Tuesday, 29 November 2011

Despre creativitate

Steven Johnson - De unde vin ideile bune? (Istoria naturala a inovatiei)


Am o dilema: sa va invit mai intai sa cititi cartea sau sa vizionati acest filmulet? Ma tem ca daca va uitati la el, ceea ce urmeaza sa va spun nu prea mai are relevanta. Omul are carisma, stie sa-si expuna ideile si, dupa cum spuneam intr-o postare anterioara, vizualul cumva confisca teritoriul ideii scrise, este mult mai comod sa vezi un film decat sa citesti o carte ca sa iti formezi o idee despre subiectul acestui post. 
Pe de alta parte, expunerea din film este destul de succinta, pe undeva parca se simte nevoia unei sistematizari si a unor precizari suplimentare. La noi, editura Publica este cea care traduce, printre altii, o parte dintre autorii care sustin conferinte pe Ted, un site ce reuneste prelegeri din cele mai variate domenii, economie, business, marketing, sociologie, sustinute cu relaxare si aplomb, capatand uneori forma unor adevarate numere de stand-up comedy, in incercarea de a aduce subiectele stiintifice mai aproape publicului larg, intr-un mod cat mai prietenos cu putinta.
Cartea analizeaza modul in care apar marile idei, sursele de inspiratie, factorii care, cumulati, pot duce la o inventie geniala. Johnson structureaza si exemplifica principalele surse ale creativitatii, imbinand experienta personala, informatiile tehnologice, deductiile intr-un mod ce face prezentarea foarte placuta si accesibila. Dar a numi cartea o "istorie naturala a inovatiei" mi se pare un pic cam prea mult spus fata de ce isi propune.  Ma asteptam la mai mult vazand subtitlul, eventual la o abordare usor antropologica, care sa incerce sa determine contextul favorabil inovatiei  incepand din comuna primitiva si pana in prezent. Se pare insa ca rolul cartii nu este acesta, ci doar cel de a inventaria posibile contexte de stimulare a creativitatii. 
Autorul darama mitul inventatorului genial solitar, al sclipirii care poate duce la o idee mareata. Caramida cu caramida, el construieste edificiul inovatiei in 7 pasi: 
1. Adiacentul posibil, si anume un context care sa fie impins putin mai departe, asa cum Stephane Tarnier a gandit adaptarea incubatorului de la gradinile zoologice pentru uzul uman, reducand astfel rata mortalitatii infantile la nastere. 
2. Retelele lichide, care stimuleaza forta creatoare prin plasticitatea lor, sondand limitele adiacentului, stabilind noi conexiuni in creier, prin intrarea in contact cu opinii si background-uri diferite, asemenea atmosferei dintr-o cafenea, in care oameni cu formari diferite intra in legatura, fac schimb de idei ce ii ajuta sa-si cristalizeze propriile cercetari printr-o abordare interdisciplinara. 
3. Intuitia lenta, care ia nastere din punerea cap la cap a mai multor idei, din coroborarea unor informatii diferite, acumulate in decursul mai multor ani, ce conduc in cele din urma la concluzia generatoare de progres. Unele inventii sunt abandonate de creatorii lor la un pas de finalizare. Peste ani, ei sau altii ajung sa vada piesa lipsa, sa finalizeze puzzle-ul, creand tabloul final al unei inventii.
4. Serendipitatea (as fi preferat ca traducerea in limba romana sa fie ceva mai creativa si sa incerce sa gaseasca un echivalent termenilor, chiar daca este vorba despre neologisme) are in vedere caracterul accidental al unor descoperiri. Cu cat creierul acumuleaza haotic mai multe informatii, este posibil ca la un moment dat ele sa-si gaseasca un punct comun care sa stea la baza unei noi idei. 
5. Eroarea uneori nici nu este sesizata de cel care a comis-o, ci de continuatorii sai, fiindca tendinta naturala consta in a o respinge in loc de a o valorifica. 
6. Exaptarea (este chiar sacaitoare pentru mine aceasta romgleza, desi nu sunt printre puristii limbii) presupune adaptarea unor trasaturi la noi necesitati, ca de exemplu cazul lui Gutenberg, care a modificat o presa de vina transformand-o in presa de tiparit.
7. Platformele pornind de la care fiecare poate construi tehnologii noi, le poate imbogati, fie ele informatice, ecologice sau de alta natura, reprezinta un suport solid al informatiei, creat din acumulari precedente si  perfectionabile in orice moment. 
Anexele listeaza si o cronologie a inovatiilor intre anii 1400-2000, insa cel mai important este modul in care autorul explica cum ideile se formeaza lent, urmand scheme care favorizeaza aparitia lor, mergand de la cativa ani pana la 10 ani sau mai mult, dintr-o coliziune a micilor intuitii, a jumatatilor de idei, a unor viziuni incomplete. Web-ul, de exemplu, nu a fost creat dintr-o necesitate, ci a decurs ca o evolutie a incercarii creatorului sau de a obtine un sistem de ordonare si organizare a datelor, sistem abandonat ulterior. Peste 10 ani, el a reluat ideea si a dezvoltat-o. 
Internetul devine in zilele noastre un motor al inovarii, prin capacitatea sa de conectare permanenta cu restul lumii, de schimb de idei, de impartasire a unor intuitii, ganduri, perspective, de reperare mai usoara a informatiilor ce pot duce la aparitia ideilor. Asta ca sa nu ziceti ca nu vad si reversul medaliei in transformarea din homo sapiens in homo videns :). Nu este suficient ca unele conexiuni sa fie vazute, constatate, ci au nevoie de perioade lungi de incubare, de completare, de analiza. Abordand modul in care au aparut inventii din domenii foarte variate (pornind de la clasicele inventii tehnologice pana la inovatiile informatice), Steven Johnson demonteaza ideea unei sclipiri de geniu, fiecare moment "evrika" poarta in spate observatii si concluzii obtinute de multe ori pe parcursul mai multor generatii.




No comments:

Post a Comment