Cum sa vorbesti despre ceva ce nu vrei sa dezvalui?

La piel que habito

Intrebarea din titlu ma framanta. Din fericire, sinopsisul si trailerul nu lasa sa se inteleaga prea mult din actiunea filmului, ba chiar au tendinta sa indice o pista gresita, si bine fac. Tot din fericire, am citit cronici despre film doar dupa ce l-am vazut, incercand sa aflu un raspuns, sa caut o posibila metoda de abordare a subiectului care sa nu  contina spoilere. Din pacate, nu am reusit sa gasesc, am vazut in schimb in multe locuri, inclusiv pe Liternet, un site de la care aveam asteptari mari in privinta calitatii cronicilor (pe care de multe ori nu mi le-au dezamagit), cum nu se face o cronica de film. Consider ca rostul ei este acela de a starni interesul, de a aduce anumite informatii fara a divulga in intregime plotul, mai ales cand este vorba despre un film pe care Almodovar insusi a ezitat sa-l prezinte la Cannes temandu-se ca presa sa nu dezvaluie intorsaturile de situatii inainte sa inceapa proiectia sa in cinematografe. Accept sa mi se spuna ca Anna Karenina se sinucide aruncandu-se sub rotile unui tren inainte de a citi cartea, fiindca acolo nu actiunea este cea care da savoare, dar nu accept sa mi se spuna spoilere la filme, asa ca nici un cuvant despre actiune. Sau trebuia sa fi citit deja Tarantula lui Thierry Jonquet? Imi marturisesc ignoranta de a nu fi auzit de autor inainte de a fi vazut filmul. Va pot spune acum (cel putin asa zice wiki) ca este specializat in romane politiste cu tema politica.

Nimic despre politica insa in acest film, in care Almodovar reviziteaza teme dragi lui, precum devotamentul matern, durerea, identitatea, razbunarea, grotescul, violenta, pasiunea. Initial, fascinat de personalitatea lui Fritz Lang, dorise sa faca filmul in alb-negru, pentru a recrea atmosfera filmelor noir. Ma bucur ca s-a razgandit, oricum acuzatiile de manierism nu lipsesc nici asa... In ce ma priveste, singurul repros pe care i-l aduc ar fi prezenta unui Banderas mult prea plat si inexpresiv (l-as fi vazut mult mai "in rol" pe Bardem, de exemplu) si parca as fi preferat finalul din carte, despre care am citit ulterior, mai "frantuzesc", cumva mai in linia restului filmului, dar pot intelege empatia regizorului fata de un personaj sau altul...  Umorul negru nu lipseste, numele personajului Vera Cruz starneste un zambet amar dar, asemenea ei, toate celelalte personaje au in film o cruce de purtat, niste pacate de ispasit, nimeni nu este complet vinovat dar nici total nevinovat, fiecare are o motivatie puternica a actiunilor.

Nu este un film despre progresele chirurgiei, nu este nici un thriller, iar pentru cei pe care numele Almodovar ar putea sa-i sperie (unele persoane considera ca cinematografia europeana in general e prea "de arta", sinonima cu plictisul, in sensul de cadre luuungi, poetice, taceri prelungite) nu, nu este nici un film de arta, fiind un film dinamic, cu intorsaturi de situatii, o poveste tensionata care se reconstituie treptat, prin flashback-uri ce reusesc sa adune la un loc piesele lipsa ale puzzle-ului, si ceea ce parea sa inceapa ca o obsesie a unui chirurg preocupat sa gaseasca pielea perfecta, rezistenta, se transforma in ceva diferit. Daca vreti, orice trailer sau sinopsis este pielea acestui film, dincolo de el se ascunde un corp pe care spectatorul il descopera treptat. Fiecare personaj poarta o masca, la final ele vor cadea pentru a lasa in lumina esenta de dincolo de aparente.

Cam atat, il recomand calduros, fiindca simt ca daca mai spun ceva risc sa fac dezvaluiri si vreau sa pastrez masca pe care am aplicat-o acestei postari. Enjoy!

P.S.: Am o nelamurire: cum s-o numi  sindromul Stockholm in sens invers?

P.S.2: ... si o recomandare: daca ati ajuns intamplator pe aici, nu e grav, dar daca aveti de gand sa vedeti filmul nu cititi alte cronici, am senzatia ca v-ar ruina cel putin jumatate din placerea vizionarii.