Crima fara vinovati

Tatiana Niculescu Bran - Spovedanie la Tanacu

In 2005, tanara maicuta Irina Cornici de la manastirea Tanacu murea in chinuri dupa ce fusese sechestrata, legata, infometata si batjocorita de ritualurile unei religii careia se pregatea sa-i inchine intreaga viata. Perspectiva mea, nascuta dintr-o viziune atee si umanista, este una simpla si radicala: este inadmisibil ca in secolul XXI oamenii sa mai creada in exorcizari, Biserica e vinovatul principal, prin indoctrinarea si obscurantismul de Ev Mediu promovate de reprezentantii sai intr-un secol in care medicina a facut progrese mari. Precizez inca o data, in cazul in care nu am facut-o deja, ca nu ma deranjeaza credinta nimanui, este o optiune si o viziune personala asupra vietii, o relatie in care fiecare este singur cu divinitatea pe care si-a ales-o (unii ar spune ca e invers, ca divinitatea respectiva i-a ales pe ei). Abia atunci cand in relatie intervine al treilea, un preot, reprezentantul credintei institutionalizate, de orice rit ar fi acela, am senzatia ca totul ia o turnura de genul relatiilor sentimentale in care apare o a treia persoana... Preotul este om si nimic din ceea ce e omenesc nu-i e strain: nici trufia, nici puterea de manipulare data de o instanta superioara a carei reprezentant se considera, nici alte pacate, mult mai grele... Sa revenim insa la caz: habotnicii infiereaza lipsa de profesionism a medicilor, uitand ca femeia a fost "tratata" zile intregi, saptamani, in conditii precare de sanatate, cu rugaciuni si post, cu o lipsa de empatie totala si uita de parintele care considera ca slabiciunea psihica nu e o povara ce trebuie usurata, ci are nevoie de pedeapsa, fiind unealta diavolului. Sociologii si psihologii au luat in considerare mediul in care a crescut victima, viata si constrangerile orfelinatului predispunand-o la evolutia ulterioara a starii sale psihice. Indiferent cat s-a discutat si se va discuta, nimic nu ofera garantia ca o astfel de situatie nu se poate repeta. 

Tatiana Niculescu Bran, autoarea cartii, marturisea intr-un interviu ca: 

"Spovedanie la Tanacu are la bază peste 40 de interviuri pe care le-am făcut, pe parcursul unui an, cu preotul Daniel Corogeanu, călugăriţele de la Tanacu, medicii de la Spitalul Judeţean Vaslui, ofiţerii criminalişti de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui, foşti colegi de orfelinat ai Irinei Cornici, familia lui Nistor Stolojescu din satul Cuptoare, judeţul Caraş Severin, Inge şi Wilhelm Schindler din Germania, jurişti şi oameni ai Bisericii, psihologi, preoţi, medici legişti. (...)

Textul de faţă este o transcriere dramatizată şi adesea literală a interviurilor făcute cu ei. Acolo unde nu am avut date de la cei implicaţi direct în acest caz, am făcut deducţii bazate pe compararea altor surse, colaterale. Gândurile, dorinţele şi visele Irinei Cornici, aşa cum apar în carte, fac parte din categoria deducţiilor logice, psihologice sau situaţionale, conturate, în mintea mea, din mărturiile celor care au cunoscut-o, din fotografii, scrisori, gesturi, obiecte personale sau locuri prin care ea a trecut.

Cartea nu are pretenţia de a epuiza „cazul Tanacu“. Este doar o versiune a faptelor, care mi se pare a fi cea mai apropiată de adevăr."

Nu stiu cat de apropiata de adevar este versiunea pe care o ofera, adevarul este intotdeauna subiectiv si intemeiat pe prejudecatile, credintele, educatia fiecaruia dintre noi, insa cartea mi-a lasat senzatia ca s-a petrecut o crima intr-o lume a inocentei si bunelor intentii. Este pe undeva firesc si explicabil, probabil cu toti am trait urmatorul fenomen: ca observator neutru, atunci cand asculti, de exemplu, doua parti implicate intr-un conflict exprimandu-si punctul de vedere, fiecare tinde sa-si argumenteze cu convingere si patos propriile alegeri, aproape ca-ti vine sa-i dai dreptate. Vine apoi celalalt, iti prezinta si el situatia, parca i-ai da si lui dreptate... Si apoi, punand cap la cap, sintetizand, culegand datele, ajungi sa-ti creezi propria imagine asupra conflictului si sa le spui: "tu ai dreptate aici, tu dincolo" si sa-ti dai seama, cu obiectivitatea neimplicarii, ca adevarul este pe undeva la mijloc. Singurul lucru de care acuz cartea Tatianei Niculescu Bran este tocmai lipsa acestei sinteze. Obiectivitatea si neutralitatea sunt impinse pana la a transforma totul intr-o relatare a faptelor, intr-un joc de oglinzi al perspectivelor celor implicati in care fiecare se vede pe sine curat, integru si insufletit de cele mai bune intentii, gasindu-si circumstante atenuate si scuze, iar pe ceilalti deformati, corupti, incapabili sa-si asume responsabilitatea. Fictiunea brodata in jurul intamplarii reale este mult prea discreta pentru a-si asuma rolul unui verdict transant, transformandu-se intr-un mic act de lasitate: parca autoarea nu a vrut sa supere pe nimeni, nici institutia Bisericii, nici sistemul medical, nici pe cel de justitie. Nu era vorba de a "epuiza" cazul, oricum unele aspecte vor ramane in continuare in penumbra, dar mi-ar fi placut sa vad ca mintea limpede si in cunostinta mai detaliata a faptelor decat cei mai multi dintre noi (fiindca munca de documentare este una apreciabila) poate emite si o judecata din perspectiva auctoriala. Presupun (sper sa gresesc) ca si tonul recent premiatului la Cannes film al lui Mungiu inspirat de carte, Dupa dealuri, este la fel de "gri", nu l-am vazut inca si, dintr-o proasta strategie regizorala de marketing, care omite introducerea pe piata a produsului atunci cand interesul in jurul sau este mai mare, probabil nici nu voi putea sa o fac pana in septembrie. Deocamdata, ca veni vorba de film, felicitari pentru premii (desi, fiind vorba de un scenariu neoriginal presupun ca meritul ii revine in mare masura si Tatianei Niculescu Bran) si va ofer in continuare trailerul: