Cum (nu) am citit o carte in 20 de minute

James Purdy - Malcolm

Se poate citi o carte in 20 de minute?! Nu, de aceea nici nu voi spune prea multe despre ea, decat ca intentiona sa fie un roman comic, aventura unui tanar in cautarea tatalui sau printr-o lume populata cu personaje dubioase si excentrice, intr-o atmosfera psihedelic-suprarealista. Dupa primele trei pagini, mi-am dat seama ca am ratat intalnirea cu ele. Am continuat cu postfata traducatorului. Cand e cazul, consideratiile critice le las la sfarsit, pentru a nu-mi influenta lectura, dar nu mai era. A fost utila postfata, m-a lamurit ca nu bizareria cartii m-a distras, ci amprenta greu de ignorat a traducatorului.

 Tot ce va pot povesti este aventura mea cu un volum ilizibil. Nu dramatizez, am rabdarea si capacitatea de a trece peste micile erori de traducere si corectura, chiar si topica prea influentata de limba sursa o mai inghit, cat timp cartea se poate citi. Ce nu pot sa accept si ma isterizeaza brusc si iremediabil este macelarirea limbii romane.
Nu ma numar printre puristi si nici nu vorbesc de vreun pronume relativ la genitiv, dezacordat poate din neatentie, am si eu luptele mele cu cu pronumele negativ, nu o sa ma vedeti scriind pe blog (prin actele oficiale m-am resemnat sa o fac)  "nici unul / nici un" intr-un cuvant, logica mea refuza, asa cum refuza sa ma lase sa scriu "un prieten de-ai mei", "ciresi" ca forma de plural pentru fruct si alte strafulgerari ale creierelor academice devenite norma. Aici este vorba de greseli grave si sistematice, de exprimari agramate, de o lipsa totala de respect pentru limba romana.
Engleza o stie toata lumea si editorul isi intreaba colaboratorii ce limbi straine cunosc, se presupune ca ai avut zeci de ani la dispozitie sa-ti inveti limba materna... Asa si-o fi spus un traducator, pe nume Radu Sorop, cand a pornit impreuna cu Malcolm in calatoria prin hatisurile cartii, fara sa stie ce personaje amenintatoare ii vor iesi in cale: dezacordul, topica haotica, prietenii falsi ai limbii, siamezii mot-à-mot si perfidele virgule si cate alte necunoscute pericole ce-l pandeau pe nevinovatul traducator la fiecare cotitura a frazei.
O sa fac efortul de a transcrie aproape o pagina (pag. 7-8) chiar de la inceputul cartii, ca este o comoara, un model nesecat pentru cum nu se face o traducere:

     "Locuise aici toti cei cincizeci si ceva de ani ai sai (desi, dupa infatisare, ar fi putut trece cu usurinta ca avand saptezeci sau chiar optzeci) si simtea, in mod obscur, ca tanarul de pe banca ridica un comentariu, chiar o amenintare, cu siguranta o critica a propriei sale cariere si gandiri - ca sa nu spun existenta. 
        In primul rand, nimeni vreodata inainte nu sezuse pe acea banca anume cu asemenea staruinta si, in plus, nimeni nu prea se asezase pe ea pana atunci, pur si simplu. Un exponat, fusese plasata acolo ca un ornament fara utilitate, ba chiar doamnele de o etate considerabila care asteptau taxiuri o refuzau fara exceptie, recunoscand-o, datorita cosmopolitismului si senilitatii lor, drept ornamentul care era. Dar baiatul o luase in primire, se asezase pe ea, devenise parte a ei. Nerecunoscandu-si statutul in raport cu banca, nu era astfel de mirare ca de-abia il observa pe domnul Cox, departe de a-l saluta pe acest domn in varsta cand acesta din urma isi facea aparitia in fiecare dimineata, dupa o noapte de studiu a stelelor si a "tabelelor" sale. In schimb, baiatul se uita la domnul Cox cu o detasare lipsita de sens, aproape oarba.
       Domnul Cox il privea cu manie, iar baiatul il privea inapoi, cu ochii larg deschisi si neimpresionat. Cam la acea vreme domnul Cox era, intr-un sens, chiar orasul, hotelul si, conform propriei sale viziuni, civilizatia, genul acesta de privire din partea unei persoane atat de tinere cu greu mai putea fi suportata mult timp. Ori domnul Cox trebuia sa schimbe traseul plimbarilor sale matinale, ceea ce ar fi fost, daca nu o infrangere, o totala revolutie a stilului sau de viata, ori trebuia sa ia el act de tanarul de pe banca."

