vineri, 26 iunie 2015

De opt ori copilarie


Adina Rosetti - De zece ori pe buze

Daca Deadline mi s-a parut un roman prea ancorat intr-o realitate mediatizata, cu amprenta jurnalismului senzationalist al faptului divers, acest volum de povestiri mi-a aratat o scriitoare originala, capabila sa jongleze cu realul si fantasticul, cu registrele limbii si ale imaginatiei, sa construiasca perspective ale copilariei capabile sa induioseze, sa amuze, sa intristreze, sa provoace nostalgii acelora care si-au trait propria tinerete frageda cam in aceeasi perioada, cea a anilor '80 si poate cu o tenta de exotism pentru cei care au copilarit dupa anii '90. Fiecare dintre cele opt povestiri ne aduce in fata ipostaze diferite ale varstei. Dar toti acesti copii impreuna, contemplativi si interiorizati sau expansivi si dornici de atentie, cu parinti ce-si ascund sau isi expun indecent in fata lor propriile conflicte, cersetori preocupati sa supravietuiasca, copii iubiti sau neglijati, lasandu-se cuprinsi de ezitarile primei iubiri sau adapostindu-se in lumi imaginare, devin protagonistii unor istorii ce nu trec fara sa lase urme adanci in mintea si sufletul cititorului. 
Nu vreau sa povestesc prea mult, sper ca veti avea o surpriza la fel de placuta cum am avut eu citind-o, insa cartea mi-a dat impresia ca este alcatuita din patru perechi: 
1. povestile: acele povestiri cum n-am vazut prea multe la scriitorii romani, cu exceptia lui Mircea Cartarescu, ce pornesc de la realitate si vireaza spre lumea imaginatiei, unde un joc de copii se poate transforma intr-o aventura cu pirati si pesti vorbitori si o fantezie cu spiridusi amenintati de un broscoi de plus aminteste de animatiile din seria Toy Story dar si, inevitabil, pornind chiar de la titlu, de povestea Erendirei lui Marquez si a bunicii sale fara suflet. Aici se inscriu De-a v-ati ascunselea si Incredibila si trista poveste a celor doi spiridusi si-a broastei de plus fara de suflet.
2. povestirile cinematografice: Fetita cu trandafiri si Surpriza (schita de scenariu). Prima dintre ele ar fi putut reprezenta o secventa din Filantropica, cu o mana intinsa care trebuie sa spuna o poveste pentru a primi. Cea de-a doua se pliaza pe scenariile dramelor minimaliste de familie promovate de realismul romanesc. 
3. povestirile cu Robert si Monica, una din perspectiva lui, Sandokan, tigrul Malaeziei, cealalta din perspectiva ei, De zece ori pe buze. Sunt doi copii care se intalnesc in vacanta de vara pe care ea, venita de la Bucuresti, o petrece in orasul lui de pe malul Dunarii, cu ezitarile, stangaciile, cruzimile si incurcaturile primilor fiori ai iubirii. 
4. povestirile cu zmei. Nu numai in cele doua texte care incheie volumul, ci si in Surpriza apare "zmeul" acela care te face sa te gandesti la monstrii ce umbresc copilaria. Care zmeu este mai infricosator pentru un copil: divortul parintilor, permanenta absenta a unui tata sau prezenta lui violenta si artagoasa?
Criteriile de clasificare de mai sus sunt arbitrare si spontane, exista oricand alte corelatii si asocieri, porti deschise spre alte alaturari, precum aceea dintre "Zmeul Zmeilor" si spiridusii amenintati de broasca ori intre povestirea de titlu si De-a v-ati ascunselea, care te lasa in asteptarea producerii a ceva magic. Dar tocmai aici sta imprevizibilul. Adina Rosetti stapaneste nu doar cuvintele potrivite pentru a-i vorbi sufletului de copil pe care multi dintre noi si l-au reprimat, ci si ritmul interior al prozei, surprinde si lasa cititorului la sfarsitul fiecarei povestiri un suras. Daca e nostalgic, trist ori vesel, ramane sa descoperiti singuri. 
"Prima senzatie a fost de scufundare intr-o matase foarte fina si racoroasa. Nu semana cu apa de la bazinul de inot, rece si mirosind a clor, nici cu apa sarata a marii care-i intra in ochi si-n nas, usturandu-l, nici macar cu apa verzuie si maloasa a lacului Herastrau, in care facuse odata baie, chiar in dreptul unei tablite pe care scria mare "Scaldatul Strict Interzis". Apa in care se afla acum nu-i impiedica vederea si nici respiratia, nu-i opunea niciun fel de rezistenta, nu-i ingreuna miscarile, aluneca pe langa el usoara si cumva imponderabila. Undeva, in jos, printre alge albastrii si stralucitoare care se unduiau pe fundul apei, se zarea ceva ce ar fi putut fi turlele unui castel."
Va invit sa pasiti fara ezitare in castelul construit de Adina Rosetti in propria-i lume, pe care am descoperit-o si in acest reportaj. Faceti abstractie de timbrul vocii reporterului care pare sa prezinte un fake reality show ori se pregateste sa anunte o calamitate, nu e cazul, prezinta o autoare talentata care ne povesteste despre copilaria sa, vremea cand turna fundatia ce avea sa duca la crearea acestei minunate carti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.