Kim Kardashian

Michelle Gable - Un apartament la Paris 

Ha! V-am pacalit :P. Puteam sa-mi numesc postarea si Bianca Dragusanu daca voiam sa raman pe meleagurile noastre, dar le-am preferat pe cele ale autoarei cu inselator prenume frantuzesc. Dar o legatura tot este: sa ne imaginam ca peste vreo suta de ani, dupa ce Kim Kardashian va fi demult oale si ulcele, apartamentul sau ar fi descoperit ca o capsula a timpului bine conservata, neatinsa de decenii, cu toate gentile Vuitton, rochiile Chanel si pantofii Louboutin din dotare (sper ca am trecut testul monden, ca-s printre putinele marci pe care le stiu). Probabil ca vreun scriitor din acea epoca, mai degraba o scriitoare, pentru ca doamnele sunt mai susceptibile sa pice in plasa frivolitatilor mondene, ar face o pasiune pentru existenta sa si ar scrie o carte pornind de la aceasta descoperire. Se va gasi o noua Michelle Gable care sa-i readuca la viata epoca si sa-i idilizeze personalitatea, se vor gasi cititori care din fascinatia si nostalgia pentru o lume necunoscuta direct sa-i citeasca productia, asa cum am facut si eu cu romanul de fata.

Marthe de Florian a fost ceea ce se numea cu ceva timp inainte o curtezana, in vremea ei demimondena, acum in engleza i-ar spune socialite iar la noi, probabil, nu stiu... eu tot curva i-as zice. E drept, una de lux, botoxata si siliconata, genul de persoana care tine sa fie vazuta, sa aiba, pune mare pret pe stralucirea aparenta si pe recunoasterea unui statut social (invitatii la petreceri luxoase, parteneri din inalta societate) si pe valorizarea prin ochii celorlalti. De aceea este mai interesata de potentialul financiar al partenerului decat de orice altceva. E drept ca la sfasitul secolului XIX, din nefericire pentru ele, nu existau productii TV de duzina care sa le bage in seama, era insa o presa de scandal ce le reflecta prezenta in cronicile mondene si mai ales exista eterna si fascinanta gura a lumii, pe care puneau mare pret. In cazul de fata, ea dadea pulsul unui Paris in care luxul si opulenta erau expresia implinirii personale. 

In acest Paris, orfana crescuta la manastire si nevoita apoi sa se descurce singura, osciland intre doua perspective de viitor, aceea de prostituata si cea de muncitoare in fabrica, avea sa ajunga o regina neincoronata a inimii unor barbati celebri. Istoria sa este incadrata in rama celei a expertului in antichitati, americanca April, ce lasa o casnicie in pragul destramarii pentru a veni in Orasul Luminilor sa evalueze mobilierul dintr-un apartament nedeschis de zeci de ani, in calitate de reprezentanta a casei de licitatii Sotheby's. Pe masura ce devine tot mai acaparata de povestea curtezanei din Belle Epoque, fosta proprietara a casei, isi traieste, cum era de asteptat inca de dinainte de ajunge, propria idila pariziana.

Daca ma straduiesc sa gasesc un merit acestei carti, el consta in detalii ce dau o culoare locala care m-a facut sa nu consider lectura zadarnica: de la eticheta vremii pana la mobilier, de la lumea artistilor si celebritatilor epocii pana la cei mizeri si lipsiti de perspective, de la Expozitia Universala din 1889 pana la faimoasele baruri si cabarete ale timpului, autoarea trece in revista acel Paris care noua ni se pare astazi boem si nostalgic. Daaar... exista un mare "dar": scrie despre Paris ca o americanca, cu nonsalanta si dezinvoltura cliseelor produse de natia ei in privinta francezilor. In plus, scrie ca o femeie, cu o viziune superficiala, alcatuita din dantele, pomezi, intrigi, rochii si invidii, ca si cum ar face o cronica mondena. Si nu doar in partea in care se exprima Marthe, al carei apartament a fost intr-adevar descoperit acum vreo sase ani la Paris neatins de timp, descoperire de la care si porneste fictiunea. De dragul povestii, ii inventeaza o paternitate celebra (un cunoscut autor francez, poate cel mai faimos), ii muta data nasterii cu vreo 10 ani mai incoace, sa poata fi inca in floarea tineretii cand se intampla unele evenimente din carte / realitate si ii inventeaza un jurnal ce incearca sa o aduca mai aproape publicului. Si April, americanca, ajunge sa se implice personal, sa se identifice pana la un punct cu personajul cercetarii sale, iar capitolele ce-i sunt dedicate alterneaza cu cele din jurnalul lui Marthe, un jurnal conceput asa cum ar crede autoarea ca s-ar exprima si ar simti o demimondena de la sfarsitul secolului XIX. 

Dincolo de siropelul si senzatia de frivolitate generala a cartii, cred ca cel mai mult m-au deranjat judecatile de valoare cu aer de barfa de coltul strazii puse in gura Marthei: 

"Nu doar ca si-a gasit o binefacatoare in mademoiselle Stein, de o bogatie pe care n-a revarsat-o nimeni asupra lui Boldini, care n-a avut nevoie de o americanca urata ca sa-si faca un nume, dar monsieur Picasso, pe deasupra, utilizeaza (sic!) un publicist! Nu-i vorba de nimeni altul decat de caraghiosul de Apollinaire, cu parul lui cret si cu un rubin pe degetul cel mic,  dar are un publicist! Toata lumea crede ca Apollinaire e tare cultivat si bogat. Dar nu arata asa decat pentru ca-l imbraca maica-sa! O stiu din sursa sigura!" 

Am terminat cartea doar pentru Paris. Nu mi-au placut nici personajele, absolut superficiale, nici istoria de familie a americancei nu m-a convins, nici povestea de dragoste (se putea altfel?) traita la Paris, nici marile dezvaluiri. Apropo de care, daca chiar sunteti hotarate  sa cititi cartea - stiu de ce am folosit femininul ;) - evitati sa aruncati o privire arborelui genealogic de la final, devine totul foarte plat si extrem de previzibil.