Inainte si dupa

Don DeLillo - Omul cazator

"Un barbat atarna deasupra strazii cu capul in jos. Era imbracat la costum, cu un picior indoit si ridicat si cu bratele de-a lungul corpului. Abia daca se vedea hamul de siguranta care-i iesea din cracul pantalonului la piciorul pe care-l tinea drept, prins de balustrada ornamentala a viaductului.

Auzise si ea vorbindu-se de individul respectiv, un artist care-si spunea Omul cazator. Aparuse de mai multe ori in ultima saptamana, din senin, in diverse puncte ale orasului, atarnat de cate o structura sau alta, de fiecare data imbracat la costum, cu cravata si pantofi eleganti. "

Imaginea ce evoca Spanzuratul din cartile de tarot, emblema unui impas, a stagnarii, a unui moment de criza si destramare este multiplicata si reflectata in fiecare dintre vietile ce-si regasesc cu greu un fagas dupa 11 septembrie: cele ale lui Keith si Florence, supravietuitori ai prabusirii primului turn, incapabili sa impartaseasca experienta cu cei ce nu au facut parte din sirul indian care coboara incet, fara panica, aproape somnambulic, nesfarsitele trepte ale cladirii; ei au perceput-o in mod direct, ca pe un proiectil de carne umana ce se graveaza in corp, strain si totusi atat de intim, greu de extirpat; cea a Liannei, implicata intr-un program de pastrare cat mai indelungata a amintirilor bolnavilor de Alzheimer, ce se trezeste intr-o zi cu fostul sot la usa, murdar de sange si plin de cenusa; cea a lui Justin, fiul lor, care intr-un joc secret scruteaza cerul prin binoclu cautand avioane, pasari sau poate pe misteriorul Bill Lawton; cea a Ninei, mama Liannei, si a partenerului sau de viata, Martin, un barbat cu trecut misterios, ce cauta explicatii si emit previziuni de viitor; dar este si experienta lui Hammad, a carui viata capata un sens doar prin disparitie, a lui si a sensului vietii celorlalti; si a lui Rumsey, care n-a trait sa-si spuna propria versiune; si a lui David Janiak, care-si transmite propriul 11 septembrie intr-un mod ce-i oripileaza pe unii, ii scarbeste sau ii jigneste pe altii, ii fascineaza pe cativa... si este experienta spusa sau nespusa a atator altora.

11 septembrie in literatura nu-mi era un subiect total nefamiliar, ma mai intalnisem cu el in cartea lui Jonathan Safran Foer (Extrem de tare...), unde autorul prefera sa atinga corzi sentimentale care, literar vorbind, ma lasa rece. La De Lillo nu e loc de duiosii. Chiar daca avem "inainte" si "dupa", acest "dupa" vine ca o prelungire fireasca a lui "inainte", ca o continuare a piesei lui Beckett Toti cei care cad, aparuta intr-o vreme cand oamenii tot cadeau, nu din turnuri, ci din propria lor viata. Cu totii cadem, inevitabil, si vine o zi cand ridicarea nu mai este posibila. 11 septembrie este aici nu doar o data in  istorie, ci si o metafora, mai intai personala, momentul dramatic cand intelegi ca timpul se desparte intr-un "inainte" al tineretii si seninatatii si un "dupa" al dezagregarii si prabusirii, apoi colectiva, de ruptura intre civilizatii bazate pe sisteme de valori si conventii sociale diferite. 

Pentru personajele din carte este momentul intrebarilor, al cautarii de sine, al incercarii de regasire a increderii si al revenirii in propria viata. Cum sa traiesti dupa? Ce este adevarat din amintirile pastrate? Ce vrei sa uiti, ce vrei sa recapeti, ce vrei sa gasesti, cum se amortizeaza loviturile? Sunt intrebari la care fiecare dintre personaje isi gaseste propriul raspuns sau doar iluzia de a-l fi gasit.
Fiecare a vazut secventele socante ale impactului, reluate la nesfarsit. Pentru americani, ele inseamna ceva mai mult decat pentru restul lumii si De Lillo le traduce in cuvinte, recompune realitati paralele ale unui tablou, pentru unii personal si subiectiv, pentru altii doar niste imagini la televizor, gasind un numitor comun in limbaj, in puterea lui de a arata ceea ce este dincolo de fatada, in vulnerabilitatea atat de umana, fie ca se ascunde in spatele cinismului zgomotos si demonstrativ sau e interiorizata si tacuta.
E primul meu DeLillo, un autor pe care simt nevoia sa-l recuperez. Cei care-l cunosc mai bine zic ca n-ar fi unul din titlurile lui de varf si asta ma face sa vreau sa vad unde poate fi varful daca m-a cucerit cu o carte ce putea sa cada foarte usor, dat fiind subiectul delicat, in tot felul de extreme si nu o face ori sa devina irelevanta literar, ceea ce iarasi nu se intampla.