"If technology is a drug – and it does feel like a drug – then what,
precisely, are the side-effects? This area – between delight and
discomfort – is where Black Mirror, my new drama series, is set.
The "black mirror" of the title is the one you'll find on every wall, on
every desk, in the palm of every hand: the cold, shiny screen of a TV, a
monitor, a smartphone."
Am inceput cu cuvintele scenaristului si creatorului acestei mini-serii britanice (2 sezoane a cate 3 episoade), genialul Charlie Brooker, fiindca eu nu prea mi le-am putut gasi pe cele proprii pentru o buna vreme dupa vizionare. Este extrem de reconfortant sa vezi ca in industria cinematografica cea plina de idei reciclate, de monotonie sau doar de comoditate, de complacerea in anumite manierisme doar pentru ca s-au dovedit de succes, apare din cand in cand cate o gura de aer proaspat, cate un om cu multa imaginatie, cu o coerenta a scenariilor pe care n-ai cum sa le prevezi dinainte, ce reuseste sa-ti ofere cateva ore magice, sa te lase cu gura cascata, sa stai apoi si sa rumegi indelung ceea ce tocmai ai vazut, sa porneasca de la o premiza derutanta, aparent absurda si sa-i dea logica, sens, ascunzand in spatele povestii in sine o intreaga meditatie asupra lumii noastre informatizate. Pare SF, dar nu este... poate doar pe alocuri, in masura in care tehnologia curenta mai are doar un foarte mic pas pana la cea prezenta in unele dintre intamplarile pe care serialul ti le deruleaza prin fata, incalcand orice tabu-uri si aratand cat de manipulabili si vulnerabili devenim in fata unor gadgeturi sau a puterii de subjugare a mass-mediei.
Si toata viziunea intunecata, sumbra, capata accente ireale sau de comedie, ridicandu-ti insa o multime de intrebari privind etica si moralitatea, implicatiile politice si sociale ale ecranelor, mai mici sau mai mari, prezente in viata noastra.
De ce ajunge primul ministru al Marii Britanii sa fie fortat sa faca sex cu un porc? De ce o femeie alearga sa-si salveze viata, urmarita si haituita de asasini, si nimeni nu intervine, dimpotriva, toti cei din jur stau si filmeaza / fotografiaza scena? Cum poate un personaj de desene animate, un ursulet albastru pe nume Waldo, sa influenteze deciziile politice, sa distruga cariere si sa devina un simbol? Cand privesti episodul Fifteen Million Merits simti ca parca ceva nu este chiar perfect in existenta ta robotizata. Si incepi sa te uiti cu alti ochi la show-urile de talente.
Nu pot sa va ofer prea multe detalii, de teama vreunui spoiler, insa fiecare din cele 6 episoade, cu actori, locuri si povesti diferite, are farmecul lui... Unele au un ton mai lejer si ironic, altele isi pastreaza gravitatea si seriozitatea, dar toate ascund o ingrijorare, o preocupare, un semnal de alarma declansat de modul alienant in care-si face loc tehnologia informatizata in existenta noastra. Patru din cele sase filme, infatisand lumea prezenta sau o versiune distopica a ei, au in comun isteria colectiva generata de forta de propagare a mesajelor media, in timp ce altele doua sunt centrate pe drame individuale, pe "eul" confruntat cu noile tehnici, pentru a ajunge la adevar sau pentru a acoperi un spatiu vid al existentei.
