Adevaratii eroi

Javier Cercas - Soldatii de la Salamina

Am senzatia ca romancierul spaniol este genul de scriitor care nu se poate dezice de propriile manierisme. M-a facut sa ma indragostesc de el cand am citit Legile frontierei, dar m-a dezamagit partial cu cartea considerata unanim cea mai buna creatie a sa, cea de fata. Poate ca multi au citit cele doua carti publicate in limba romana (nu stiu, mai sunt si altele?) in ordinea fireasca, cea a aparitiei. Poate daca as fi facut asa, m-as fi extaziat si eu in fata Soldatilor... si as fi citit Legile... cu reticente, aducandu-i obiectiile pe care le voi exprima in continuare. Imi dau seama ca perceptia personala a fost determinata doar de un joc al hazardului ce mi-a dictat ordinea citirii. Dar cele doua sunt mult prea asemanatoare ca demers pentru a nu le privi in paralel. 

Daca Legile... pornea pe urmele unui infractor juvenil, Soldatii... intreprinde o ancheta similara, avand insa in centru o personalitate a Falangei spaniole, Sánchez Mazas, a carei biografie a fost marcata de executia in grup din care a scapat ca prin minune, pentru a intalni privirea unui soldat franchist plecat in urmarirea sa, ce a refuzat sa-i deconspire ascunzatoarea. Pornind de la intamplarile petrecute cu 60 de ani in urma, biograful narator ii reconstruieste viata din insemnari si marturii ale celor care l-au cunoscut, incepand cu fiul sau. Ceea ce incepe ca o culegere de material documentar pentru o carte devine cartea insasi, prin acelasi procedeu al investigatiei literare practicat de Cercas si in Legi... Un martor conduce la altul, o afirmatie naste alte intrebari si deschide alte piste de urmarit, un secret ascunde poate un altul, mult mai important. 

Structurata in trei parti, doua din perspective subiective, cea din mijloc reprezentand o insiruire detasata de fapte si intamplari, cartea nu are in centru doar un personaj real, ci o intreaga epoca, cu eroii anonimi ai unor razboaie dinainte pierdute, cu aura amara a invinsilor din luptele fara invingatori ce m-a dus cu gandul la eroii lui Sabato din "Despre eroi...". Perseverenta in deslusirea incalcitelor fire ale trecutului este comuna cu cea din Legile frontierei, ca si fatetele in permanenta schimbare ce reflecta personalitatea lui Mazas aici, a lui Zarco dincolo. Pornind pe urmele unui erou, investigatorul va gasi un altul, insa pana atunci e nevoie de o redefinire a notiunii de "erou", demers in care il va ajuta nimeni altul decat Roberto Bolaño, personaj al cartii, care ii ofera, la intrebarea "ce este un erou?", urmatorul raspuns: 

"- Nu stiu. Cineva care se crede erou si reuseste. Sau cineva care are curajul si instinctul virtutii si de aceea nu greseste niciodata, sau macar nu greseste in singura clipa in care conteaza sa nu gresesti, drept care nu poate sa nu fie un erou. Sau cineva care intelege, precum Allende, ca erou nu este cel care ucide, ci acela care nu ucide si nu se lasa ucis. Nu stiu."

Am sorbit paginile in care personajul-autor vorbeste despre intalnirile sale cu Bolaño, de altfel ultima parte a Soldatilor... a recompensat efortul de a nu fi abandonat cartea in partea a doua, cand parca-parca imi venea. Obsesia nationala spaniola a Razboiului Civil era atat de departe de preocuparile si gandurile mele din momentul lecturii incat marturisesc ca n-am prea gustat aceasta istorie reala insiruita sec, cu fapte si repere politice. Cea de-a treia este punctul forte, cautarile din aceasta ultima parte au ridicat mult volumul in ochii mei, i-au dat intensitate si au oferit o perspectiva noua. Abia aici apare literatura, abia aici intelegem ca personajul principal nu este cunoscutul Mazas, ci umilul Miralles, eroul discret si uitat care a supravietuit razboaielor purtate pentru cauze ce nu-i apartineau. Si aceasta inegalitate literara ma face sa prefer Legile frontierei, o carte pe care am gasit-o mai unitara, mai consecventa in propria-i abordare.