Cum am descoperit literatura sud-americana

Meandre - proza universala contemporana

Acum vreo 20 si ceva de ani, editura Astra din Brasov (habar n-am daca mai exista) a publicat o serie de antologii de nuvele excelente (ca selectie a textelor si traduceri). Cele doua volume pe care le detin, cel de fata si Luna in oglinda apei, despre care voi scrie poate cu alta ocazie, sunt pentru mine carti de referinta, pentru ca mi-au deschis porti necunoscute pe atunci catre literatura secolului 20. Aveam vreo 14-15 ani cand am descoperit Meandre si aici am auzit probabil pentru prima oara de autori precum Julien Green, Marguerite Yourcenar, Dino Buzzati, Italo Calvino, Pirandello... Dar si de Borges, Maquez, Cortazar, Bioy Casares.
Inca imi mai faceau cu  ochiul cartile lui Jules Verne din care invatam mai mult despre lumea inconjuratoare decat din lectiile de geografie sau din manualele de fizica, inca ma bucuram de vreo poveste nemuritoare doar pentru actiune in sine, fara sa acord prea mare atentie intorsaturilor de condei si puneam suflet in aventurile eroilor lui Ponson du Terrail, Zévaco sau Dumas, la gramada, fara sa-mi pun prea multe probleme de logica a evenimentelor, fara sa ma supere coincidentele fortate, tragerile la tema, doar pentru placerea pura de a citi, orice, oricat, fara discernamant, de a ma transporta intr-o lume in care totul era posibil, asa cum credeam ca va fi si viata reala.

Si atunci am dat de aceasta selectie de povestiri si nuvele scrise in limbi romanice in secolul XX, pe care o pot numi in continuare contemporana, fiindca literatura buna n-are varsta. Se scria mult si bine, autorii nu se gandeau inca la postmodernisme si cinisme deconstructiviste (si chiar daca ar fi facut-o nu as fi observat atunci, acum e invers, incerc sa uit tot ce am invatat la scoala, sa-mi scot din fata ochilor filtrele parazite ale criticii pentru a vedea din nou textul prin ochii cititorului entuziast, dar nu-mi iese intotdeauna). Se scria induiosator si terifiant, meditativ si poetic, incisiv si revoltat, despre umanitate si viata, dar si despre experiente supranaturale, se scria fantastic si realist, romantic de multe ori, cu inflexiuni gotice, straniu, explorand lumi indepartate sau teritorii necunoscute ale universului fiecarei constiinte, viata insasi. Se creau metafore si alegorii, se descopereau deliciile unei literaturi ce nu-si propunea nici sa schimbe lumea, sa incerce sa o faca mai buna angajandu-se in pledoarii pro/contra subiectelor arzatoare ale globalizarii, ci doar sa ne infatiseze un colt al ei, acela unde isi au locul deopotriva si visatorii si vizionarii, si impulsivii si rationalii, o lume lipsita de incrancenarea si uniformizarea tendintei auto-reflexive si subiective din proza mai recenta.

Am recitit cu drag si cu aceeasi pasiune fragmentele din volum si am redescoperit personaje in stare sa mizeze totul pe o carte: pentru unii e vorba de un dor fara leac (precum barbatul din povestirea lui Corrado Alvaro ce-si asteapta timp de 15 ani in America sotia si fiica sau Daniel, eroul lui Le Clézio care nu vazuse marea niciodata ori Martine, eroina lui Yves Thériault, indragostita de un acrobat de circ ambulant, preferand sa pastreze stabilitatea momentelor de fericire traite decat sa se aventureze in promisiunile unui viitor incert). Pentru altii pasiunea duce pana la mistuirea in propria arta, cum este cazul pictorului Wang-Fo si al lui Cornelius Berg, eroii lui Marguerite Yourcenar.
Poate va va infiora Leviathanul lui Green (nu despre roman este vorba), in care sunt prezente radacinile intregii sale opere, marcata de eroi pentru care infernul este unul interior. Personajul de aici isi traieste criza existentiala intr-un crescendo cu un singur final posibil. Poate veti zambi la patania unei inotatoare relatata de Calvino, veti admira intorsaturile de situatie din "Suflul" lui Pirandello, veti trece granita dintre real si imaginar cu "Regele Copethua" al lui J. Gracq sau veti fi coplesiti de tragismul din povestirea lui Buzzati despre Ottavio Sebastian daca, asemenea eroului, fiinta cea mai draga pe care ati avut-o traieste acum doar in sufletul vostru...
In ultima treime a cartii, mi-am adus aminte de momentele de atunci, cand am uitat de lume si si i-am lasat pe Quincaju, calauza mortilor si pe Mancatorii de Luna ai lui Asturias sa ma poarte intr-o gradina vrajita, unde am intalnit creaturile imaginare ale lui Borges... De acolo, potecile s-au bifurcat in toate directiile marii literaturi. Si asa m-am intalnit, hoinarind pe ele, cu Marquez, Cortazar, Bioy Casares...