Burhan Sonmez - Istanbul Istanbul
Este inevitabil ca, atunci cand citesc o carte cu un asemenea titlu, sa nu imi vina in minte Istanbul-ul lui Pamuk, acel oras pitoresc in care traditionalul si modernul se manifesta conflictual sau armonios, dupa cicumstante ori dupa voia scriitorului ce-l transforma in personaj al romanelor. Ma gandeam ca voi gasi ceva din Istanbulul pestrit si plin de viata asupra caruia istoria arunca umbre de nostalgie si mister. Insa cartea lui Burhan Sonmez este izvorata dintr-o alta istorie, cea a terorii si conflictului, una ce se leaga mai degraba de actualitatea fierbinte si cetoasa a acelui colt de lume decat de zarva bazarului si de curgerea netulburata a Bosforului.
Odata cu primele pagini, coboram in celula unde un doctor, un student, un croitor ce si-a abandonat studiile universitare si un batran incearca sa-si faca detentia cat mai suportabila, intre reprize de tortura si incertitudinea existentei vreunui "maine". Acolo unde nu exista puncte cardinale si scurgerea timpului se masoara intre pasii gardienilor pe culoar domneste intunericul. Acelasi cu care m-am intalnit transpus literar de Tahar Ben Jalloun in Aceasta orbitoare absenta a luminii ori in memoriile autohtone din inchisorile comuniste, din pacate multe, si spun "din pacate" pentru ca nimeni nu ar trebui sa aiba astfel de amintiri... Acel intuneric pe care oamenii au incercat dintotdeauna sa-l atenueze prin evadare. Captivii de aici se refugiaza in povesti inventate ori recreate pornind de la experientele traite, pe care le deapana pe rand inaintea colegilor de suferinta. Se raporteaza la biografia proprie, inventeaza jocuri logice, spun istorii de (pe)trecut timpul, creeaza un ritual al meselor imbelsugate stropite cu raki imaginar, totul pentru a nu uita, pentru a nu se scufunda in bezna dezumanizanta in care tortionarii incearca sa-i arunce. Povestind, ne desfasoara in fata Istanbulul de la suprafata, la care nu mai au acces decat prin puterea cuvintelor.
Istorisirile lor (surprinzator de multe pentru dimensiunile cartii) sunt adaptate lumii in care traiesc, realitatilor inconjuratoare. Unele iau forma pildei, precum aceea a unei profetii facute inainte de nasterea unui baiat, aratandu-ne ca nu poti sa te ascunzi de destin, ca el te va gasi in ciuda oricaror masuri de precautie. Altele sunt istorioare porcoase puse in context local, asumate si transmise de personaje ca povesti ale Istanbulului, spuse pentru a starni un strop de veselie. Multe le stiam din alte carti (cea a calugarului si fecioarei care arunca diavolul in Iad din Decameronul) sau au devenit bancuri ("O femeie cu fusta ridicata alearga mai repede decat un barbat cu chilotii in vine" ori cel cu ursul polar). Mai sunt probleme de perspicacitate, menite sa provoace spiritul, sa-l scoata din letargie, sa tina mintea ocupata, dar si intamplari din biografia naratorilor, ce le intregesc personalitatea, ni-i apropie si tes un fir narativ principal. Impreuna, totul capata un aer de Decameron turcesc. Tot zece zile au la dispozitie pentru a ridica bariere in calea ciumei ce-i asteapta dincolo de usa celulei, acolo unde se afla Infernul. In ambele cazuri, miza este supravietuirea prin puterea imaginatiei, inventarea unei realitati proprii, protectoare, prin care spera sa ajunga la liman.
