Viata unei femei obisnuite

Carol Shields - Jurnal in piatra

Va invit sa cititi - daca nu ati facut-o pana acum - povestea vietii lui Daisy Goodwill, personaj fictiv dar construit cu o aura de veridicitate puternica, consolidata de ideea autoarei de a-i documenta biografia cu un arbore genealogic si fotografii ale personajelor. Insa nu si ale protagonistei, doar ale apropiatilor sai. Daca nu ar fi fost "Cuvantul inainte" al scriitoarei, probabil ca, vazand pozele, as fi crezut ca este o istorie reala, ele au darul de a oferi o marturie concreta, de a da chip celor amintiti in carte, de a transforma literatura in viata, mai mult decat ar face-o un film, de exemplu, care porneste tot de la bazele fictiunii. Insa nu veridicitatea este atuul principal al romanului, ci modul in care autoarea imbina totul, pe care il explica in aceeasi prefata: "In fiecare zi, cand ma asezam la masa de scris, invocam imaginea unei serii de cutii care intra una in alta. Eu construiam cutia exterioara, Daisy, pe cea interioara - iar in interiorul cutiei ei nu era nimic. Ea isi gandea - nu isi scria - povestea propriei vieti, dar era o viata din care ea, subiectul, fusese extrasa. Acesta era, mi se parea la momentul respectiv, adevarul despre vietile celor mai multe femei."

Nascuta in 1905 de o mama masiva, ce nu avea nici cea mai mica banuiala ca durerile care au sagetat-o intr-o zi pe cand pregatea masa erau cele ale nasterii ce avea sa-i curme viata, Daisy este luata in grija de o vecina ce-si va parasi sotul la scurt timp si se va muta sa locuiasca alaturi de fiul sau. Tatal va fi absent in anii fragedei copilarii, contribuind doar material la cresterea ei, pierdut in contemplarea disparitiei sotiei, marcat de gandul ca ea ii va fi ascuns sarcina, preocupat sa umple cu ceva golul din viata, ridicand, in cinstea celei disparute, asemenea lui Shah Jahan, un monument deasupra mormantului ei, un turn. 

Noi insa o urmam pe Daisy in noua familie si asistam la desfasurarea destinului sau, in paralel cu cel al secolului XX. Uneori, vocea ei ne poarta prin vartejul intamplarilor vietii. Alteori, se intercaleaza o alta, neutra, ori schimburi de scrisori si decupaje din ziare, cam in genul practicat si de Margaret Atwood in Asasinul orb. Era inevitabil sa nu ma gandesc la ea, celalata scriitoare din Canada preocupata in romanele sale de destinul femeii.
Glasul lui Daisy nu este neaparat cel predominant. Insa asemenea tatalui ei pe parcursul unui drum de trei zile cu trenul, primul facut impreuna, vorbeste ca sa umple tacerea infricosatoare, ca sa-si revendice si sa fixeze locul trecator in lumea de care se va simti in repetate randuri straina, sa si-l gaseasca in propria-i poveste. Marca tragediei nu se opreste la nastere, ci o va urma in momentele esentiale ale vietii, ascunzand o dubla vinovatie, ca si senzatia de detasare si instrainare ce-i da cartii un aspect tragic si nostalgic. Nu cunoastem niciodata gandurile eroinei in profunzime, unele momente se desfasoara pe fast forward, reconstituindu-se din scrisori, marturii, teorii ale celor din jur privind sentimentele personajului principal, un personaj principal devenit, in timp, accesoriul neimportant al vietilor altora. 

"Viata este o continua recrutare de martori. Se pare ca avem nevoie sa fim vazuti in posturi extravagante sau rusinoase ca sa ni se dea atentie. Propria noastra memorie e mult prea apreciativa, si asta e cea mai amabila afirmatie pe care o pot face. E nevoie si de alte relatari, de alte perspective, dar chiar si asa ceremoniile cele mai importante - nasterea, dragostea, moartea - sunt fixate in amintire de oricine si orice se gaseste la indemana. Ce noroc, ce capriciu!"
Acest joc al perspectivelor ce-i delimiteaza existenta ne ascunde gandurile eroinei, ca si cum un strat de ceata s-ar intinde pe o mare in care clocotesc vartejuri si turbulente nebanuite. Insa incapacitatea de a dezgoli personajul pana in cele mai profunde trairi nu este o lipsa a cartii, ci o alegere, un castig, este modul particular al autoarei de a edifica, etapa cu etapa, caramida cu caramida, o viata, cu momentele ei reprezentative, dar si cu incapacitatea de a-i gasi vreun sens, cu sentimentul ca uneori, privite din exterior, existentele celorlalti sunt mai bune decat cea proprie, cu oglinzi deformate ale realitatilor subiective, cu secvente traite sau doar inchipuite, cu imagini prafuite de timp descoperite de generatiile urmatoare, ce dau si ele, intr-un fel, masura celei care le-a fost mama, bunica, matusa, dar si a timpului in care a trait, cu constrangerile si perspectivele lui. Un roman contemplativ ce s-a potrivit minunat cu dispozitia mea la malul marii.