luni, 1 iunie 2015

O familie fericita


Dezso Kosztolanyi - Ciocarlia 

"La Sárszeg, toata lumea se intalnea cu toata lumea de mai multe ori pe zi, indiferent daca voia sau nu, pentru ca orasul era astfel construit incat, oriincotro s-ar fi indreptat locuitorii lui, drumul lor trecea inevitabil si prin piata. Oamenii abia daca se salutau, doar isi faceau semne din priviri. Intalnirile la colt de strada nu le provocau mai multe emotii decat intalnirile dintre membrii unei familii in propria casa. 
Singurul lucru care le trezea interesul era momentul intalnirii. Fiecare isi stabilise o anumita ora. "
Suntem in Ungaria, in vremea Imperiului Austro-Ungar. Ecourile afacerii Dreyfus, ale grevelor din celalalt capat al lumii si primele manifestari ale comunismului sunt resimtite in linistitul targusor de provincie doar ca fapte diverse, citite prin ziare si comentate la carciuma ori la intalnirile localnicilor. 
Pentru Akos si sotia sa, Antonia, evenimentul cu adevarat important este plecarea pentru o saptamana, la rude, a  singurei lor fiice, in jurul careia graviteaza intreaga existenta. Cei doi se vad constransi sa reinvete sa traiasca, sa umple lungul timp liber ramas. Si pentru prima data dupa multi ani gasesc prilejul sa se intoarca la vechile lor pasiuni, sa-si reintalneasca prietenii abandonati demult. Ciocarliei nu-i place sa mearga la restaurant, fiindca are stomacul sensibil, parintii reincep sa-l frecventeze si sa descopere deliciile unei mese luate in oras. Ciocarlia nu merge la teatru pentru ca nu agreeaza mirosul si caldura, preferand sa croseteze acasa, in liniste, parintii ajung sa redescopere bucuria unei piese de teatru, si a unei plimbari de sfarsit de saptamana prin targ, admirand vitrinele magazinelor. 
In jurul centrului absent, o fata batrana si stearsa pe care o cunoastem doar cu porecla data in copilarie, pe vremea cand mai canta, se construieste un roman cu atmosfera marilor carti ale secolului XIX, un microunivers balzacian care, desi pare sa conduca spre o drama personala, pune accentul  pe latura sociala, pe viata provinciala a sfarsitului de secol. Scris in 1924, nu urmeaza nici tendintele literare existentialiste in voga, nici nu celebreaza luxurianta lume a capitalelor europene, ci pastreaza o moderatie unde contradictiile mocnesc tacut, subtil, indraznind rareori sa se exprime:
"Nu poti sa-ti traiesti viata ca pe o comedie sau ca pe un bal mascat. Sunt unii carora le ramane doar durerea, durerea cruda si amorfa, care nu-i buna la nimic, nu foloseste la nimic, doar durerea. Se ingroapa in ea, patrund din ce in ce mai adanc in nefericirea lor, care este doar a lor, in tunelul fara sfarsit, in mina intunecata care se prabuseste intr-un final peste ei, si ei raman prinsi acolo, fara putinta de scapare."
Universul celor trei, sufocant sub aparenta protectoare, a ramas prea mult inchis, ca un pian amutit. Si acum, prin iesirea unui membru al familiei, s-a deschis o poarta si pentru ceilalti doi, parintii, ce regasesc fascinati o viata mondena ce le devenise straina. Totul se alcatuieste lucid, incisiv, cu rabdare, detaliile se adauga treptat, laconice dar sugestive, vinul ascunde ca intotdeauna acele adevaruri brutale pe care oamenii se feresc sa le pronunte.
Este o carte cu un fior tragic retinut, unde drama familiala se reflecta amplificata in cea sociala, aceea a unei comunitati restranse, populata cu invatatori alcoolici, poeti ratati si actori de mana a doua. Asa cum pentru familia Vajkay marele eveniment este plecarea fiicei, pentru targusorul unde ea isi duce viata micile barfe (cine pe cine a tradat, cine cu cine se mai casatoreste) iau proportia unor repere ce consolideaza legaturile intre locuitori.
Dezso Kosztolanyi a fost o descoperire placuta pentru mine, operand in literatura cu instrumentele unui caricaturist ce defineste din cateva linii simple de creion esenta unui personaj. De altfel, chiar da senzatia pe alocuri ca unele tipologii s-ar regasi mai in mediul lor intr-o comedie, insa nu de aceea le-a adus aici, ci pentru a defini subtil un tragism caruia i se da glas o singura data, intr-un moment de descatusare provocat de alcool. In rest, se pastreaza echilibrul, cercul se inchide prin intoarcerea acasa a celei plecate, tacerea inabusa din nou revarsarea de cuvinte ce ar putea rani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.