Monday, 11 June 2012

De unde venim?

Prometheus (2012)

A trecut ceva vreme, cam de la Avatar, de cand un film nu m-a mai impresionat atat de mult vizual. Si daca la acela un mucalit spunea ca James Cameron ar fi avut nevoie de vreo sapte ani pentru crearea minunatiei grafice numite Pandora si doar de o zi pentru a viziona Pocahontas si a scrie scenariul, aici s-a acordat un pic mai multa atentie povestii in sine. Chiar daca porneste de la o ipoteza des vehiculata in SF, chiar daca singura experienta anterioara a unuia dintre scenaristi in domeniu este doar un SF de categoria B... C...D? pe numele lui The Darkest Hour, iar celalat, mai experimentat, are o carte de vizita ce-l recomanda in special ca autor al serialului Lost, povestea reuseste sa fie una coerenta, daca dam deoparte gafele, nu putine. Se mai exagereaza pe alocuri (greu de crezut ca o persoana care tocmai a suferit o operatie la abdomen sa se ridice in doua minute de pe masa si sa umble creanga pe planeta, cu toate anestezicele folosite), dar pe ansamblu are nu atat o idee coerenta cat o tensiune bine dozata, construita treptat, ce explodeaza intr-o avalansa de efecte speciale, de imagini spectaculoase. Nu scenele cele mai importante pentru poveste in sine sunt neaparat cele mai captivante, ci senzatia generala, primele 2-3 minute, calatoria cu nava prin spatiu, momentele cand simti ca esti acolo. Poate ca fara Imax impactul nu este aceeasi, dar merita din plin pentru delectarea simturilor (nu numai ochii, ci intreg corpul este cuprins de trepidatie, ai senzatia ca te-ai transportat brusc intr-un spatiu muuult mai indepartat, cum de altfel se si presupune ca ar fi, decat jumatatea de miliard de mile estimata de un personaj a fi distanta fata de Pamant... adica vreo opt sute de milioane de km, un pic mai mult decat distanta dintre Jupiter si Saturn). 
Poate ca fascinatia generata de Alien era data mai ales de statutul filmului de pionier al genului. Intre timp, am vazut cu totii multe, unele mai reusite, altele mai putin, poate privit cu ochii de acum nici Alien n-ar mai fi ce era acum mai bine de treizeci de ani, asa ca daca fanii seriei sperau sa regaseasca in Prometheus acea magie probabil vor fi dezamagiti. Nici cinematografia nu mai este ce era atunci, multe inovatii percepute ca atare in '79 acum sunt considerate clisee, privite cu superioritatea celui ce a vazut mult mai mult intre timp. Constienti de asta, creatorii lui Prometheus au mizat in primul rand pe ceea ce le ofera tehnologia secolului XXI, la care inca nu ne-am blazat, pe fascinatia efectelor speciale 3D, a imaginilor spectaculoase, lasand povestea propriu-zisa la nivelul decentei, fara sa treaca in cel al extraordinarului si originalitatii. 
Este in natura umana sa ne intrebam de unde venim si incotro ne indreptam, e poate cea mai des intalnita intrebare, la care fiecare, evolutionisti sau creationisti deopotriva, simte nevoia sa-si raspunda, sa-si gaseasca o certitudine a sensului de a fi raportandu-se la origini. Personajele filmului pornesc de la premisa creationista a aparitiei omului din vointa unor "ingineri" veniti dintr-un univers indepartat, interpretand semnele lasate de ei in picturile rupestre ale civilizatiilor stravechi. Astfel, asemenea lui Prometeu, ce le-a adus oamenilor focul, cunoasterea, ei pornesc pe urmele celor considerati a fi creatorii neamului omenesc dar, cum s-a dovedit de multe ori in istorie, cunoasterea poate fi si binefacere, si blestem, poate genera alte intrebari privind viata, moartea si, poate cea mai evidenta: "dar cine i-a creat pe creatori?" Fiecare participant la expeditie are propriile motivatii pentru a-i gasi pe misteriosii "ingineri" iar atunci cand ele vor iesi la iveala va fi prea tarziu pentru a da inapoi, fiindca vor declansa mecanismele vietii pe o planeta ce parea adormita de 2000 de ani. 
Acum nu ma intrebati cum reuseste echipajul, din toata maretia unei planete, sa aterizeze exact in locul unde se intampla lucruri "interesante", ca daca n-ar fi nu s-ar povesti si nu ar mai fi aparut seria Alien.
Mi-a fost simpatic androidul David (interpretat foarte convingator de Michael Fassbender), am regasit in Elisabeth Shaw (Noomi Rapace) o precursoare a lui Ripley, cu aceeasi determinare, darzenie si dorinta de a supravietui, insa nu pot spune ca m-am atasat chiar atat de mult de personaje pentru a dori o continuare a filmului. Ok, am aflat cum s-au nascut alienii, puntile cu seria initiala s-au refacut, pastrandu-se unele elemente din primul film, nu vreau sa stiu cine e creatorul creatorului, dupa cum s-a vazut si in Prometheus curiosii mor repede, insa ma tem ca dorinta nu mi se va implini, finalul strigand din toate puterile dupa o continuare care sa-l impinga definitiv si iremediabil spre ridicol.

No comments:

Post a Comment