N-as fi crezut ca o carte ce-si plaseaza integral actiunea intr-o gara marunta de provincie din Cehoslovacia celui de-al doilea razboi mondial poate fi atat de savuroasa daca nu ar fi purtat pe coperta garantia numelui unui autor descoperit recent, atat de acaparator si coplesitor prin volumul de povesti revarsate asupra cititorului dintr-o suflare, intr-o exaltare a vietii si a frumusetii gesturilor si intamplarilor marunte, ce se coloreaza spre final in tonurile intunecate ale mortii, haosului si violentei aduse de razboi.
Milos, un tanar elev impiegat, este primul din familie ce-si castiga banii din munca cinstita, dupa un strabunic ce a trait mai toata viata din renta, un bunic hipnotizator, convins de propria-i capacitate de a opri tancurile inamice prin puterea mintii si un tata care, atunci cand nu mestereste diverse obiecte din fierul vechi gasit, il vinde. De la ei a mostenit insa si spiritul practic ce-l impinge spre o meserie, si idealismul ce-l va transforma intr-un erou, aura tragi-comica a unui Charlot ce ne povesteste despre viata sa. Revenit la lucru dupa o incercare de sinucidere din cauza esecului in viata sentimentala, Milos este cel care ne introduce in peisajul aparent monoton, dar incarcat cu gesturi si fapte marunte ce-si regasesc corespondentul in marea istorie, aceea traita si construita si de personajele cartii, prin actiunile lor, neglijabile in aparenta, dar semnificative prin constientizarea unei forme de opozitie in fata raului.
Prin gara trec zilnic spre si dinspre front tot felul de trenuri al caror continut este insasi materia razboiului: trenuri pline cu oameni, soldati, refugiati sau raniti, cu provizii, cu armament, cu animale vii, intr-o succesiune a etapelor luptei. Invingatori si invinsi, cu totii se supun unor reguli dictate de masinaria cruda pusa in miscare de istorie si de aparatul birocratic. Imi dau seama ca, spunand astea, va asteptati probabil la o carte anosta sau amara, intunecata. Dar cehii, aceste "puslamale care rad" din randul carora provine si Hrabal, stiu sa dea savoare si farmec oricarei situatii, sa submineze autoritatea rigida prin abordarea comico-ironica, sa fie acizi razand si sa rada plangand, ramanand hedonisti pana la ultima suflare, transformand tragedia mortii intr-un imn al vietii. Si Hrabal stie sa exprime aceasta bucurie intr-un mod atat de particular, de naucitor incat uiti ca pana la urma e o poveste despre viata si moarte si te bucuri, tresari, te intristezi, zambesti alaturi de Milos Hrma, ingenuu si hotarat, sovaitor si riguros, infantil, naiv, melancolic, idealist si curajos, construindu-si povestea vietii intr-o tesatura magica, intensa, dulce-amara, de intamplari si personaje pitoresti.
E una din putinele carti care ma fac sa-mi doresc sa vad si filmul, castigator al Oscarului pentru film strain in 1967, fiindca reuseste atat de bine sa construiasca niste imagini ce raman intiparite in minte, incat mi-au deschis curiozitatea de a afla cum au fost ele valorificate vizual pe ecran.
Dincolo de primul impact, cand fluxul coplesitor de imagini si cuvinte a luat sfarsit, ramane o tacere care te bantuie, te face sa reflectezi, sa intorci pe toate partile aceasta metafora a libertatii si sensului vietii, cu alegerile pe care le facem si rezultatele lor si intelegi, pentru a cata ora, ca totusi este trist in lume... si ca ramane din ce in ce mai putin timp... Sa radem, deci, cat mai putem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.