Evolutie sau involutie?

Giovanni Sartori - HOMO VIDENS (Imbecilizarea prin televiziune si post-gandirea) 

Cand am citit acest eseu al sociologului, politologului si filozofului italian Giovanni Sartori, mi-am dat seama ca este vorba intr-adevar de un fenomen la scara mondiala, si nu de o nostalgie personala din sirul "pe vremea mea...". Credeam ca am eu o perceptie gresita asupra generatiei tinere, din ciclul cliseelor "parca odinioara copiii invatau mai mult... "

Fiindca tot am o predispozitie spre utopii si apocalipse, voi vorbi astazi despre o carte care sugereaza o posibila apocalipsa a gandirii. In cele trei parti ale sale plus apendice, ea demonstreaza cum evolutia televiziunii a modificat nu numai obiceiurile de zi cu zi ale omenirii, ci si gandirea in general, modul in care ea se serveste de concepte. Fenomenul video il transforma pe clasicul homo sapiens produs de cultura scrisa, cel care opera cu simboluri, exprimate prin limbaj (uneori non-verbal, ca in cazul artelor figurative) intr-un homo videns, in care cuvantul ajunge sa fie detronat de imagine. Daca mediile de comunicare anterioare, cartile, ziarele, radioul isi transmiteau mesajul preponderent pe cale lingvistica, televiziunea aduce o ruptura, prin faptul ca vederea ajunge sa ia locul vorbirii. 

Progresul tehnologic a starnit de multe ori reticenta, a creat si efecte secundare, dar aici este vorba despre o evolutie bazata pe date concrete, pe faptul ca modul de informare se schimba, accentul nu mai cade pe cuvant, ci pe imagine. Cultura juvenila devine tot mai mult una a imaginii, video-copilul reactioneaza mai degraba la stimulii audio-vizuali. Desigur, televiziunea inseamna si progres, distreaza si amuza, cultiva latura ludica a omului, produce o mai mare vizibilitate, rolul sau de divertisment nu poate fi negat. Reversul medaliei ar fi insa o saracire a intelegerii, capacitatea de manipulare prin imagine, atrofierea puterii de abstractizare. Spre deosebire de internet, care genereaza o lume interactiva, transforma omul in autor-creator, televiziunea il pasivizeaza. Efectele la nivelul politic nu intarzie sa apara. Televiziunea este un formator de opinie, care poate conditiona si influenta procesul electoral, poate inspira si promova anumite idei, ea devine usor un factor de sub-informare si dezinformare, diluand stirile esentiale si aducand in prim-plan senzationalul si imaginile cu impact vizual. Obligativitatea de a "face sa se vada" degenereaza in dorinta de "a te face vazut",  politica devine tot mai emotivizata, astfel ca intr-o campanie electorala ajunge sa se puna accentul pe persoane, pe reactiile lor, si nu pe programe. Video-copilul se transforma in video-adultul care, chiar si cand vine vorba de politica, acorda mai multa credibilitate starurilor de cinema, fotbalistilor, cantaretilor, persoanelor vizibile si nu celor ce au ceva de spus, care trebuie ascultati. 

Cartea, desi abordeaza un domeniu - cel al comunicarii - in care tehnologia evolueaza cu rapiditate, continua sa fie actuala si la 15 ani de la aparitie. Vorbind despre potentialul infinit al internetului, il descrie ca pe un instrument cu impact pozitiv, atunci cand este folosit pentru a se obtine informatii dar, spune Sartori, "majoritatea utilizatorilor de Internet nu este, si prevad ca nici nu va fi, din aceasta categorie. Paideia universului video promite sa paseze Internetului analfabeti culturali uitand repede putinul pe care au fost nevoiti sa-l invete in scoala, deci analfabeti culturali care isi vor omori pe Internet timpul lor gol in tovarasia unor "suflete gemene" sportive, erotice sau a unor hobby-uri marunte (...) Unii vor spune ca nu e nimic rau in asta. Da, dar nici ceva bun nu este. Si cu atat mai putin vreun progres."

La momentul cand Sartori scria acest eseu, Facebook-ul nu fusese inca inventat... da, sunt ceea ce s-ar numi un "facebook hater". Daca m-as stradui foarte mult sa-i gasesc un rol pozitiv, ar fi poate acela de a-ti regasi vechi colegi si prieteni... dar nu il gasesc, din moment ce relatiile s-au pierdut inseamna ca probabil cel putin una dintre cele doua parti nu a tinut la cultiuvarea lor sau, in orice caz,  a fost vorba doar despre o prietenie de circumstanta, pasiuni comune de moment, sunt oameni fara de care ai putea trai in continuare si pe care, in multe cazuri, dupa ce ii redescoperi, observi ca viata i-a purtat in cu totul alta directie decat pe tine, ca nu mai exista nimic care sa va lege in afara amintirilor comune si singurul motiv pentru care iti este "prieten" pe facebook e acela de a-ti mai arata o poza cu copilul crescand sau cu locurile pe unde a fost in vacanta ... In rest, totul este lipsit de continut, nu exista motivari si argumentari, din moment ce ai butonul "like", folosit abuziv (la stilul "vai ce rau imi pare ca a murit X" 150 people like this!), esti prezent acolo cand il apesi si esti multumit ca astfel ti-ai exprimat o parere... 

In conditiile astea, premiza filmului Idiocracy nu pare departe de o posibila evolutie. Filmul in sine e slabut, dar ideea de baza este ca un individ comun al zilelor noastre, care nu se distinge prin nimic, participa la un program secret si este uitat in hibernare timp de 500 de ani. Intre timp, evolutia demografica este cea prevazuta si in prezent,cei care nu-si pun probleme cum si cand ar putea sa creasca un copil continua sa "iepureasca", oamenii cu prea multe probleme de constiinta isi spun ca nu e inca momentul, ca trebuie sa termine studiile, sa isi faca o cariera, pe urma descopera ca este poate prea tarziu si fie nu mai pot avea copii, fie au unul, maxim doi. In aceste conditii, personajul nostru se trezeste intr-o lume in care cei din jur abia pot sa articuleze doua-trei vorbe si este proclamat drept cea mai inteligenta persoana in viata... Dar sa nu divagam prea mult.

O alta consecinta a mediatizarii prin televiziune este si terorismul: aveau sa treaca 5 ani de la aparitia cartii pana la atentatele din America. Au existat si inaintea televiziunii confruntari, tensiuni, insa ea a mutat razboiul intr-un plan vizual... nimic nu poate avea mai mare impact decat o transmisiune in direct in care sa se vada avioanele cum intra in plin in cele doua turnuri. Si iata cum se produce din nou transferul dintr-o lume a actiunii bazate pe reflexie si simbol, pe informare, intr-una a imaginii, bazata pe impactul pe care il va avea asupra noastra ceea ce vedem. Televiziunea este probabil cel mai puternic mijloc prin care organizatiile teroriste isi pot transmite mesajul.

Ar mai fi multe de adaugat, eseul lui Sartori nici nu-si propune sa fie unul exhaustiv, nici nu da verdicte, chiar daca pe alocuri este destul de transant, ci doar ofera o perspectiva, trage un semnal de alarma asupra evolutiei umanitatii. Fiindca tot ma intereseaza modul in care mediile de comunicare recente influenteaza evolutia individuala si colectiva, voi reveni probabil mai incolo asupra acestui subiect, cu o postare asupra generatiei celor crescuti digital.