Revolutie la sanatoriu

Adrian Alui Gheorghe - Laika

Am niste slabiciuni evidente, nu neg: da-mi o coperta cu un caine si aproape sigur voi cumpara cartea. Daca mai are si un titlu care sa sugereze ca patrupedul in cauza ar putea fi eroul principal, nici nu va astepta prea mult pe raft pana sa fie citita.
Laika noastra este un catel memorabil, ar putea usor sa fie eroina unui intreg volum, tinand cont de experientele si contactele ei cu oamenii. Aciuata pe langa izolatul sanatoriu din Glod,  are ceva dintr-un Barzoi rusesc si este dresata ideologic. Unii spun ca ar fi un experiment al lui Miciurin sau un spion sovietic infiltrat, altii povestesc despre pacienti obligati sa paraseasca sanatoriul pentru ca nu i-a suportat. A intalnit-o pe Elena Ceausescu si a devenit, fara voie, o dizidenta si o victima a regimului comunist. Dar ramane o aparitie trecatoare in peisajul populat cu multele personaje ce s-au perindat de-a lungul timpului pe la azil, de cand spitalul de razboi a fost transformat, pana in zilele primelor scantei ale Revolutiei, de la Timisoara. Teoretic un spital de boli psihice, practic un loc de retragere pentru activisti sau de scapat de supusii regimului atunci cand calca in strachini si cad in dizgratie, sanatoriul a cunoscut perioade de maretie si decadere, terapii inovatoare dar si momente cand a fost lasat in paragina. Persista in carte o atmosfera subtila de abandon, de statie terminus a rebuturilor deraiate de la linia de partid, macinate de propriile obsesii si neputinte, un tragicomic al locului neinsemnat si uitat de lume, care este probabil cel mai mare merit.
In vasta galerie  a eroilor ajunsi in spatiul unde cititul este interzis, fiindca s-a constatat, vorba pachetelor de tigari, ca dauneaza grav sanatatii, se insira rand pe rand portrete conturate cu haz si simt al detaliului: un regizor ce incearca sa puna in scena spectacolul lumii, un ziarist caruia i-a fugit fratele in strainatate si, autor de necroloage fiind, a scris la un moment dat necrologul cui nu trebuia (de doua ori indezirabil), un barbat pierdut prin meandrele filozofice ale lui Kant si Hegel, vanatorul de partizani ramas fara scop in viata dupa razboi, activistul din conducerea penitenciarelor surmenat si petitionar, un fost anchetator in inchisorile comuniste cu personalitate duala, ziua tortionar fara mila, noaptea torturat de propriile remuscari.
Printre cele mai reusite pagini ale cartii mi s-au parut cele de compozitie a personajelor, de prezentare a istoriei din spatele prezentei lor la sanatoriu. 

Dar sunt si aspecte cu care n-am rezonat deloc sau le-am perceput drept stangacii in constructie. In prima categorie intra  cateva resurse ale umorului. Onomastica simbolica, definitorie pentru caracterul personajelor sau folosita doar pentru efect comic, un artificiu prea batatorit de la Budai-Deleanu incoace, mi s-a parut cam depasita si fortata pentru un roman scris in zilele noastre, dandu-mi senzatia unei punti facile de cautare a empatiei cititorului. Printre personaje gasim nume precum (cartea e scrisa cu "î ") Bilbiiala, Bolboaca, Poponet, Coriolan Buba, Macalet (ce altceva decat un secretar cu propaganda?), Macinoi (fostul tortionar) si altii. Pe mine m-au invatat parintii ca nu-i frumos sa razi de numele oamenilor si asa am ramas, nu prea ma amuza astfel de trucuri. Iar unele poante nu aduc nimic la capitolul inventivitate, fiind bancuri si situatii preluate si reciclate din folclorul urban al epocii, precum episodul cu Paunescu.
Apoi avem o introducere lunga si disproportionata, cam jumatate de carte, care ne poarta prin toata istoria locului si prin colectia de personaje. Da, sunt frumos conturate, dar puse asa, la gramada, venite din momente diferite ale istoriei, fara sa interactioneze intre ele, doar niste aparitii ce fragmenteaza structura cartii, mi-au inspirat lipsa de omogenitate. Este ca si cum cineva ar vrea sa-mi povesteasca despre desfasurarea Revolutiei la Timisoara, de exemplu, si m-ar plimba mai intai prin toata istoria orasului, de cand s-a infiintat.

Mi-a scapat si sensul titlului cartii. Laika este, ca toti ceilalti, o prezenta episodica, protagonista unei scene reprezentative pentru indoctrinare, pentru dresajul colectiv de dinainte de '89, dar pierduta printre toate celelalte, care creeaza separat secvente pe care le citesti cu placere dar impreuna o carte cam haotica. Mesajul, daca are unul,  l-am pierdut in hatisul de situatii si cazuri expuse. Unii au vazut in el un "roman al Revolutiei romane". E drept ca, atunci cand se intampla revolutia la sanatoriu,  este o reproducere la scara micro-sociala a celei mari, cu nelipsitii oportunisti, cu victimele, deruta si nevoia de a gasi tapi ispasitori,  dar sa spui ca e o carte despre Revolutie e cam mult. Cred ca este despre oameni, despre o societate la fel de pestrita, haotica si scindata cum a iesit si cartea.