What We Do in the Shadows (2014)
V-ati intrebat cum traiesc cu adevarat vampirii ascunsi printre noi? Pentru a ne satisface curiozitatea, o echipa patrunde in casa unde locuiesc patru prieteni vampiri ca sa filmeze un documentar ce ne dezvaluie placerile si greutatile vietii fara de moarte, totul cu promisiunea protectiei si garantia integritatii fizice din partea subiectilor. Spectatorii capata astfel acces la societatea secreta a vampirilor si la sarbatoarea organizata periodic, The Unholy Masquerade.
Lumea zilelor noastre nu este cel mai bun loc in care ar dori sa traiasca un nemuritor si descumpanirea in fata prezentului creste odata cu timpul petrecut ca vampir. Fiecare personaj isi pastreaza caracteristici si tabieturi din perioada cand a incetat sa mai fie uman. Cel mai tanar, Deacon, e un rebel romantic de secol XIX, de doar o suta si ceva de ani. Cel mai varstnic, Petyr, aproape mumificat, e un vampir de peste opt sute de ani ce a trait in indepartatul Ev Mediu. Intre ei sunt Vladislav, intruchiparea tipologiei contelui Dracula din imaginarul cinematografic, si Viago, un dandy de secol XVII, ce inca ofteaza dupa iubirea din tinerete, ajunsa la 90 de ani intr-un azil. Diferentele intre generatii si discutiile in contradictoriu sunt inevitabile, dar impartirea sarcinilor functioneaza (sau nu) ca la orice buni colegi de apartament: unul spala vasele, altul face curat si fiecare se bucura de intimitate in spatiul personal, fie el o debara, o pivnita, un sicriu sau o incapere luxoasa.
In afara batranului Petyr, pentru care somnul si o masa buna au ramas singurele indeletniciri, ceilalti trei au o viata de noapte activa prin cluburile din Wellington. Mi se pare normal ca atunci cand ai o eternitate la dispozitie sa-ti alegi ca resedinta Noua Zeelanda. Si eu, daca as dobandi viata vesnica, probabil tot acolo as merge sa ma stabilesc :). Si in Norvegia. Si in Argentina. Si in alte cateva locuri... Timp ar fi, aripi sa zbor unde vreau s-ar gasi, ca vampirii nostri se pot metamorfoza oricand in lilieci, iar mancarea este la liber, doar oameni traiesc pretutindeni. Lasand gluma deoparte, eroii nostri sunt neozeelandezi din motive de buget. O excursie prin barurile locale e mult mai ieftina decat alegerea vreunei locatii exotice. Este un film produs si regizat de Jemaine Clement si Taika Waititi, interpretii lui Vladimir si Viago din film, care dupa succesul obtinut acasa au reusit sa obtina finantare si pentru distribuirea in State prin Kickstarter, platforma de strangere de fonduri pentru proiecte artistice si tehnologice. Argumentul lor a fost urmatorul:
"Perhaps Hollywood has convinced you that vampire life in the modern world is just one big teen romance fantasy. Where young love can blossom even in a cold and motionless heart and everyone just happens to have really great abs.
The truth is, there IS no ending, happy or otherwise, when you’re forced to walk the earth for all eternity."
Exact asta reuseste filmul, sa demonteze cu umor si ironie cliseele filmelor americane cu vampiri, cu replici amuzante si intorsaturi de situatie simpatice, intr-o comedie horror ce viziteaza locurile comune create de imaginea vampirului. Fiind o productie independenta si low-budget, formula de documentar, cu doua camere ce-si urmaresc eroii in aventurile pe strazile orasului, este cea mai potrivita si asigura ritmul, cu inevitabilele cadre miscate atunci cand eroii sunt urmariti de rivalii lor traditionali, varcolacii, in confruntari ce se transforma in conflictul dintre pisici si caini, cu secvente scurte si dinamice. Nepretentios vizual si fara o actiune complexa, filmul castiga multe puncte prin umorul de limbaj si de situatie. In momentul in care am inceput sa zambesc de la prima secventa, atunci cand un vampir se ridica din sicriu trezit de alarma ceasului la ora sase seara si priveste cu teama pe geam sa vada daca s-a intunecat, spunand "Zis is alvays really zcary part for me," mi-am dat seama ca falsul documentar va fi unul la fel de amuzant ca si This is Spinal Tap, chiar daca genul e total altul. Dialogurile sunt de multe ori improvizate si asta adauga spontaneitate interactiunii dintre personaje, gasind interpretari noi ce demonteaza miturile filmelor cu vampiri: "- I think we drink virgin blood because it sounds cool. - I think of it like this. If you are going to eat a sandwich, you would just enjoy it more if you knew no one had fucked it." Vampirii, perceputi de adolescenti ca personaje cool, admit ca "some of our clothes are from victims. You might bite someone and then, you think, 'Oooh, those are some nice pants!" iar varcolacii nu accepta sa fie vulgari: "We're Werewolves, not Swear-Wolves".