Si asa ia nastere Istanbulul lor, orasul unde "fiecarei suferinte trupesti i se alatura una sufleteasca", macinat de o epidemie a asupririi si terorii ce nu-i poate umbri fascinatia si puterea de atractie asupra celor ce-l iubesc si incearca sa-i aduca lumina in subteranul detentiei lor:
"- Unchiule Kuheylan, stii ca pentru noi orice oras e Istanbul. Daca pe un copil l-a prins intunericul si s-a ratacit pe stradute inguste, acolo e Istanbulul. Orasul in care un tanar se arunca intr-o aventura ca sa-si gaseasca femeia iubita, un vanator pleaca in cautarea blanii de vulpe neagra, un vapor este tarat de furtuna, un print vrea sa ia Pamantul in palma ca pe un diamant, ultimul rebel jura sa nu-si plece capul si o fata fuge de acasa ca sa-si implineasca visul de a deveni cantareata, orasul unde ajung bogatasii, hotii si poetii este Istanbulul. Fiecare poveste vorbeste despre acest oras."
Istanbulul lui Burhan Sonmez se contureaza din intamplari si din atmosfera construita ca un oras al splendorii si al ororii, al intunericului si luminii, al istoriilor intercalate, in care lumea de deasupra, in haosul si frenezia sa, pare impasibila la idealurile celei de dedesubt, acolo unde timpul curge diferit pentru revoltatii insetati de dreptate. Intr-o epoca trista a haosului ce continua si in zilele noastre, Turciei ii ramane, cel putin, puterea de a se povesti, prin ras si speranta, pentru a mai dilua gustul amar ...
Istorisirile lor (surprinzator de multe pentru dimensiunile cartii) sunt adaptate lumii in care traiesc, realitatilor inconjuratoare. Unele iau forma pildei, precum aceea a unei profetii facute inainte de nasterea unui baiat, aratandu-ne ca nu poti sa te ascunzi de destin, ca el te va gasi in ciuda oricaror masuri de precautie. Altele sunt istorioare porcoase puse in context local, asumate si transmise de personaje ca povesti ale Istanbulului, spuse pentru a starni un strop de veselie. Multe le stiam din alte carti (cea a calugarului si fecioarei care arunca diavolul in Iad din Decameronul) sau au devenit bancuri ("O femeie cu fusta ridicata alearga mai repede decat un barbat cu chilotii in vine" ori cel cu ursul polar). Mai sunt probleme de perspicacitate, menite sa provoace spiritul, sa-l scoata din letargie, sa tina mintea ocupata, dar si intamplari din biografia naratorilor, ce le intregesc personalitatea, ni-i apropie si tes un fir narativ principal. Impreuna, totul capata un aer de Decameron turcesc. Tot zece zile au la dispozitie pentru a ridica bariere in calea ciumei ce-i asteapta dincolo de usa celulei, acolo unde se afla Infernul. In ambele cazuri, miza este supravietuirea prin puterea imaginatiei, inventarea unei realitati proprii, protectoare, prin care spera sa ajunga la liman.
Si asa ia nastere Istanbulul lor, orasul unde "fiecarei suferinte trupesti i se alatura una sufleteasca", macinat de o epidemie a asupririi si terorii ce nu-i poate umbri fascinatia si puterea de atractie asupra celor ce-l iubesc si incearca sa-i aduca lumina in subteranul detentiei lor:
"- Unchiule Kuheylan, stii ca pentru noi orice oras e Istanbul. Daca pe un copil l-a prins intunericul si s-a ratacit pe stradute inguste, acolo e Istanbulul. Orasul in care un tanar se arunca intr-o aventura ca sa-si gaseasca femeia iubita, un vanator pleaca in cautarea blanii de vulpe neagra, un vapor este tarat de furtuna, un print vrea sa ia Pamantul in palma ca pe un diamant, ultimul rebel jura sa nu-si plece capul si o fata fuge de acasa ca sa-si implineasca visul de a deveni cantareata, orasul unde ajung bogatasii, hotii si poetii este Istanbulul. Fiecare poveste vorbeste despre acest oras."
Istanbulul lui Burhan Sonmez se contureaza din intamplari si din atmosfera construita ca un oras al splendorii si al ororii, al intunericului si luminii, al istoriilor intercalate, in care lumea de deasupra, in haosul si frenezia sa, pare impasibila la idealurile celei de dedesubt, acolo unde timpul curge diferit pentru revoltatii insetati de dreptate. Intr-o epoca trista a haosului ce continua si in zilele noastre, Turciei ii ramane, cel putin, puterea de a se povesti, prin ras si speranta, pentru a mai dilua gustul amar ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.