi la o insiruire de platitudini, pentru ca forma in care da glas parerilor, altminteri comune si de bun-simt, unele prea evidente, este cea care produce bucuria lecturii. De unde vine aceasta inclinatie de a aborda temele grave cu un suras? Ne-o spune chiar in primele randuri: 

"Copil fiind, eram cel mai tanar membru al familiei, iar mezinul oricarei familii devine intotdeauna un hatru, pentru ca gluma reprezinta singura modalitate de a fi acceptat ca participant la conversatiile ce se poarta intre adulti."

Si asa avea sa ramana mereu, dupa ce a descoperit un mod propriu de exprimare ce ascunde intr-o gluma o samanta de amaraciune, sadeste printr-o farsa intrebari serioase in mintea cititorului si-si mascheaza umanismul si empatia cu detasare cinica. Pentru ca, dupa cum marturiseste printre altele in carte, rasul este si o forma de alinare a fricii, a tristetii, un mecanism defensiv in fata incercarilor vietii. 

Daca v-ati gandit vreodata ce misto ar fi sa stati la o bere cu Vonnegut, cartea asta este pentru voi. Si subliniez, bere, nu sobra cafea ce te indeamna la abordari serioase, nici relaxantul ceai, ci volubila bere, ce dezleaga limbile, atenueaza tensiunile interioare, te face sa treci cu detasare si superficialitate de la un subiect la altul, pentru a recupera cat mai mult din timpul petrecut departe de interlocutor. Doar ea, guraliva bere, poate intelege si tine pasul cu slalomul pe care il face Vonnegut printre subiecte, cu salturile de la amintirile din razboi la politica, de la criza economica la napalm, de la personalitatile psihopate la tehnofobie, de la liderii de opinie la sensul vietii, de la socialism la masinile Saab.
Desi haotic, lipsit de unitate, este un monolog ce-si tine cititorul in priza, il ancoreaza in realitate si-l trimite si in trecut, purtandu-l prin biografia autorului, cu stilul acela care cateodata se poate dovedi confuzant, pentru ca ajungi sa nu mai fii sigur cand vorbeste serios si cand te ia in ras. Dar nu va asteptati la o carte profunda sau revelatoare, luati-o doar ca pe o discutie joviala cu unul dintre marii autori ai lumii. Poate ca si varsta la care a fost scrisa, pe care o aminteste de cateva ori pe parcursul cartii, 82 de ani, predispune la precipitare. Simti ca vrei sa spui tot dar nu prea mai ai timp, asa ca incerci sa concentrezi in cateva cuvinte o intreaga ideologie si filozofie de viata, din care audienta poate spicui cateva replici memorabile, poate fi agasata de anumite afirmatii, mai ales atunci cand nu intelege ca Vonnegut a fost ceea ce in limbajul internetului s-ar numi un troll. O propozitie de genul "Am facut o mare greseala luandu-mi diploma in antropologie, deoarece nu suport oamenii primitivi - sunt extrem de prosti" nu trebuie citita ad literam, altii sunt "primitivii" in cauza, nu cei din epoca straveche ;).

Nu ma pot abtine sa nu remarc cu parere de rau ca traducerea este mult sub nivelul autorului...  Nu e chiar o catastrofa, sunt mai mult stangacii, insa bucuria intalnirii cu ultima creatie a lui Vonnegut mi-a fost stirbita de formulari nefericite de care m-am poticnit pe parcursul lecturii. De genul "anul cand am realizat Slaughterhouse Five", "scriere creatoare" pentru "creativa", termenul consacrat, "putine, dar foarte putine familii continua sa aiba familii numeroase", "cand era mica, lecturile preferate de ea erau misterele cu Nancy Drew". Si altele. Chiar nu vanez greseli, doar imi sar in fata, cand citesc in minte textul, ma zgarie in urechea muzicala si apoi tasnesc din ea in fata ochilor.  Trecand peste ele, vom gasi o carte ce imbina placut amintirile, panseurile si consideratiile asupra lumii in care autorul traieste exprimate, dupa caz, cu umor, sarcasm, ironie, nostalgie sau compasiune.