Al nimanui

Jáchym Topol - Gargara cu gudron 

Sunt unele carti care tasnesc de nicaieri si ma ating intr-un punct sensibil pe care nu l-as putea defini prea bine, acela aflat la confluenta dintre o scriitura cu impact puternic si o poveste sensibila si violenta, tandra si dureroasa, naiva si plina de sens. Asa s-a intamplat cu romanul acestui scriitor ceh pe care nu-l cunosteam, plasat in perioada de dinaintea si din timpul invadarii Cehoslovaciei de catre trupele Pactului de la Varsovia, adica in 1968. 

Insa invazia va veni mai tarziu. Povestea incepe intr-un fost conac din Boemia, transformat mai intai intr-un orfelinat pentru copii de toate natiile, apoi in baza militara unde aceiasi copii vor fi pregatiti sa infrunte trupele dusmane, inca nevazute si neauzite. Rigorilor si disciplinei impuse de calugarite le urmeaza cele militare. Cartea catolica a cunoasterii va fi inlocuita, in formarea rezidentilor caminului, de Regulile de baza ale luptei de aproape. Ilja, din perspectiva caruia se desfasoara totul, este nevoit alaturi de colegii lui, mai mici si mai mari, impartiti in "camasari" si "budigai", sa supravietuiasca, sa inlocuiasca ritualurile impuse de maici cu cele aduse de noul comandant, sa asculte in locul povestilor de seara istoria soldatului erou Fedotkin, al carui portret a inlocuit icoanele, si a insotitorului sau, un baiat orfan ca si ei. Gargara cu apa cu gudron ce le ardea gatul ca pedeapsa folosita de maici cand spuneau vreo minciuna ramane curand in urma, ca unul din cele mai mici rele ce li se pot intampla unor copii, de indata ce incep lungile zile de instructie si munca, cu pietre carate din rau pentru a construi ziduri de aparare, cu explorari si cartografieri ale zonei, cu pas de mars si mers taras prin noroaie intr-o primavara ce intarzie sa se arate. 

Intr-un fel, cartea lui Topol urmeaza reteta unui bildungsroman: personajul-copil intra treptat in contact cu altele, trece printr-un sir de experiente care il maturizeaza si ii ofera o intelegere mai ampla a lumii. Dar modul in care se construieste din intalnirile si ciocnirile celor aflati in conflict este unul nou, exprimat original. Are si naivitatea copilului care ajunge sa integreze in existenta sa violenta si ororile razboiului ca pe ceva natural, si cruzimea celui ce nu a cunoscut vreodata iubirea, si nevoia de atasament ce-l va impinge dintr-o parte in alta a frontului ca o frunza batuta de vant, si mai are ceva in plus, o inocenta ce transmite scenele al caror protagonist devine intr-un mod singular, distorsionat. O fata prinsa si violata de soldati devine in mintea lui o sirena, stapanii ursului de la un circ se transforma in canibali atunci cand ii aude discutand in timp ce-l mananca pe "unchiul Misa". Sunt multe episoade de acest gen, asa cum intreaga carte impleteste realitatea cea mai cruda cu legende cu varcolaci si oua de balaur. Fantasticul se revarsa in viata reala, se transpune in ea, intr-un alt context. 

In cautarea unui refugiu, a unui tel sau poate doar a unui tata adoptiv ("Mereu am pierdut pe cate cineva. Nu dupa un colt de coridor sau dupa un copac. Oamenii dispareau dintr-odata pe vecie."), Ilja are parte de intalniri exotice cu reprezentanti ai mai tuturor natiilor est-europene cutreierand debusolati prin padurile cehe, fugind de razboi si devastare ori mergand sa-l intampine, si toata aceasta lume este reflectata intr-o oglinda diforma a patriotismului si eroismului capatand manifestari grotesti, prin care se perinda secvente cu tenta absurda. 

Este o carte indrazneata ce ne pune in fata o lume intunecata, unde  copiii orfani sunt transformati in soldati si folositi ca masa de manevra. Lasa in urma un gust amar si dureros al istoriei, precum acela al gargarei cu gudron, dar este in acelasi timp si o carte frumoasa, cu imagini ireale, precum calaretele in costume ciudate ce strabat campul de lupta, cautari ale unor personaje fantomatice, cum ar fi Micul Sef, monstri ce apar in fata tancurilor. Totul are un sens ce i se desluseste cititorului pe parcurs si ramificatii de poveste in aceasta Cehie a carei imagine concreta, o femeie goala, aprinde imaginatia si starneste valuri de patriotism. 

Dincolo de fundalul istoriei, prin huruitul senilelor tancurilor si al motoarelor avioanelor, apare imaginea candida a lui Ilja, cel care-si rezuma la un moment dat cautarile si peregrinarile intr-un mod deconcertant: 

"M-am gandit indelung la baietii din caminul Camin, apoi mi-am dat seama ca stateam jos si plangeam pe o sosea de razboi, pe care nu trecea nimic, ca-n jurul meu era Padurea Negustorului si ca aveam sa devin un bandit singuratic pe un taram al mortii. Moartea, pe care am facut tot posibilul s-o hranesc cu oameni."

ă

ă

cu gudron 

O carte tulburatoare, ale carei imagini puternice inca imi staruie in minte.