Sunday, 8 December 2013

Din nou in arena

The Hunger Games: Catching Fire (2013)

Am recidivat! Dupa ce spuneam acum vreun an si ceva, cand a aparut prima parte a seriei The Hunger Games, n-as fi zis ca se va intampla, dar schimbarea regizorului si a scenaristilor, precum si faptul ca am citit intre timp cele trei volume ale seriei (si da, cam asa vad eu un young adult novel de succes, am sa spun mai incolo si de ce) si chiar ma rodea curiozitatea sa vad viziunea regizorala a unei arene pe care mi-o imaginasem intr-un fel, ca sa nu mai zic de achizitiile noi ale echipei de "gladiatori", cum ii numeam atunci, m-au convins sa-i dau o sansa si partii a doua. Culmea, nu regret alegerea! 
In primul rand, povestea din al doilea volum este de asa natura incat favorizeaza o mai buna conturare a personajelor secundare (unele foarte bine interpretate, favorita mea fiind Amanda Plummer, chiar daca pentru rolul sau vizualizam la citirea cartii un alt tip de personaj, mai degraba desprins din RPG-uri), o interactiune mai buna a eroilor. Cunoasterea cartii i-a adus receptarii filmului un avantaj si un dezavantaj: am putut sa urmaresc mai cu atentie detaliile (si sa constat ca unele lucruri pe care le-am considerat in carte importante sunt neglijate pe ecran) dar n-am mai putut sa vibrez la intorsaturile de situatie propuse. Cat de (im)previzibile sunt ele?! Nu pot sa va spun, stiindu-le dinainte :) 
Dincolo de faptul ca acum sagetile lui Katniss sunt la fel de nesfarsite ca si acelea ale ranger-ului meu din Guild Wars2, n-as zice ca filmul are scapari prea mari de detalii. Dar cine are nevoie de sageti intr-o arena nou-nouta in care dificultatile sunt de cu totul alta natura?! N-am sa detaliez, sa nu va stric placerea vizionarii, asta e problema cu filmele de actiune, ca n-ai cum broda pe langa ele fara sa dezvalui o parte din poveste. Spun doar ca, dupa cum ati vazut in toate trailer-urile, Katniss si Peeta se intorc in arena, de data aceasta impreuna cu alti fosti castigatori ai jocurilor, carora li se anuleaza gloria obtinuta si promisiunea unei vieti linistite pana la adanci batraneti.
Ce face ca seria Hunger Games sa fie una atipica in peisajul literar si cinematografic pentru tineri este faptul ca eroina de aici nu are deloc atributele unui super-erou, fiind impinsa de circumstantele in mijlocul carora pica dintr-o parte in alta, ca o frunza in vant. Ea este doar un simbol, si ca orice simbol tinde sa fie revendicat si supus presiunilor din partea taberelor aflate de o parte sau de alta intr-un conflict. Tocmai de aceea nu inteleg efervescenta adolescentina pe care a starnit-o printre pustoaice. Adolescentii au nevoie de modele, de personalitati puternice care sa-i inspire, insa Katniss nu este una dintre ele. Asa ca ma mira stirea potrivit careia pustimea americana sa ridica la lupta, protesteaza, isi revendica o libertate din ce in ce mai restransa in statul jandarm al lumii. Ma bucur pentru ei, dar am senzatia ca si-au ales un simbol gresit, Katniss nu e nicidecum revolutionara puternica si curajoasa pe care si-o imagineaza cei din districtele oprimate si cei din marele district american, ci o tanara speriata, confuza, haituita, sfasiata de sentimente contradictorii, atat in ce priveste siguranta familiei cat si persoana iubita. Iar recent oscarizata Jennifer Lawrence reuseste sa redea cu multa empatie fata de personaj toate aceste sentimente. Oricum, decat o Bella sau o Bianca Dragusanu ori mai stiu eu ce papusa siliconata, Katniss e un model mult mai demn de urmat, asa ca mergeti, copii, si vedeti filmul!

No comments:

Post a Comment