The Notebook (2004)
Filmul asta are marele merit de a-mi fi facut sa vibreze sufletul, in general insensibil la dulcegarii. Un film atat de siropos la care sa rezonez n-am mai vazut de la Legendele Toamnei... hmm, biine, marturisesc, de la Benjamin Button, asta daca nu consideram si Atonement.. si atat, ca daca ma gandesc putin s-ar putea sa mai gasesc doua-trei si sa-mi pierd aura de insensibilitate si raceala :)
Intr-un azil de batrani din zilele noastre, un barbat ii povesteste unei femei intamplari petrecute in anii '40, o poveste de dragoste ce trece dincolo de prejudecatile si interesele sociale, intre o fata de conditie buna, Allie (Rachel McAdams) si un tanar muncitor care traieste la tara si locuieste impreuna cu tatal sau, Noah (Ryan Gosling). Ceea ce parea a fi o idila de o vara se va transforma intr-o iubire durabila, pe care nici razboiul, nici apropiata casatorie a lui Allie cu un tanar cu acelasi statut social nu o vor inabusi.
Ati inteles, este o drama romantica, una din multele de acest gen care s-au scris de-a lungul timpului. Daca la nivelul intrigii nu aduce prea multa noutate, filmul castiga prin modul in care trateaza povestea fara sa cada in manierisme facile, imagini frumoase si tonul general melancolic de evocare a altor timpuri, in care bucuriile simple erau formate din admiratul unui apus de soare sau al ratelor in zbor, iar cuplul Gosling-McAdams functioneaza, legatura creata pe ecran e una convingatoare.
Este o istorie simpla, dar diferenta consta in detalii, acele mici gesturi sau cuvinte ce reconstituie iubirea in varianta clasica, o poveste de viata care curge lin in fata privirii fascinate de recrearea atmosferei epocii, infiltrandu-se pe nesimtite in suflet. Nu este un film mare, poate ca unii il vor gasi cam cheesy, dar se detaseaza din multimea de filme de gen prin onestitate, prin povestea completa pe care o relateaza, prin jocul actorilor, foarte bine alesi, prin atentia acordata detaliilor si rolul lor in cadrul general, prin impactul dintre cele doua lumi ale filmului, ale caror legatura va las s-o intuiti sau sa o descoperiti singuri, cea a tineretii si exuberantei pasiunii si cea a batranetii si degradarii.
Vom vedea ca povestea pe care batrana o asculta zi de zi citita de insotitorul sau are rol terapeutic, ca, in ciuda aparentelor, exista speranta chiar si in intunericul dat de una din cele mai cumplite boli, aceea in care nu trupul, ci mintea dispare treptat in uitare. La sfarsitul filmului emotiile ajung sa te copleseasca, sa simti aceeasi nostalgie amara ca simti ca dupa citirea unei carti de Philip Roth, prin excelenta autorul degradarii fizice si sufletesti cauzate de batranete. Nu e doar un film de dragoste, ci unul despre conditia umana in general, care mi-a depasit asteptarile (reduse, fiindca privesc in general cu suspiciune filmele "de dragoste"), m-a facut sa-mi pese de soarta personajelor (un alt lucru pe care-l spun rar despre dramele romantice), transformand cliseul intr-un scenariu emotionant, fara a fi lacrimogen. Intreaga atmosfera, bine surprinsa in detaliile tehnice, in cadre si in impletirea celor doua istorii, mizeaza pe alternanta bucuriei cu tristetea, pe sentimentul de neimplinire pe care il lasa pana la urma filmul.
Asa ca daca va e dor de o poveste clasica, simpla, onesta, fara personaje complicate, fara mari intorsaturi de situatie neprevazute, dar cu feeling, Notebook poate fi o alegere potrivita.
