La joaca prin curtea vecinului

Bulgaria, 26-27 iunie 2015

Am plecat vreo doua zile sa iscodesc ograda vecinului, sa vad cat de grasa ii este capra, ce si pe unde paste, cat de sanatoasa este, ca tot defilam noi prin UE la pachet si daca la ei nu e Schengen nici la noi nu e. Nici n-ar avea de ce, oricat de libera ar fi circulatia, tot s-ar simti cand iesi de pe netedele strazi europene si te impotmolesti in hartoapele balcanice. Chiar daca nu s-ar mai opri nimeni la vama pentru control, suspensiile si franele ar simti nevoia de a vizita unul din cele mai populare obiective turistice ale Romaniei si Bulgariei, service-ul auto.
Pornim frumusel spre sud, prin gropile Soselei Giurgiului, cu portiunea in lucrari unde se circula pe o singura banda, si ajungem - ce surpriza!- chiar la Giurgiu, orasul cu o sosea de centura minuscula si la fel de greu incercata ca si strada bucuresteana omonima. Cand sa zic ca mai rau nu se poate ... hopa podul! Care, dupa cum stiti sau nu, e in renovare inca vreun an si ceva. Poate atunci sa arate macar drumul peste Dunare ceva mai european si fara pulbere, desi eu nu mai cred nimic. Cine s-a fript cu "peste 3 ani aici va fi statia dumneavoastra" sufla si-n "septembrie 2016".
Dupa vreo 100 si ceva de kilometri pe soseaua serpuind printre dealuri unde ai fi putut crede ca esti pe undeva prin Oltenia daca indicatoarele n-ar fi fost in bulgara, ajungem la autostrada Sofia-Varna si apoi la Balcic.
Despre domeniul pe care se afla "Cuibul Linistit" al reginei Maria, un  complex amenajat intre 1925 si 1936, stim cu totii cate ceva, nu cred ca este nevoie sa adaug informatiile istorice si detaliile de arhitectura, amintesc doar partea practica (bilet de intrare 10 leva, se poate plati si in lei, program de vizitare 8-20) si pun cateva poze de prin gradina: 

 

Si de la Balcic  pornim inapoi, spre casa. Undeva in drumul spre Romania, trecand de Kavarna cu ale sale blocuri pictate pe toata partea laterala cu portretele unor muzicieni rock (Klaus Meine, Ronnie James Dio, Ian Gillan si cred ca mai era cineva dar nu-mi aduc aminte cine), unde tocmai se desfasura festivalul anual Kavarna Rock Fest, la vreo 30-40 de km de vama, se face un drum in dreapta ce duce aparent in pustiul presarat cu centrale eoliene, dincolo de care se intuieste marea.

 

 Mergand pe el, ajungem la Capul Kaliakra, o fasie de pamant de vreo doi kilometri lungime ce se ridica la 70 de metri deasupra marii. O statuie marcheaza locul de unde legenda spune ca 40 de fecioare si-au legat intre ele cositele si s-au aruncat in mare pentru a nu cadea in mainile turcilor. Ma intreb de ce nu se puteau arunca si fara sa se lege. Era vreuna mai nehotarata?! La intrarea in cetate e o alta statuie, cea a  amiralului rus Ushakov, care a invins aici flota turca intr-o batalie din Razboaiele Ruso-Turce de la sfarsitul secolului XVIII. Nu mai scruteaza marea, ci doar parcarea plina cu masini...

Din ce spuneau panourile cu informatii, inca din Antichitate, cand Balcicul se numea Dionysopolis, exista pe acest promontoriu un asezamant tracic, care prin secolul X a fost abandonat. Mai tarziu, in Evul Mediu, s-a construit cetatea ale carei ruine le putem vedea in prezent, greu incercata de luptele cu turcii.
Din multele locuinte, biserici, puturi cu apa ale cetatii au ramas doar pietrele de temelie.

 

 O singura poarta se pastreaza intacta.

Marea capata transparenta si reflexe verzui-albastrui care te duc cu gandul la tarmuri stancoase, mediteraneene, nu la marea noastra cea tulbure.

La capatul "capului" (caruia, ca fapt divers, bulgarii am vazut ca-i spun "nas"), in partea cea mai inalta, se gaseste o baza militara, pe care drumul turistic o ocoleste trecand de-a dreptul prin mijlocul terasei unui restaurant, cu speranta ca mirosurile vor ademeni calatorul flamand.

In dreapta, chiar de langa restaurant, pornesc niste scari, la care vom reveni cand terminam traseul normal.  In stanga gasim un mic muzeu al cetatii, intr-o pestera. Sunt mai multe astfel de grote sapate in stanca, pe care calugarii le foloseau ca loc de rugaciune. Intrarea este gratuita (inainte de intrarea in parcare se plateste o taxa de 3 leva de persoana pentru tot complexul). Inauntru gasim o macheta a cetatii, cateva obiecte scoase la iveala de sapaturile arheologice (probabil cele mai importante au ajuns in Muzeul de Istorie de la Sofia) si... un cuib de randunica, unde patru ciocuri infometate se intindeau avide sa prinda musculita adusa de unul dintre parinti. Norocul lor ca nu si-au facut cuibul cu vreo 30 de centimetri mai incolo, ar fi fost exact deasupra machetei. 

 

Statuia arcasului marcheaza punctul de final al Capului. Se mai coboara cateva scari, pana la o capela, si inca putin pentru a te bucura de privelistea spectaculoasa a marii, cu colonia de cormorani de pe stancile din apa.

 

Pentru multi aici se termina plimbarea pe Capul Kaliakra. Nu si pentru mine! Observati scarile din poza de mai sus?! Si eu le-am vazut si era musai sa ajung pe ele. Asa ca m-am intors la restaurant, la coborarea din dreapta despre care va spuneam mai sus. Daca as fi vazut vreun panou de interdictie, probabil ca l-as fi respectat ca un turist cuminte ce sunt (sau nu!). Dar nu era decat unul de atentionare, si ala doar in bulgara, ceva cu "pericol"(opasnost).

Dupa cateva trepte, drumul se transforma intr-o poteca, nicidecum atat de periculoasa pentru oamenii care au mers macar o data pe un traseu montan. Zgomotul vocilor se pierde si este inlocuit cu cel al valurilor si cu zumzetul insectelor.  Se trece printr-o portita ramasa din vechea cetate, coborand in continuare pe poteca (recomand pantaloni lungi si incaltaminte potrivita daca vreti sa va aventurati)

 

... si marea e din ce in ce mai aproape, cu tot cu cormorani.

Candva, presupun ca nu pe timpul cand cetatea era locuita, exista aici chiar si o bancuta special construita la umbra unei stanci pentru a admira peisajul. Peste ani, ar putea deveni si ea un vestigiu: belvedere din secolul XX.

 

Coborand in continuare, se ajunge la scarile pe care le vedeam de sus.
 

Si apoi drumul se intrerupe brusc, in stanca. Mai sunt inca vreo 20 de metri, nu am ajuns chiar pana la mare, desi din poza de mai jos, lipsita de adancime, asa s-ar putea crede

dar am fost aproape.
Si dupa o plimbare care a pus in miscare adrenalina, grelina isi cere si ea drepturile. Drumul de intoarcere trece prin apropiere de Dalboka, renumita ferma de scoici, un restaurant (de fapt doua, lumea zice ca si cel din stanga e la fel de bun) pe malul marii ce a devenit un adevarat obiectiv turistic. Sindromul Vama Veche l-a cuprins si pe el. Legendele din vechime, de acum cativa ani, spuneau ca Dalboka este locul unde se mananca cele mai bune midii de pe litoralul Marii Negre. Si umbland vorba din om in om, din blog in blog, s-a ajuns la un dublu asediu, romanesc si bulgaresc, asa ca intr-o zi de sambata a fost imposibil, dupa ce ne-am plimbat vreo 10 minute, sa gasim o masa libera. La sacul de scoici laudat ne-am dus cu masina si am plecat la fel de flamanzi. In timpul saptamanii o fi altfel, despre mancare nu stiu nimic. Stiu doar ca erau multe masini, multa lume, mult haos...

Am mancat scoici dupa ce am trecut granita, la 2 Mai. Si au fost bune! Poate nu "cele mai bune de pe litoralul Marii Negre", dar excelente pentru pofta de scoici deja creata si pentru foamea adunata.
Am incalecat pe-o sa si, daca v-am dat vreo idee de excursie pentru cand veti ajunge pe la mare ma bucur (cartea de identitate si leii/cardul sunt tot ce va trebuie in locurile de mai sus), sa aveti drum bun (metaforic vorbind, ca nu cred sa-l repare intre timp) si plimbare frumoasa!