Thursday, 18 December 2014

Labirintul greu de strabatut


Sergio Pitol - Imblanzirea divinei egrete

Apropiindu-se de 65 de ani, un scriitor face bilantul operei sale si spera sa scrie romanul vietii. Isi trece in revista fisele, ideile de folosit, se hotaraste asupra titlului si temelor principale:
"In acest roman se vor impleti cele trei teme fundamentale: sarbatoarea, "aceasta prima si indestructibila categorie a civilizatiei", acest spatiu magic in care se niveleaza si dispar diferentele dintre oameni; exorcizarea unei vechi fantasme din tinerete, detestabilul Brozas din anii studentiei; si pasiunea pentru Gogol. Protagonistul, sub indrumarea unei femei straine, de nationalitate incerta, profesoara Marietta Karapetiz, va intra cu incredere, fara a pierde nimic din aerul lui de vesnic halucinat, in labirintul gogolian, din care nu va mai scapa decat dupa multi ani, cand va afla de moartea maestrei sale."
Asa incepe sa scrie autorul despre un scriitor, care scrie despre un avocat, care-si aminteste o calatorie, care ... nu va pierdeti deja in labirint, nici n-am inceput!
Dante de la Estrella (prenume predestinat sa hoinareasca pe cararile Infernului) ajunge intr-o seara ploioasa oaspete nedorit al familiei Millares, constransa sa-l adaposteasca mai mult decat si-ar fi dorit pe musafirul antipatic, din cauza furtunii dezlantuite afara. Un puzzle cu Moscheea Albastra pe care copiii gazdei incercau sa-l completeze ii declanseaza lui Dante amintirea propriului puzzle din Istanbul,  un pretext de a se reintoarce pe urmele unei intamplari traite in urma cu 25 de ani. Atentia ascultatorilor sai, la inceput dezinteresati, incepe sa creasca odata cu desfasurarea evenimentelor, osciland impreuna cu ritmul povestirii, cand alert, cand domol si ezitant, ca si cum s-ar teme sa puna in cuvinte ceea ce a trait candva, cand autoritar, obligandu-si publicul sa-l lase sa continue, intrerupt pe alocuri cu diverse consideratii asupra discursului personal, serpuind labil si abil intre detasare si surescitare. 
In acea calatorie de doua zile la Istanbul, Dante a cunoscut-o pe Marietta Karapetiz, o femeie ciudata ce inspira deopotriva frica si fascinatie, imprevizibila, cu reactii inverse celor asteptate, pe care numai comparatiile cu regnul animal pot incerca sa o defineasca, dar si multitudinea lor tot lasa ceva sa scape, ceva imposibil de surprins in cuvinte: un tucan, un corb urias, divina egreta, lupoaica, "o pisica uriasa si nestapanita", un urs furnicar, "o sariga care amusina peste si printre farfurii" (m-am uitat sa vad cum arata sariga, e de fapt un opossum simpatic, nici pe departe asa amenintator cum ar rezulta din text).
Intalnirea cu Marietta produce de fiecare data momente grotesc-bizare, discutii ce par sa urmeze un curs propriu, imposibil de stapanit, unde umilintele sunt urmate de laude si de la un subiect precum proza lui Gogol se ajunge la ritualuri religioase scatofile ce au in centru un Sfant Copil mexican.
Nu este o carte care sa se poata povesti, asa cum nici Sotronul lui Cortazar nu e. E somnambulica, labirintica, se ramifica in directii complicat de urmarit, sarind de la literatura la antropologie si inapoi la teoria scrisului, desi conexiunile curg natural una dintr-alta. Poate singura cheie in masura sa deschida nenumaratele usi se afla in primul capitol, in intentia scriitorului. Amesteca registrul unei proze medievale cu radacini in Rabelais, Dante sau Boccaccio cu cel postmodern, in care textul si metatextul se scriu pe masura ce citesti, si cu o nebunie fantasmagorica cum numai la sud-americani poti gasi. Pitol este mexican, dar originile italiene par sa urce in proza lui din adancurile Evului Mediu si sa aduca sacrul si profanul, vulgarul si puritatea intr-o carte asemanatoare cu o calatorie in Infern si inapoi.
Cineva spunea ca ar fi mai degraba o carte pentru scriitori decat pentru cititorul de rand. Posibil, pe mine m-a depasit de la un punct incolo, desi am vazut ceva din bogatia ei, de limbaj, de referinte, de registre si atmosfera. Probabil ca un teoretician al literaturii, mai familiarizat cu Bahtin, care imi e total necunoscut, invocat de Pitol, ori cu Gogol, pe care il cunosc prea putin, ar gasi influente si concepte care mie imi scapa. Nu am reusit sa o imblanzesc pe deplin, are o salbaticie in ea care ma atrage, asemenea misterioasei eroine, maseuza antropoloaga, dansatoarea scriitoare de cronici literare. Si simt ca am ramas pe undeva prin mijlocul labirintului, ca nu pot deschide toate usile, iar la ultimele pagini m-am pierdut de-a dreptul intr-o frenezie ritualica ce mi-a dat senzatia ca nu avea alt rost decat de a soca, de a dezgusta si descuraja orice apropiere...

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.