marți, 29 august 2017

Spre capatul lumii si inapoi - partea X

Vara si iarna intr-o singura zi

Si pentru ca mi-o caut cu lumanarea, chiar si dupa ce am vazut Bølgen si stiu ce tsunami poate starni o bucata de munte prabusita intr-un fiord precum Geiranger, poate cel mai aglomerat al Norvegiei, m-am intors acolo. 
Pe masura ce ma apropii, observ fumul care se ridica in aerul limpede al fiordului si nu pot sa nu remarc, inca o data, ca vasele de croaziera sunt o plaga pentru oricine altcineva nu este pe ele si acolo unde ajung aduc poluare si aglomeratie. Coboram drumul ingust in serpentine, inaintand incet, cuminti, intr-o coloana de autocare, campere si rulote
si ajungem in satucul asaltat de turisti, majoritatea veniti pe mare.
 
Este destinatia favorita a vaselor de croaziera care ajung in fiordurile norvegiene, ceea ce face ca in fiecare vara sa primeasca de vreo 3000 de ori populatia satului, dupa cum aflu din audioguide-ul de pe barcuta cu care am pornit intr-o plimbare prin fiord. Toamna, cand locul devine mai respirabil si vasele isi incheie cursele, padurile de pe muntii din jur se invaluie in galben-ruginiu si soarele nu mai poate fi vazut, ramanand ascuns de culmile inalte din jur. In cazul unei urgente medicale, un elicopter poate ajunge in cateva minute pentru a prelua pacientul, dar cabinetul medical local este deschis o singura zi pe saptamana, de aceea ghidul concluziona ca "avem voie sa ne imbolnavim numai miercurea". Preotul luteran tine slujba in localitate o data la trei saptamani, fiindu-i atribuite alte doua localitati, unde merge prin rotatie. In iernile mai aspre, cand nici utilajele performante de deszapezire nu mai fac fata, drumurile se inchid si cei 240 de locuitori (majoritatea angajati in turism) raman total izolati pana in mai. Inainte de de construirea drumului, spre sfarsitul secolului trecut, asta se intampla in fiecare an. Remarc preocuparea localnicilor pentru pastrarea unui mediu cat mai curat, pentru agricultura ecologica practicata pe pantele muntelui, unde se afla cateva ferme, si nu pot sa nu ma gandesc iar la pactul cu diavolul turismului, la monstrii plutitori ce se inghesuie in micutul fiord.
Vaporul cu care ne plimbam ne poarta spre iesirea din fiord, printre peretii muntosi strajuiti de doua cascade, una celebra, Cele 7 surori, alta mai putin, Pretendentul. Se spune ca pretendentul s-a indragostit de cele 7 surori. Pana la urma, nici ele nu s-au maritat, nici el nu s-a insurat, au devenit cascade, nu chiar cele mai spectaculoase, dar bine pozitionate turistic.
 

Undeva, pe una dintre laturi, vaporasul opreste pentru a-i debarca pe cei care doresc sa mearga la Skagehola, o ferma aflata aproape de varful unuia dintre versanti. Acolo si-au invitat regele si regina oaspetii la sarbatorirea nuntii de argint, pentru a trai experienta norvegiana. Una obositoare, evident, poteca fiind destul de abrupta. Daca pentru familia norvegiana regala, sportiva si pregatita fizic, ce-si face anual turele de schi fond, sportul national, nu a fost foarte chinuitor, nu vreau sa-mi inchipui ce si-or fi spus sarmanii oaspeti. 
Lasam in urma aglomeratul Geiranger (am tendinta sa fug destul de repede din locurile pline de oameni, nu ma simt confortabil in ele, oricat de mult mi-ar placea peisajul) 
si incepem sa urcam spre Dalsnibba, cel mai inalt punct de panorama asupra unui fiord din Europa. De la nivelul marii, 1500 de metri par aproape de cer, locul se si numeste, de altfel, Skyview
Pana acolo, insa, ne bucuram si de privelistea de pe traseu.


Si apoi intram din nou pe unul din acele drumuri turistice pustii, nespus de frumoase, de care este plina tara, Gamle Strynefjellsvegen, adica "drumul vechi al muntelui Stryne". Este un drum forestier, dar mult peste standardele noastre de drum forestier, aproape ai crede ca este asfaltat cu un asfalt de-ala pus in urma unei licitatii cu spaga de pe la noi.  Ne apropiem de parcul ghetarului Jostedal, si nici Galdhøpiggen, cel mai inalt munte din Europa de Nord (2469 m), nu este departe. Il aveam in plan pentru mai tarziu, dupa Oslo, dar nu ne-am mai putut intelege cu ploile :(. 
Acum ele sunt inca departe, insa imaginile din jur incep sa se schimbe, sa se acopere cu alb. 
Poate ca Trollstigen este mai abrupt drum turistic, cu pante mai salbatice, dar peisajele de pe acest drum, ce ne poarta printr-o mica statiune de schi, cu lacuri cristaline de un albastru-verzui ireal pe care m-am straduit in zadar sa-l captez cu aparatul, cu mici cascade ce se pravalesc vijelios prin zapada, cu urme de avalanse si mici ghetari plutitori intr-un lac pe jumatate inghetat m-a facut sa caut din priviri ursii polari si mi-a dat fiori de uimire si placere.
Pe marginea drumului curatat impecabil, zapada depaseste pe alocuri 2 metri. Poate in poza nu pare, dar e mai inalta decat masina, care are 1,95. 
Nu am ajuns noi in Svalbard, dar ma simt ca acolo, desi e soare si temperatura e prietenoasa, sunt peste 10 grade. Probabil ca mi-ar placea si mai spre Pol, cu conditia sa fie la fel de soare, sa pot admira reflexele albastrui ale ghetii.
Daca in cel mai nordic punct al Europei nu era zapada, macar aici, in mijlocul tarii, sa-mi implinesc pofta de iarna, sa gust din salbaticia minunata a Norvegiei. 
Coborand pe versantul muntelui, dam din nou de vara si ajungem (cum altfel?!) la o noua cascada, Øvre, pentru care expresia "frumoasa cu spume" este cat se poate de potrivita.
Prea lunga, cotita si cu trepte ce nu-i permit sa fie cuprinsa intr-o singura imagine, asa cum nici vuietul nu-i poate fi ascultat, macar ne-a oferit un curcubeu care poate fi vazut.
Trecem si pe langa Jostedalsbreen, cel mai mare ghetar al Europei continentale (si specific asta din motive de Islanda, dar la ce te poti astepta la o tara cu "is"(gheata) in nume?).
Daca ne-am inchipui ghetarul ca pe o caracatita, cu tentaculele imbratisand vaile muntilor, ceea ce vedem din el este doar un punct infim al celor 480 de kilometri patrati, varful unei tentacule ce inainteaza cu pana la 2 metri pe zi. Mult timp a fost folosit ca sursa de aprovizionare cu gheata pentru satele din imprejurimi.
Cam atat pentru azi, maine mergem la vikingi si la Bergen. Pe drum, ne mai impiedicam de vreo doua-trei cascade frumoase. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.