Este doar inceputul unei carti ce ma face sa ma gandesc ca, daca tot se dau premii anuale pentru cele mai bune traduceri, ar trebui acordat un corespondent literar al "Zmeurei de Aur" si pentru cel mai ingenios si complet set de tortura aplicat limbii romane combinat cu inspiratia de a transforma limbajul literar intr-unul contractual, sec si rigid. Pentru ca toata cartea e asa, rasfoind in fuga am gasit in continuare exprimari precum "nu am de gand sa ma repet", "devota-ti intreaga atentie mie", "a disparut de-aproape un an de acum". Concordanta timpurilor si topica sunt concepte pe care si Google Translate si le-a insusit mai bine decat traducatorul care ne delecteaza si cu o postfata, de unde citez, fara sa ma abtin de la comentarii:

"Romanul de debut al lui Purdy este scris relativ simplu (dar foarte complicat de tradus) si direct sau cel putin aceasta este prima impresie. Curand, dupa preambulul a trei sau patru capitole (ma intreb daca stie ce inseamna "preambul"), iti dai seama ca frazele sunt discret ornate, fara ca simplitatea constructiei sa fie compromisa (oricum fusese compromisa de la primele randuri de traducere). Acest stil manierist poate parea stangace la inceput, precum al unui invatacel care sondeaza si experimenteaza, amalgamand si selectand jargoane diferite (jargoane lost in translation). Replicile ultra-stilizate uneori, cu exprimare maniacal repetitiva (de repetitii nu m-am legat, desi suspectam o manie si la partea transpunerii in romana), fara elipsele convivialitatii, frizand uneori politetea studiata, sunt completate de narator cu mentionarea actiunilor, gesturilor sau mimicii personajelor (nu-i asa ca e surprinzator ca intr-o carte autorul sa-ti spuna ce fac personajele?!), creand senzatia unui tot, a unei instante filmice, pe care o percepem prin intermediul mai multor simturi simultan (gustul mai ales, mi-a venit sa musc hartia de ciuda!). Ocazional, irump pasaje poetice care fractureaza aparenta de cotidian, care dezmortesc lancezeala ce pare sa fi cuprins o lume mirandu-se pe indelete de nebunia in care s-a scufundat."

Ati crede ca o editura renunta la serviciile unui traducator dupa ce vine cu un asemenea text?! Asa speram si eu, dar am aruncat un ochi precaut si ingrijorat asupra celorlalte 2-3 carti de la aceeasi editura care asteapta pe etajera si am avut dezamagirea sa constat ca Arta de a calatori a lui Alain de Botton, pe care imi propusesem sa o iau in bagajul de vacanta, este tradusa de acelasi Radu Sorop. Acum imi este si frica sa o deschid. 
Mi-am invatat, dupa cateva rateuri, lectia: cartile nu se cumpara in graba. Insa mai am de lucru la capacitatea de a-mi reconcilia nevoia de aprofundare, pentru a nu mai da inutil bani pe traduceri mizerabile, cu disconfortul social, angoasa de a zabovi in locuri publice ce ma determina sa merg direct "la obiectiv", sa iau cat mai repede de pe raft cartea dorita si sa fug cu ea, fara sa  arunc vreo privire peste text...