marți, 29 septembrie 2015

Un dictator din Africa


The Last King of Scotland (2006)

Cand mai aud pe cate unul, fie el cat de nescolit, spunand ca era mai bine pe vremea lui Ceasca, cand vad gloata ce se inghesuie la Ghencea an de an sa-i aprinda o lumanare la mormant ori vreun hipsteras ce se doreste cool militand pentru socialism care, dincolo de alergia mea la ideile stangiste, si-a dovedit inaplicabilitatea pe un sistem social corupt, cum nu a incetat sa fie al nostru de prin anii '50 incoace, mai ca-mi vine sa fac o fapta caritabila si sa le cumpar bilete de avion pentru un sejur de vis, la alegere,  in Angola, Guineea, Zimbabwe, Sudan, Gambia, Rwanda, Venezuela ori printr-una din alea vreo 3 tari terminate in -stan din fosta Uniune Sovietica, stiti voi care. Si mai sunt, n-am zis nimic de Asia. Cam vreo juma' de an, ca dupa ce termina de admirat cocotierii, de speriat animalele in safari si de aplaudat  condescendent dansurile tribale sa se loveasca si de traiul de zi cu zi. Si apoi mai discutam, ca filmele artistice n-au convins inca pe nimeni si cu totii, spectatori si creatori, tind sa extinda premisa de fictiune cat le convine si le serveste intereselor. 
Pe Idi Amin il stiti sau poate nu, dupa varsta si interese. Pe scurt, a fost presedintele Ugandei intre 1971-79, dupa ce l-a inlaturat de la putere pe Milton Obote, acelasi care avea sa o recastige cand Amin a fost alungat, nu inainte de a fi declansat un razboi cu Tanzania. In prezent, Uganda se presupune ca nu mai este guvernata de un dictator, dar are un presedinte la al patrulea mandat de 5 ani despre care organizatiile internationale spun ca nu este tocmai ingeras. Iar Amin, dupa opt ani in care a facut din tara mosia personala, a torturat, a persecutat, a ucis si - zice gura lumii - a mancat  pe cine a vrut, s-a refugiat in Siria unde a trait bine-mersi pana in 2003, cand a murit de batranete, poate chiar la data pe care o prezicatoare i-ar fi anuntat-o. 
Filmul ne introduce in viata si faptele lui Amin din perspectiva doctorului Nicholas Garrigan (James McAvoy), un scotian venit in Uganda intr-o misiune umanitara, ce-si priveste prezenta acolo mai mult ca pe o aventura (cu atat mai bine daca poate duce si la o legatura romantica) decat ca pe o asumare constienta si plina de compasiune a rolului sau. Un aventurier era si cel care a inspirat personajul, Bob Astles, doar ca nu medic, ci ofiter, nu era scotian, ci englez, fusese implicat si in guvernarea predecesorului lui Amin, Obote, cel care i-a adus tarii independenta fata de britanici. Era un fel de consilier al presedintelui cand nu se ocupa de proprietatea sa, o ferma de ananasi si, in general, situatia lui nu era chiar asa de groasa cum o prezinta filmul (care-i inventeaza doctorului si o relatie cu una dintre sotiile lui Amin), din moment ce, intors in tara, avea sa militeze pentru neamestecul superputerilor in dictaturile africane si sa moara ca unul dintre cei mai urati oameni albi din Africa post-coloniala. Urat si anume hated, nu ne legam de aspectul fizic. 
Am tinut sa fac precizarea de mai sus pentru ca filmul clameaza a fi inspirat dintr-o true story, se pare o conditie esentiala pentru a fi luat in calcul pentru Oscarul de rol principal, pe care Forest Whitaker l-a si primit in anul respectiv. Dar asa cum l-a adus Hollywood-ul din condei, este la fel de true story ca si cum ai spune, de exemplu, ca Dacii lui Sergiu Nicolaescu e un film inspirat dintr-o poveste reala. Adica Decebal a existat, nu?! Daca sursa e adevarata, inspiratia poate urma caile ei libere si creative. 
Este drept ca unele episoade din biografia lui Amin apar in film, de exemplu decizia lui de a expulza din tara toti asiaticii, insa motivele filmului sunt cu totul altele decat cele istorice si, in general, brodeaza atat de amplu asupra biografiei ca nu-l poti considera decat o referinta exterioara si tangentiala a imaginii dictatorului african. Insa Whitaker a reusit performanta de a-i pacali la filmari pana si pe localnicii care cunosteau originalul cu aparitia lui, incarnarea se pare ca i-a iesit de minune ca aspect fizic, despre partea psih(ot)ica nu cunosc detalii, dar mi-a dat senzatia unor exagerari de dragul artei. Nu atat ca fapte, pe care istoria le retine ca fiind autentice, cat comportamentul din intimitate, gesturile marunte ce creau senzatia ca te afli in prezenta unui clovn pentru ca in urmatorul moment sa se pretinda feroce, nu mi s-au parut a reda un personaj credibil ci mai curand o caricatura, o amplificare grotesca a trasaturilor de caracter.  Dar asta a fost viziunea scenariului si probabil cea mai buna metoda de a evidentia interpretarea. Macar nu a ocolit subiectul delicat al implicarii britanice in bucataria proaspat eliberatei tari de sub obladuirea sa, iar pentru producatorii americani presupun ca a fost o placere sa se arate cu degetul si spre o alta ograda colonialista decat cea proprie. Pentru o idee generala despre ce a insemnat Uganda lui Amin si pentru un rol de compozitie bine facut, merita o vizionare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.