Intr-un azil de batrani din zilele noastre, un barbat ii povesteste unei femei intamplari petrecute in anii '40, o poveste de dragoste ce trece dincolo de prejudecatile si interesele sociale, intre o fata de conditie buna, Allie (Rachel McAdams) si un tanar muncitor care traieste la tara si locuieste impreuna cu tatal sau, Noah (Ryan Gosling). Ceea ce parea a fi o idila de o vara se va transforma intr-o iubire durabila, pe care nici razboiul, nici apropiata casatorie a lui Allie cu un tanar cu acelasi statut social nu o vor inabusi.
Ati inteles, este o drama romantica, una din multele de acest gen care s-au scris de-a lungul timpului. Daca la nivelul intrigii nu aduce prea multa noutate, filmul castiga prin modul in care trateaza povestea fara sa cada in manierisme facile, imagini frumoase si tonul general melancolic de evocare a altor timpuri, in care bucuriile simple erau formate din admiratul unui apus de soare sau al ratelor in zbor, iar cuplul Gosling-McAdams functioneaza, legatura creata pe ecran e una convingatoare.
Este o istorie simpla, dar diferenta consta in detalii, acele mici gesturi sau cuvinte ce reconstituie iubirea in varianta clasica, o poveste de viata care curge lin in fata privirii fascinate de recrearea atmosferei epocii, infiltrandu-se pe nesimtite in suflet. Nu este un film mare, poate ca unii il vor gasi cam cheesy, dar se detaseaza din multimea de filme de gen prin onestitate, prin povestea completa pe care o relateaza, prin jocul actorilor, foarte bine alesi, prin atentia acordata detaliilor si rolul lor in cadrul general, prin impactul dintre cele doua lumi ale filmului, ale caror legatura va las s-o intuiti sau sa o descoperiti singuri, cea a tineretii si exuberantei pasiunii si cea a batranetii si degradarii.
Vom vedea ca povestea pe care batrana o asculta zi de zi citita de insotitorul sau are rol terapeutic, ca, in ciuda aparentelor, exista speranta chiar si in intunericul dat de una din cele mai cumplite boli, aceea in care nu trupul, ci mintea dispare treptat in uitare. La sfarsitul filmului emotiile ajung sa te copleseasca, sa simti aceeasi nostalgie amara ca simti ca dupa citirea unei carti de Philip Roth, prin excelenta autorul degradarii fizice si sufletesti cauzate de batranete. Nu e doar un film de dragoste, ci unul despre conditia umana in general, care mi-a depasit asteptarile (reduse, fiindca privesc in general cu suspiciune filmele "de dragoste"), m-a facut sa-mi pese de soarta personajelor (un alt lucru pe care-l spun rar despre dramele romantice), transformand cliseul intr-un scenariu emotionant, fara a fi lacrimogen. Intreaga atmosfera, bine surprinsa in detaliile tehnice, in cadre si in impletirea celor doua istorii, mizeaza pe alternanta bucuriei cu tristetea, pe sentimentul de neimplinire pe care il lasa pana la urma filmul.
Asa ca daca va e dor de o poveste clasica, simpla, onesta, fara personaje complicate, fara mari intorsaturi de situatie neprevazute, dar cu feeling, Notebook poate fi o alegere potrivita.
Asta e ala in care Gosling e tamplar si construieste cu manutele lui (sanchi) tot casoiul in no time? Si mie imi place Gosling, are o expresivitate imbecila ciudat de atragatoare. Dar atat. Si recunosc ca m-am tunat cand m-am uitat la film, pen' c-am confuzat titlul cu The Golden Notebook si am crezut ca fac o treaba(daca afla tanti Lessing, sa te tii drama!).
RăspundețiȘtergereAla e, si mie imi plac, si el, si Rachel McAdams, tipa din primul Sherlock Holmes, Midnight in Paris si o multime de comedioare mai mult sau mai putin reusite, pe mine m-a prins filmul, mai ales imaginile, dar si actorii si cred ca eram "in the mood" pentru o poveste de-asta clasica, fara nu stiu ce complicatii si turnuri neprevazute. Tanti Lessing nu cred ca s-a ecranizat.
RăspundețiȘtergere