Un plugar planta morti intr-o cascada

Kraftidioten (In order of Disappearance) (2014) 

Ce fac eu cand vreau un film racoros si reconfortant ca un pahar de ice tea cu gheata?! Ma uit la un film scandinav, normal. Cu atat mai bine daca e norvegian, mai invat cuvinte noi, ma mai delectez cu peisaje frumoase inghetate si cu umorul nordic, ca nu se pot abtine, fie filmul cat de serios, tot trebuie sa vina cu niste mostre. Desi perceptia mea asupra climei tarii se raporteaza la experienta anomaliei termice din vara anului trecut, cu 30 de grade la Cercul Polar, in toate filmele norvegiene e musai sa fie zapada multa sau ploi interminabile, ori macar muuult gri, sa arate totul glacial sau deprimant. Anul asta ii cred, m-am uitat cum au drumurile nationale acum, in a doua jumatate a lunii iunie, si zidul alb de 4-5 metri, cum apare si in cateva secvente din film, nu e o exagerare. 

Cum vedeti si pe afis, Kraftidioten este un film cu zapada multa. Un plugar pe nume Nils Dickman (si-l numesc "plugar" pentru ca se ocupa de deszapezire cu o namila de plug, nu din motive agricole, desi este si plantatul de morti intr-o cascada o forma de agricultura in cazul filmelor norvegiene), interpretat de Stellan Skarsgård, actorul scandinav omniprezent, afla intr-o zi ca fiul i-a fost ucis de o banda de gangsteri traficanti de droguri. Dickman - de numele personajului se face suficient misto in film ca sa nu mai fac si eu - omul model, emigrantul desemnat "cetateanul anului" in mica si rasfirata lui comunitate, se transforma intr-un justitiar razbunator pe masura celor mai bune filme pulp, ce-si presara cu cadavre drumul in cautarea inamicului, capul gruparii vinovate de crima. Armele ii sunt plugurile pe care le conduce si le schimba dupa nevoi, jongland intre plugul-tanc cel masiv si plugul-mitraliera, mai suplu si mai rapid, cu norocul incepatorului spre care nu priveste nimeni in timp ce se apropie cu pasi mici de tinta. 

Pe masura ce numarul cadavrelor creste, contorizarea lor stricta de pe ecran face ca el sa para si mai mare, mentionandu-se numele, originea si religia celor ucisi.

Intervine pe traseu si mafia sarba, considerata responsabila pentru disparitiile misterioase de catre seful organizatiei criminale, excelent interpretat de Pål Sverre Hagen (Thor Heyerdahl in Kon-Tiki, actorii norvegieni sunt o mana, cand incepi sa urmaresti filmele lor, dupa 4-5 i-ai cam vazut pe toti). Greven ("Contele") este divortat, vegan,  are un copil si o personalitate bipolara cu care-si terorizeaza angajatii, fiul si fosta sotie daneza. In timp ce Nils isi urmareste imperturbabil planul, se declanseaza razboiul intre mafia locala si cea a imigrantilor. Si mai mult macel, si mai multe incurcaturi, si mai multa comedie ce-i unge pe suflet pe fanii fratilor Coen. Vocea sarbului graieste uneori adevaruri pe care si eu le-am gandit in privinta sistemului norvegian, cam ce-ar spune orice estic cand ajunge sa adulmece mai de-aproape aceasta societate ce functioneaza ca pe roate dar e compusa din cetateni depresivi si alienati. Nu mai e cazul sa va zic din nou ca politia norvegiana, asa cum e prezentata in toate filmele lor, a devenit un stereotip al candorii si naivitatii, mereu defazata si incapabila sa reactioneze. 

Nu intamplator aminteam de fratii Coen, cel mai apropiat film ca atmosfera ar fi Fargo. Adaugati si umorul scandinav autoironic ce puncteaza aspecte sociale, usor rasist si sexist, cum le sta bine incorectilor politic, atmosfera nordica, personajele nuantate ce-ti devin simpatice si atunci cand sunt niste ucigasi fara scrupule. Nu se fac compromisuri nici in cazul distributiei, fiecare actor fiind de aceeasi origine ca si personajul (sarbi, cu exceptia lui Bruno Ganz, danezi, norvegieni si suedezul Skarsgård), nici in cel al locatiilor inzapezite, cu o impresionanta cascada, dar cel mai mare merit cred ca ii revine scenariului, scriptului propriu-zis, debordand de umor negru. Si pentru ca e mai mult decat un divertisment in stilul prostioarelor de actiune sangeroasa americane (ii exclud pe Tarantino si Coeni) si ar fi pacat sa-l vada doar amatorii de comedii negre violente, hai sa arunc si momeala cu nominalizarea si laudele primite la Ursul de anul trecut, daca opinia criticilor conteaza pentru voi. Incerc si eu sa-i atrag spectatori cu orice pret, ca mi-a placut. A fost si in selectia de la TIFF, poate mai ajunge prin vreun colt de tara, pe orice ecrane l-ati prinde, nu-l ratati!