Thursday, 11 December 2014

Partida de sah dintre doctorul Catran si profesorul Pana


Stonehearst Asylum (2014)

Ati citit povestirea lui Poe cu doctorul Tarr si profesorul Fether? Eu n-o mai tineam minte, daca voi fi stiut-o vreodata, asa ca am (re)citit-o dupa ce am vazut filmul regizat de Brad Anderson (cel cu The Machinist) pe care l-a inspirat, ruland pe ecranele noastre cu numele personajului feminin principal, Eliza Graves. Ambele denumiri mi se par la fel de appealing, si anume nu spun mare lucru si nu invita spectatorii sa-l vizioneze, noroc cu trailerul cat de cat incitant. Ecranizarea rateaza spiritul lui Poe, umorul macabru, dar construieste destul de bine atmosfera (o casa de nebuni izolata, tonuri albastrui-cetoase intunecate, personaje ciudate ce iau masa la lumina lumanarilor) si urmeaza sirul intamplarilor ... pana la un punct, ca trebuie sa existe surprize, pe care va las sa le descoperiti singuri, ca daca va spun stric orice placere a vizionarii. Daca vi se pare ca le-ati dedus din trailer, va spun ca nu ;).
Intr-o zi de la sfarsitul secolului XIX, un tanar medic, Edward (Jim Sturgess) ajunge la un spital de nebuni unde doreste sa urmeze un stagiu sub indrumarea conducatorului institutiei, dr. Lamb, interpretat de Ben Kingsley, ce imbraca din nou halatul alb dupa rolul din Shutter Island. Metoda doctorului Lamb i se pare tanarului inedita si revolutionara. Bolnavii nu trebuie scapati de obsesiile lor, ci incurajati, creandu-li-se mediul propice pentru a se dezvolta. Nimic nu-l face mai fericit pe un barbat care se crede cal decat un asternut de paie si cateva cuburi de zahar. Iar pentru isterica Eliza Graves (Kate Beckinsale), cea mai buna cura pare sa fie muzica, linistitoare, invaluitoare, ce-i bucura si pe ceilalti bolnavi. Printre rezidenti, il gasim si pe Mickey Finn, personaj real, ce a dat numele unui cocteil cu o compozitie asemanatoare cu cloroformul, numai bun de adormit clientii imprudenti pentru a fi jefuiti.
Edward incepe sa inteleaga ca lucrurile nu-s deloc asa idilice cum par si cel care-l avertizase "sa nu crezi decat jumatate din ceea ce vezi si nimic din ce auzi" avea dreptate. Din momentul cand descopera (cam la vreo 15 minute de la inceperea filmului, nu-i un spoiler prea mare cred, de altfel e deductibil si din trailer) ca dr. Lamb este el insusi un pacient al institutiei ce a preluat controlul de la adevaratul director, dr. Salt (Michael Caine), adept al sistemelor "medievale" de tratament ce implicau electrosocuri si bai reci, aruncat acum in temnitele din subsolul castelului, totul se transforma intr-o partida de sah. Un atac pe mai multe fronturi, o situatie scapata de sub control si iata cum nebunul negru ajunge sa dea sah. Regele alb e amenintat. Sa fie Edward piesa salvatoare? Cum si cui ar putea sa dea mat? Pe fondul tensiunii crescande, se naste si idila cu Eliza, se studiaza miscarile adversarului, se construieste un film ce imbratiseaza cliseele vizuale ale goticului victorian cu cele moderne ale thrillerului psihologic, pentru a le da un deznodamant neasteptat.
Nu stiu daca va place sahul, eu nu am putut sa urmaresc de pe margine niciodata o partida, mereu imi construiam propriile scenarii, tindeam sa-mi tradez multumirea sau dezamagirea in fata celor implicati, ii stresam cumplit. Dar imi place sa joc, desi nu am cu cine. Si filmul asta a fost ca un joc de sah in care m-am implicat si am primit mat exact cand credeam ca am prevazut totul. Asta am apreciat la el, efectul surpriza, in rest nu e cine stie ce, colectia de nebuni nu-i deloc impresionanta pentru cei pasionati de modul de construire pe ecran a personajelor psihopate, nu este atat de sinistru ca ambianta pe cat ar fi fost cazul, nici atat de tensionat cum putea sa iasa, dar ca film de relaxare si divertisment de week-end merge.

No comments:

Post a Comment