Friday, 13 February 2015

Centrul familiei Sinopli


Ludmila Ulitkaia - Medeea si copiii ei

Fara Medeea, Iason nu ar fi reusit sa gaseasca Lana de aur. Fara Medeea, numeroasa familie cu origini grecesti raspandita prin tot imperiul sovietic, de la Moscova la Taskent, de la Vilnius la Tbilisi si apoi mai departe, prin lume, prin Franta, Turcia, Grecia, Italia si America poate s-ar fi destramat si membrii ei si-ar fi pierdut urma unii celorlalti. Medeea propusa de Ulitkaia este la polul opus aceleia create de tragediile lui Sofocle si Euripide. Nici nu-si ucide familia, nici nu este mistuita de demoni care sa o impinga la acte irationale. Ea, ultima descendenta cu sange grec pur a unei familii ce nu inceteaza sa se extinda, este pilonul, centrul de gravitatie si de luciditate al celorlalti. Oricat de departe i-ar duce valurile vietii, se intorc la acest liman, in Feodosia, orasul de pe malul Marii Negre.
Medeea, femeia ce nu a avut copilarie, crescandu-si singura fratii mai mici, ramasa apoi vaduva destul de tanara, a avut treisprezece frati si surori; supravietuitorii razboiului au avut la randul lor copii si nepoti; cu totii se intorc la ea an de an sa-si petreaca vacantele de vara. Paradoxal, tocmai ea, cea fara de copii, are mai multi decat toti ceilalti. Sub privirile sale discrete, cumnatii, verii, nepotii se iubesc si se dusmanesc, se despart si isi gasesc alte iubiri. Vede, inregistreaza si tace, uneori nedumerita, alteori usor amuzata, le pastreaza secretele fara sa stie ca in propria viata exista un secret pe care e singura care nu-l cunoaste.
"De obicei femeile tinere veneau cu copiii mici la inceputul sezonului, sotii lor, ocupati cu lucrul, petreceau aici putin timp, doua saptamani, rareori o luna. Veneau si cativa prieteni, inchiriau camere in Colonia de Jos si noaptea veneau pe ascuns la Medeea, se dedau placerilor insotite de gemete si tipete in camerele ei. Pe urma femeile divortau de soti, se maritau cu altii. Noii soti le cresteau si educau copiii, faceau alti copii, acestia, frati si surori vitrege, se vizitau intre ei, iar pe urma fostii soti veneau aici cu noile sotii si noii copii ca sa-si petreaca vacanta impreuna cu copiii din celelalte casatorii."
Ludmilei Ulitkaia ii place sa povesteasca. Nu sa dialogheze, nici sa construiasca personaje, nici sa descrie locuri sau sa alcatuiasca complicate conflicte sufletesti ale eroilor sai. Doar sa surprinda franturi de viata, iar viata Medeei, ce se intinde deja pe trei generatii, trecand prin moartea parintilor, nasterea si moartea unor frati, a nepotilor si stranepotilor, contine scene si secvente din prezent si trecut, impletite intr-o carte cu vise si premonitii, cu putin supranatural si umor, cu picanterii si istorie.
Ulitkaia scrie un roman rusesc pentru secolul XXI. Ia ceea ce acum vreo 100-150 de ani ar fi fost un roman elaborat, ce-si lasa timp sa studieze mecanismele psihologice, motivatiile, sa construiasca eroii pe-ndelete, in vreo 3 volume si 1000 de pagini si il zipeaza, creeaza un concentrat modern de fresca sociala si de familie fara sa dea impresia de rezumat, ci de schita cu trasaturi de condei hotarate, ce omite intentionat detaliile pentru a crea o imagine dinamica. Unii cititori ar putea sa obiecteze in fata acestei expuneri formate din digresiuni in timp si in relatiile dintre personaje ce impiedica empatia cautata de ei in cronicile de familie. Mie mi-a placut perspectiva (ce-si gaseste justificare in ultimele pagini) de rasfoire a unui album de familie, senzatia de intuire a unor istorii nespuse in spatele celor spuse.
Inspirata mi s-a parut in context si alegerea de a ilustra coperta cu un detaliu de tablou impresionist, care aflu ca-i apartine unui pictor pe nume Joaquin Sorola. Pentru ca exact asa e cartea, impresionista, vie, in culorile pastelate ale iubirilor, mai superficiale sau mai serioase, ce se suprapun intr-un complicat joc al vietii, dar alcatuita din tuse vagi, ce mai mult sugereaza decat precizeaza eroii, cu incursiuni in decor, in istorii personale ce strabat cadrul, cu secrete de familie bine pastrate sau  dezvaluite din intamplare, cu figuri ce creeaza tensiune tocmai prin absenta si prin incapacitatea de a se contura mai bine decat prin amintirile celorlalti. Util este si arborele genealogic de la inceputul volumului, la care a fost nevoie sa ma intorc, sa verific relatiile de rudenie intre personajele nou introduse, pentru ca Ulitkaia face aici un tur de forta printr-o " familie atat de numeroasa, incat nu poti sa le stii tuturor chipurile, fiindca se pierd in tot ce a fost, in ce n-a fost si-n ce va fi " adoptand atitudinea discreta a Medeei, fara sa judece sau sa incerce sa descifreze noianul de pasiuni de-o vara in mijlocul caruia isi arunca eroii.

No comments:

Post a Comment