Este un film atat de incorect politic si de subversiv incat atunci cand se termina si ecranul devine negru, incepi sa te gandesti daca oglinda asta nu ti-a pus in fata propriile-ti vicii, dorinte, angoase, daca nu a fost tot timpul vorba despre tine si nu ti-ai dat seama... Despre tine, cel care poti, din dorinta de dreptate, sa transformi un criminal intr-o victima, devenind tortionarul sau din umbra. Despre tine, cel care ai face orice sa-ti recuperezi viata trecuta, bucatica cu bucatica (altfel de ce ai sta tot timpul cu telefonul / camera in mana, in vacante sau la concerte, captand imagini asupra carora nu vei reveni niciodata?) ori mai mult, sa aduci in ea inapoi ceva ce ai pierdut, fie ca este vorba de o persoana draga sau o amintire. Despre tine, cel gata sa te lasi condus de mesajele rostite cu convingere de pe ecranul televizorului, despre tine cel sedus de stralucirea unui show sau de un gest facut in fata camerelor, despre tine, cel care percepi obscenitatea drept sinceritate si franchete, despre mine, despre noi. Sau, parafrazand cantecul lu' Fara Zahar, filmu asta-i despre noi, e un film simplu despre vaci si boi... Si ma tem ca nimeni nu scapa de o doza de manipulare, inevitabila pentru convietuirea in societate, important e sa fie liber consimtita si constientizata. Filme care sa ma manipuleze asa cum o face Black Mirror, sa tot fie, dar sunt niste perle cam rare.
Si toata viziunea intunecata, sumbra, capata accente ireale sau de comedie, ridicandu-ti insa o multime de intrebari privind etica si moralitatea, implicatiile politice si sociale ale ecranelor, mai mici sau mai mari, prezente in viata noastra.
De ce ajunge primul ministru al Marii Britanii sa fie fortat sa faca sex cu un porc? De ce o femeie alearga sa-si salveze viata, urmarita si haituita de asasini, si nimeni nu intervine, dimpotriva, toti cei din jur stau si filmeaza / fotografiaza scena? Cum poate un personaj de desene animate, un ursulet albastru pe nume Waldo, sa influenteze deciziile politice, sa distruga cariere si sa devina un simbol? Cand privesti episodul Fifteen Million Merits simti ca parca ceva nu este chiar perfect in existenta ta robotizata. Si incepi sa te uiti cu alti ochi la show-urile de talente.
Nu pot sa va ofer prea multe detalii, de teama vreunui spoiler, insa fiecare din cele 6 episoade, cu actori, locuri si povesti diferite, are farmecul lui... Unele au un ton mai lejer si ironic, altele isi pastreaza gravitatea si seriozitatea, dar toate ascund o ingrijorare, o preocupare, un semnal de alarma declansat de modul alienant in care-si face loc tehnologia informatizata in existenta noastra. Patru din cele sase filme, infatisand lumea prezenta sau o versiune distopica a ei, au in comun isteria colectiva generata de forta de propagare a mesajelor media, in timp ce altele doua sunt centrate pe drame individuale, pe "eul" confruntat cu noile tehnici, pentru a ajunge la adevar sau pentru a acoperi un spatiu vid al existentei.
Este un film atat de incorect politic si de subversiv incat atunci cand se termina si ecranul devine negru, incepi sa te gandesti daca oglinda asta nu ti-a pus in fata propriile-ti vicii, dorinte, angoase, daca nu a fost tot timpul vorba despre tine si nu ti-ai dat seama... Despre tine, cel care poti, din dorinta de dreptate, sa transformi un criminal intr-o victima, devenind tortionarul sau din umbra. Despre tine, cel care ai face orice sa-ti recuperezi viata trecuta, bucatica cu bucatica (altfel de ce ai sta tot timpul cu telefonul / camera in mana, in vacante sau la concerte, captand imagini asupra carora nu vei reveni niciodata?) ori mai mult, sa aduci in ea inapoi ceva ce ai pierdut, fie ca este vorba de o persoana draga sau o amintire. Despre tine, cel gata sa te lasi condus de mesajele rostite cu convingere de pe ecranul televizorului, despre tine cel sedus de stralucirea unui show sau de un gest facut in fata camerelor, despre tine, cel care percepi obscenitatea drept sinceritate si franchete, despre mine, despre noi. Sau, parafrazand cantecul lu' Fara Zahar, filmu asta-i despre noi, e un film simplu despre vaci si boi... Si ma tem ca nimeni nu scapa de o doza de manipulare, inevitabila pentru convietuirea in societate, important e sa fie liber consimtita si constientizata. Filme care sa ma manipuleze asa cum o face Black Mirror, sa tot fie, dar sunt niste perle cam rare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.