Thursday, 21 June 2012

Faca-se voia ta...

José Saramago - Cain 

In ultimul sau roman, pe care am ezitat mult sa-l abordez stiind ca dupa aceea nu mai urmeaza decat un nesfarsit gol, o absenta pe care niciun alt scriitor nu o poate suplini, l-am regasit pe ateul si anticlericalul Saramago la fel de savuros, de ironic, de cinic, la fel de surprinzator in construirea personajelor si a situatiilor ce se regasesc pe parcursul cartii. Reinterpretand mitologia crestina pornind de la aparitia primilor doi oameni, el creeaza o versiune alternativa a principalelor evenimente ce puncteaza istoria biblica, prin peregrinarile lui Cain in lume, ca martor sau protagonist al evenimentelor, intr-o permanenta cautare a unor raspunsuri la intrebari ce pun in balanta greseala, vinovatia umana si cea divina, sensul existentei insusi. 
Saramago stapaneste mai bine ca oricine in literatura arta blasfemiei, poate de aceea bigotii ii reneaga cu inversunare meritele literare, orbiti de propriile convingeri si credinte, fara sa poata ajunge la detasarea cu care poti gusta marea literatura indiferent de convingerile divergente ale cititorului si autorului. 
Materialul narativ oferit de Biblie este un punct de plecare pentru dezvoltarea unei mitologii alternative, aceea in care povestea capata o cu totul alta turnura. Este adevarat ca protagonistul si-a ucis fratele, insa Dumnezeul la care se raporteaza, pe care incearca sa-l iubeasca si sa-l inteleaga, a ucis mult mai multi, vinovati si nevinovati deopotriva: "Am un gand care nu-mi da pace, Ce gand, intreba avraam, Cred ca mai erau nevinovati in sodoma si in celelalte orase care au fost arse, Daca ar mai fi fost, domnul si-ar fi indeplinit promisiunea pe care mi-a facut-o, le-ar fi crutat viata, Copiii, zise cain, copiii aceia erau nevinovati, Dumnezeule, murmura avraam si vocea lui suna ca un geamat, Da, o fi dumnezeul tau, dar nu a fost si al lor." Ca ei sunt multi altii, victime ale orgoliului sau maniei divine, ale unor erori pe care el insusi le-a ingaduit: fiul lui Avraam, locuitorii Ierihonului, constructorii turnului Babel, creatorii Vitelului de Aur, Iov cel greu incercat, omenirea inecata de potop... 
Daca in Evanghelia dupa Isus Christos Saramago ne prezinta viziunea asupra Noului Testament, in Cain avem de-a face cu o interpretare a celui Vechi, asa cum l-am perceput si eu cand l-am citit, ca infatisand un Dumnezeu crud, invidios, meschin, razbunator, surd la rugamintile si plansul oamenilor. Cain primeste darul si in acelasi timp pedeapsa de a pribegi prin lume fugar, dar invulnerabil, ca o recunoastere a unei vinovatii impartasite. Cei doi incheie un pact de impartire a responsabilitatii pentru moartea lui Abel, iar drumurile lor vor continua sa se impleteasca in momentele-cheie ale povestii biblice, in dialoguri mai degraba amicale, chiar daca de pe pozitii opuse, ce-l vor duce pe Cain la concluzia ca "Istoria oamenilor e istoria neintelegerilor lor cu dumnezeu, nici el nu e intelege pe noi, nici noi nu il intelegem pe el." Spre deosebire de restul oamenilor, el are privilegiul de a discuta in particular cu Dumnezeu, de a-l trage la raspundere, de a-i asculta motivatiile, ceea ce nu face decat sa-i sporeasca neincrederea si confuzia. 
Este drept ca nu avem in Cain nici profunzimea din Evanghelia..., nici emotia din Eseu despre orbire sau poezia din Calatoria elefantului ori angajamentul social din Eseu despre luciditate, dar avem cinism, ironie, umor, spirit caustic, muzicalitatea frazei tipica lui Saramago si, mai ales, avem ultimul cadou pe care autorul ni-l face inainte de plecare: indoiala. O indoiala pe care unii o vor cataloga drept "blasfemie", altii o au deja sau o adopta, altii o neaga. Chiar daca credinciosii rad cu aceeasi superioritate de afirmatia ca "Dumnezeu este creatia omului" cu care rad ateii de aceea ca "Omul este creatia lui Dumnezeu", dincolo de convingerile fiecaruia, cartea lui Saramago este in primul rand literatura, si in al doilea rand o lupta de idei, un motiv de a mai scormoni putin prin tabu-uri si motive mitologice considerate de unii drept certitudini.

No comments:

Post a Comment