Fericirea trista si marunta

Walker Percy - Mirajul fericirii

Vechea sarbatoare pagana a Lupercaliei de pregatire pentru primavara prin alungarea spiritelor rele si invocarea fertilitatii a fost preluata in traditia catolica prin carnavalurile ce s-au desfasurat zilele astea de la Rio la Venetia, din Olanda pana in indepartatul New Orleans, unde se incheie maine cu Mardi Gras. S-ar putea spune ca avem o carte "de sezon".  Am facut o calatorie in spatiu, pana la New Orleans, dar si in timp, in anii '50-'60. Am cutreierat orasul timp de o saptamana in compania unui anume Binx, nu stiu daca-l cunoasteti, un broker care implineste chiar in martea de sarbatoare 30 de ani. Pe strazi deja incepusera sa defileze carele alegorice, orasul intrase in atmosfera festiva si fantastica iar gazda ma invita la o plimbare prin cel mai francez oras american. Speram sa am parte de un partener de drum relaxat, cu ironie si putin cinism, am dat in schimb peste un cautator, care mi-a spus de cum ne-am intalnit: "Cautarea este acel lucru pe care l-ar intreprinde oricine daca n-ar fi cufundat in rutina zilnica a propriei sale vieti."
Cinefil ca si mine, mi-l arata in trecere pe William Holden, apoi se opreste sa salute o cunostinta. Schimba cateva vorbe, mai mult asculta politicos si usor plictisit cum amicul intalnit intamplator ii povesteste despre familie, afaceri, renovarea casei. Ii vizitam rudele, unde o cunosc si pe  Kate, verisoara lui Binx.
In ciuda baii de multime pe care o facem (mergem impreuna chiar si la o parada), se recomanda drept un tip egoist si singuratic, dar deja incep sa-l privesc cu scepticism, intr-o singura zi intalneste mai multi oameni decat mine intr-o luna! Spune ca nu agreeaza compania semenilor si se simte inconfortabil in intimitatea altora, dar nu pierde ocazia de a socializa cu toate cunostintele intalnite intamplator, incluzand casiera de la cinematograf sau doamna cumsecade din cladirea unde locuieste. Dupa ce a terminat de citit "carti-cheie despre subiecte-cheie", a considerat ca si-a atins telurile cautarii si toate problemele Universului au fost rezolvate, asa ca a ramas tot descumpanit si a devenit omul cu o singura carte in biblioteca, Arabia Deserta, "deserta" ca sufletul unui om fara carti. A inlocuit cautarea verticala cu aceea orizontala, cautarea spiritului cu trupurile diverselor Linde si Marcii ce i-au fost, pe rand, secretare, apoi cu ratacirile prin cartier. El spune ca vede ceea ce este cenusiu si superficial in oameni, inregistreaza usor detasat si trece mai departe, iar in femeie  vaneaza "sunca" ce se ascunde sub "pielea de caprioara".
Uneori simte mirosul fricii, miros de gutuie si Orient, mirosul razboiului din Coreea la care a luat parte. Alteori se refugiaza in filme si-si priveste semenii prin prisma lor: "In zilele noastre, cand cineva locuieste undeva intr-un cartier, locul nu este omologat din punctul sau de vedere. Mai mult ca probabil, el va duce acolo o existenta searbada, iar golul dinauntrul lui se va extinde pana ce va pustii intregul cartier. Dar daca vede un film in care apare insusi cartierul sau, fie si numai pentru o secventa, poate locui acolo cu senzatia ca e si el Undeva, si nu chiar Nicaieri, fie si doar pentru o vreme. " Cam asa gandesc si eu, 50 de ani mai tarziu, despre cartierul cel mai omologat, numit Facebook.
Spre Walker Percy m-a atras la prima vedere intrevazuta posibilitate a identificarii cu ideile, prin prezentarea de pe coperta, "una din marile carti ale existentialismului postbelic". Este curentul de gandire ce mi-a ramas cel mai apropiat, chiar daca pe alocuri mi se pare prea... bland, prea altruist, prea stangist.
Existentialism american? Francezii mei dragi, Sartre si Camus, au concluzionat acum mult timp ca nu exista, ca americanii au prea multa incredere in ei si sunt prea absorbiti de febra consumerista ca sa lase loc de instrainare si anxietate. Vorbeau, desigur, despre contemporanii lor, americanii anilor '50-'60, cum este si Percy cand scrie aceasta carte. As adauga ca mai au acel egoism al omului care crede ca totul i se cuvine ce pare sa-i absolve de orice sentiment de culpabilitate, de senzatia de meritata infrangere. Revolta, daca apare, nu este o afirmare a existentei (Je me révolte, donc je suis) ci un sentiment de superioritate, o senzatie de intelegere condescendenta, de plictis in fata gloatei asupra careia arunca tot ceea ce nu este el, observatorul: mecanicismul, rutina, lipsa oricaror aspiratii. De aici incompatibilitatea mea cu cartea asta, care nu-i scrisa rau, dar nu am putut rezona cu ideile ei.
Imi plac anti-eroii cum ar fi putut fi Binx, dar nu ma convinge modul in care el isi delimiteaza locul in lume si-si abandoneaza propriile convingeri in doar o saptamana de cand il cunoastem, alegand calea fericirii triste si marunte atat de blamata de el, nu mi se pare o carte sincera si coerenta. Cand am terminat-o, mi-a dat senzatia ca, prin personajul sau, autorul ajunge sa imbratiseze exact ceea ce respinge, ca tot scopul cautarii a fost o reconciliere cu sinele, cu ceea ce privea superior, incepand cu femeia si viata de familie. Si asta in doar o saptamana! Multumesc pentru plimbarea prin New Orleans in zile de sarbatoare dar am ajuns si eu la concluzia lui Sartre: Il n'y a pas de pessimisme en Amérique touchant la nature humaine... Cel putin nu la Walker Percy.