Monday, 8 December 2014

Armaghedonul scos din bocancii Mosului


Celelalte Cuvinte - Armaghedon 20 de ani, Fabrica, 6 decembrie 2014

Nu puteam lipsi de la intalnirea cu propria-mi tinerete propusa de acest concert Celelalte Cuvinte. Si pentru trupa dublul eveniment a fost o calatorie in timp, din trecutul cand aveam cam varsta de acum a albumului reeditat pe CD si ascultam caseta pana am tocit-o bine, in prezentul mai soft, soldat cu lansarea albumului live acustic si a DVD-ului Trup si suflet, o seara mai tarziu, la Hard Rock Cafe. Cum eu traiesc in trecutul Cuvintelor, nu pentru ca prezentul nu m-ar interesa, ci pentru ca trupa nu mai are capacitatea sa-mi transmita nimic muzical, schimbandu-si stilul si publicul-tinta dupa cum bate vantul hipsterismelor moderne, ce am vazut si ascultat sambata seara in Fabrica a fost ca o reintalnire dupa mult timp cu o iubire veche din tinerete. Subiectele comune au ramas acolo, in amintiri pe care ne bucuram sa le putem depana, dar apoi fiecare a luat-o pe o alta cale si despre prezent nu prea avem ce sa ne spunem. Au incercat sa-mi povesteasca vreo cateva intamplari din discografia lor mai noua, dar ma cam plictiseau, veneau dintr-un alt mediu, cu care nu am tangenta si nici rabdarea de a le mai da o sansa dupa Ispita ce a pus punct relatiei noastre.
Sa nu se inteleaga ca regret intalnirea, dimpotriva, prima jumatate a concertului a fost exact ceea ce imi doream sa aud de la ei, chiar daca a sunat mai degraba ca versiunea de pe caseta, aia pe care o stiam, nu prea curata, mult diferita calitativ ca sunet de ceea ce se aude acum pe cd-ul reinregistrat. Dar ce mai conta?! Erau acolo, imi cantau albumul preferat, constatam ca-mi aduc aminte cam toate versurile si cantam si eu, asa ca tot n-as fi auzit micile inexactitati, ca pe-aia mare, de pe la final, numai surzii o puteau rata. Chiar daca imi plac mult si albumele dinainte, pe Armaghedon simt eu ca au atins doza perfecta de melodicitate si agresivitate, de feeling transmis printr-un buchet de floricele prog brodat pe riffuri directe, incisive, combinatia de violenta si blandete, de stari contradictorii, intocmai ca efectul Judecatii de Apoi a lui Bosch, pictura din care un detaliu este reprezentat pe coperta albumului. 
 
Asa ca m-am bucurat sa aud din nou piese pe care nu le-au mai cantat de mult timp. Daca Armaghedon, Lupii sau Balanta mai apar ocazional prin concertele lor, sa cante cap-coada albumul pe scena, cu tot cu Corul de copii recitat de pe banda de Florian Pittis, a fost o experienta pe care n-am mai trait-o cam de vreo 20 de ani. S-a fredonat, tipat, urlat in cor, fiecare dupa puteri, haita de fani a punctat cum se cuvenea momentul "auuu" al lupilor,  s-a facut crowd surfing pe deasupra publicului ce a umplut cu entuziasm clubul pentru a se bucura de ocazia unica de a asculta in 2014 albumul din 1994. Acum ca inceputul a fost facut, sa speram ca vreodata Se lasa rau :)? Sau ca Celelalte Cuvinte I si II ar putea sa aiba o soarta asemanatoare?
A urmat o mica pauza, apoi partea a doua a concertului a debutat ca si cum trupa uitase in fata carui public canta si se gandea ca a venit deja seara urmatoare: vreo trei-patru piese lesinate, dintre care Zmeie mi se pare cea mai ascultabila, cu izul ei de Ispita, ultimul album unde pentru mine Celelalte Cuvinte mai insemnau componistic ceva. Ei mereu au experimentat, de la rock progresiv la thrash, de la metal pana la exasperantul rock alternativ. Probabil de aceea sunt o trupa iubita, fiecare amator de subgenuri ale rockului gaseste cate ceva pe placul lui, dar nu cred sa creeze fanatisme de care numai trupele lineare sunt capabile, bine fixate intr-un gen, de la care fanul stie mereu la ce sa se astepte.
Din fericire, a venit si recompensa pentru rabdarea de a inghita primele piese ale celei de-a doua parti si - in sfarsit! - s-a lasat rau la ceas tarziu cu toate piesele vechi si foarte vechi de rezistenta, atmosfera s-a incins si finalul ne-a prins cantand cu totii Iarba prin par si Un sfarsit e un inceput. 

Spunea Calin Pop la un moment dat pe scena ca "nu va vom dezamagi niciodata". Problema e ca fac asta, de vreo 15 ani incoace, cu fiecare nou album. Cum sa va spun eu?! E ca si cum un scriitor care imi place, sa zic Lars Saabye Christensen, ca el ma obsedeaza in ultima vreme (mai ales ca am inceput sa-i urmaresc ecranizarile), s-ar apuca brusc sa urmeze curentul scandinav de thrillere. Cartile alea eu nu i le-as mai citi. Asa si cu Cuvintele, cand mai aud ocazional cate o piesa noua, ascult cu speranta ca voi regasi directia muzicala la care sa vibrez, vad ca nu se intampla, asa ca-i las sa fie trup si suflet cu noii fani, adepti ai unor genuri muzicale pe care nu le gust. Dar live, in concertul din Fabrica, pot sa le multumesc ca nu m-au dezamagit, mi-au dat exact ceea ce asteptam de la ei si sper ca raspunsul publicului sa fi fost in masura sa-i determine sa mai incerce din cand in cand astfel de experimente prin care sa-i multumeasca si pe cei care le-au indragit candva acea muzica spre care nu par sa mai aiba tragere de inima sa se intoarca. Macar de dragul amintirii si pentru hatarul fanilor de atunci!

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.