Doua mame, o singura fiica

Hélène Grémillon - Le confident 

Am pus coperta de mai sus pentru ca am vazut ca s-a tradus. Daca veti dori sa o cumparati in limba romana dupa ce veti citi cele de mai jos si in ciuda lor, se poate. Mie mi-a fost imprumutata versiunea din colectia Folio a editurii Gallimard, de o prietena semi-frantuzoaica si de vreo doi-trei ani mama, care s-a aratat entuziasmata. Eu nu. Sa va spun de ce.
Mai intai, despre ce este vorba: dupa moartea mamei sale, Camille gaseste prin vraful de scrisori de condoleante una nesemnata, in care cineva incepe sa-i povesteasca intamplari care aparent n-au nici o legatura cu ea, petrecute cu zeci de ani in urma. Scrisorile, provenite de la un anume Louis, continua sa se succeada saptamanal si confuzia initiala incepe sa se risipeasca, destinatara intelege ca legatura sa cu personajele din trecut este mai mare decat credea. Cand incepe sa-si intuiasca rolul de punct central intr-un triunghi (sau sa-i spun patrat?) legat prin sentimente puternice, cititorul probabil ca-l intelesese demult, pentru ca Hélène Grémillon simte nevoia sa despice toate firele in patru, sa aduca informatie in plus, ca femeile care se intalnesc sa-si impartaseasca deceptiile sentimentale si intorc fiecare gest si cuvant pe toate partile. Si apoi, de pe la jumatate, o ia de la capat si rescrie aceeasi poveste din alta perspectiva, pastrand faptele si schimband interpretarile.
Dramoleta celor doua femei legate prin destin de acelasi barbat este atat de importanta incat acopera totul in jur. Cine spunea pe coperta a patra cum autoarea "mêle de main de maître récit historique et suspense psychologique" e clar ca nu a citit aceeasi carte ca si mine. Razboiul este acolo, dar este un fundal repede expediat in titluri de ziar. Cand lumea arde, stiti ca babele au intotdeauna o problema mai importanta:
"Après m'avoir annoncé, selon les jours, "que les Etats-Unis avaient déclaré la guerre à l'Allemagne", "qu'une grande contre-attaque française était en cours au moyen d'une armée de réserve exceptionnelle" ou "que Hitler, très malade, pourrait abdiquer en faveur de Goering", ils relevaient leurs visages du landau en me disant gentiment: "C'est incroyable comme votre bébé vous ressemble"."
Accept banalitatea intr-o carte, nu toti autorii gasesc o voce puternica, particulara, dar unii se impun prin altceva, emotioneaza, intriga, isi prind cititorul prin ritm si intorsaturi neprevazute de situatii. Frantuzoaica de fata nu face decat sa ridice banalitatea la rang de revelatie, prin fraze ce se vor profunde, precum:
"Ce ne sont pas les autres qui nous infligent les pires déceptions, mais le choc entre la réalité et les emballements de notre imagination." Pentru cine n-a inteles, traduc: daca iti cade un pietroi in cap, nu bolovanul iti provoaca durere, ci modul cum percepi tu (daca mai apuci) faptul ca ti-a spart capul. Sau: "J'ai souvent remarqué qu'une naissance appelle une mort". Si eu am observat ca ziua cheama noaptea. Si-s muulte, prea multe ca sa le citez.
Trecem si peste platitudini si ajungem la romanul polifonic, care cu aceeasi voce monotona si indistincta isi schimba naratorul de la un capitol la altul. Cred ca am mai spus asta si despre alte carti, nu o data: nu inteleg de ce se incapataneaza unii scriitori, care nu au nici macar o voce particulara, proprie si se apropie de stilul sfaturilor din revistele pentru femei de care se amuzau personajele sa creada  ca au mai multe...
Si n-am terminat. Nu stiu daca am fost eu prea perspicace pentru misterele ascunse de carte sau autoarea prea transparenta, dar eram cu un pas inaintea "dezvaluirilor senzationale", atat de senzationale incat transforma cartea intr-una de duzina. Ce voiam insa sa spun este ca portareasa din roman m-a pocnit cu revelatia: asta era, Grémillon si madame Barbery par sa fi fost colege de banca la acelasi curs de scriere creativa! Si nu doar pentru ca ambele au printre personaje o portareasa de imobil, seamana in mai multe privinte. Asa ca daca va place doamna cu ariciul, nu ma luati in seama, s-ar putea sa va placa cartea!
Coperta a patra mentioneaza ca a obtinut cinci premii. M-am dus repede pe Wiki, sa nu care cumva sa vad ca a luat Femina si sa nu mai inteleg nimic. Mai am o candidata premiata pe teava blogului care mi-a provocat perplexitate. M-am linistit. Suntem inca in zona premiului pentru tanara speranta literara a clubului de lectura din Saint-Germain-en-Laye. Daca clubul respectiv este format din femei care, fie ca au sau nu copii, au ca singura ratiune instinctul si considera ca existenta femeii se justifica si se implineste doar prin procreare, facand din ea obiectivul si sensul vietii, e bine. Cam acolo vad publicul-tinta. Eventual, intre doua alergaturi, cand dorm copiii, mai citesc cateva pagini si simt capodopera luminandu-le spiritul.