N-as fi crezut ca dintr-un teren atat de explorat cum este cel al filmelor cu vampiri mai poate creste un simt al umorului mai degraba cu radacini in scoala britanica de comedie. Asupra mea, ca si asupra politistilor din film, hipnoza vampirilor a avut efect, m-au tinut intr-o stare de buna dispozitie pana la sfarsit.
Lumea zilelor noastre nu este cel mai bun loc in care ar dori sa traiasca un nemuritor si descumpanirea in fata prezentului creste odata cu timpul petrecut ca vampir. Fiecare personaj isi pastreaza caracteristici si tabieturi din perioada cand a incetat sa mai fie uman. Cel mai tanar, Deacon, e un rebel romantic de secol XIX, de doar o suta si ceva de ani. Cel mai varstnic, Petyr, aproape mumificat, e un vampir de peste opt sute de ani ce a trait in indepartatul Ev Mediu. Intre ei sunt Vladislav, intruchiparea tipologiei contelui Dracula din imaginarul cinematografic, si Viago, un dandy de secol XVII, ce inca ofteaza dupa iubirea din tinerete, ajunsa la 90 de ani intr-un azil. Diferentele intre generatii si discutiile in contradictoriu sunt inevitabile, dar impartirea sarcinilor functioneaza (sau nu) ca la orice buni colegi de apartament: unul spala vasele, altul face curat si fiecare se bucura de intimitate in spatiul personal, fie el o debara, o pivnita, un sicriu sau o incapere luxoasa.
In afara batranului Petyr, pentru care somnul si o masa buna au ramas singurele indeletniciri, ceilalti trei au o viata de noapte activa prin cluburile din Wellington. Mi se pare normal ca atunci cand ai o eternitate la dispozitie sa-ti alegi ca resedinta Noua Zeelanda. Si eu, daca as dobandi viata vesnica, probabil tot acolo as merge sa ma stabilesc :). Si in Norvegia. Si in Argentina. Si in alte cateva locuri... Timp ar fi, aripi sa zbor unde vreau s-ar gasi, ca vampirii nostri se pot metamorfoza oricand in lilieci, iar mancarea este la liber, doar oameni traiesc pretutindeni. Lasand gluma deoparte, eroii nostri sunt neozeelandezi din motive de buget. O excursie prin barurile locale e mult mai ieftina decat alegerea vreunei locatii exotice. Este un film produs si regizat de Jemaine Clement si Taika Waititi, interpretii lui Vladimir si Viago din film, care dupa succesul obtinut acasa au reusit sa obtina finantare si pentru distribuirea in State prin Kickstarter, platforma de strangere de fonduri pentru proiecte artistice si tehnologice. Argumentul lor a fost urmatorul:
"Perhaps Hollywood has convinced you that vampire life in the modern world is just one big teen romance fantasy. Where young love can blossom even in a cold and motionless heart and everyone just happens to have really great abs.
The truth is, there IS no ending, happy or otherwise, when you’re forced to walk the earth for all eternity."
Exact asta reuseste filmul, sa demonteze cu umor si ironie cliseele filmelor americane cu vampiri, cu replici amuzante si intorsaturi de situatie simpatice, intr-o comedie horror ce viziteaza locurile comune create de imaginea vampirului. Fiind o productie independenta si low-budget, formula de documentar, cu doua camere ce-si urmaresc eroii in aventurile pe strazile orasului, este cea mai potrivita si asigura ritmul, cu inevitabilele cadre miscate atunci cand eroii sunt urmariti de rivalii lor traditionali, varcolacii, in confruntari ce se transforma in conflictul dintre pisici si caini, cu secvente scurte si dinamice. Nepretentios vizual si fara o actiune complexa, filmul castiga multe puncte prin umorul de limbaj si de situatie. In momentul in care am inceput sa zambesc de la prima secventa, atunci cand un vampir se ridica din sicriu trezit de alarma ceasului la ora sase seara si priveste cu teama pe geam sa vada daca s-a intunecat, spunand "Zis is alvays really zcary part for me," mi-am dat seama ca falsul documentar va fi unul la fel de amuzant ca si This is Spinal Tap, chiar daca genul e total altul. Dialogurile sunt de multe ori improvizate si asta adauga spontaneitate interactiunii dintre personaje, gasind interpretari noi ce demonteaza miturile filmelor cu vampiri: "- I think we drink virgin blood because it sounds cool. - I think of it like this. If you are going to eat a sandwich, you would just enjoy it more if you knew no one had fucked it." Vampirii, perceputi de adolescenti ca personaje cool, admit ca "some of our clothes are from victims. You might bite someone and then, you think, 'Oooh, those are some nice pants!" iar varcolacii nu accepta sa fie vulgari: "We're Werewolves, not Swear-Wolves".
N-as fi crezut ca dintr-un teren atat de explorat cum este cel al filmelor cu vampiri mai poate creste un simt al umorului mai degraba cu radacini in scoala britanica de comedie. Asupra mea, ca si asupra politistilor din film, hipnoza vampirilor a avut efect, m-au tinut intr-o stare de buna dispozitie pana la sfarsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.