luni, 25 mai 2015

Cartea viselor


Bohumil Hrabal - Lectii de dans pentru varstnici si avansati

Ma uit cu nesat la raftul cu carti proaspat achizitionate de la Bookfest si nu ma pot hotari. Sunt vreo cateva tentatii uriase, certitudinea autorilor iubiti, vreo cateva asteptari stimulate de prezentari si fragmente citite pe ici-colo, vreo cateva curiozitati ("tot aud numai lucruri bune despre scriitorul X si eu chiar n-am citit nimic de el?") si 1-2 carti cumparate dintr-un impuls al copertii sau al titlului. Hmm... sa incep cu volumele de la care sper surprize placute, cu cele asteptate cu bucurie sau cu delicatesele?! Stiu ca desertului ii sta bine la sfarsit, dar nu ma pot abtine, macar o lingurita acum... si una mai incolo... Mana se plimba ezitanta pe cotoare si, ghidata de dorinta de a-i da Cezarului ce-i apartine si de a-i respecta Cehiei statutul de invitat de onoare, extrage cu convingere cartea pe care o amintea Pawel Huelle in volumul dedicat lui Hrabal. 
Este o carte subtire, intinsa cu efort pe 150 de pagini, format micut, cu randuri rare, o nuvela. In aparenta, pana patrunzi in densitatea textului cu care ne-a obisnuit maestrul rasu-plansului, al suvoaielor de cuvinte ce se napustesc asupra cititorului intr-o asociere de imagini si idei cuceritoare. O carte spusa dintr-o suflare ce te indeamna sa o citesti la fel, formata dintr-o singura fraza (cum sa te poti opri in mijlocul ei?!) ce porneste serpuitoare printre intamplari si reflectii, printre amintiri si  ganduri de moment, unindu-le ca intr-un exercitiu de desen in care inchizi ochii si lasi creionul pe hartie, fara a-l ridica, sa-si gaseasca singur drumul, sa-si stabileasca propriile meandre, ezitari, reveniri si devieri. Si cand protagonistul tace, urmeaza inca o fraza, ce transforma zambetul intr-un rictus amar si tot acest vis minunat intr-o palida consolare, ca o femeie frumoasa spalandu-se goala, in amurg, sub privirile unui batran...
Cel ce-si rosteste monologul este un "inginer al piciorului uman", fost pantofar cu maini fermecate, fost soldat, fost actor, fost lucrator la o fabrica de bere, ce si-a trait tineretea pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Iubeste Femeia, intruchipata in toate femeile intalnite, fie ele cu ochi de sticla, cu crapaturi, cu semne pe care nu le poate sterge nimeni. Le invata igiena intima, dansul, semnificatia viselor ori aduc impreuna, plimbandu-se prin paduri, omagiu Renasterii europene. Femeii i-a multumit ca exista prin pantofii creati, frumosi si confortabili, si tot pe ea incearca sa o impresioneze. Toata risipa de energie, chiar daca nu se manifesta la fel ca la 21 de ani, cand avea "atata energie ca puteam sa asigur iluminatul Pragai timp de-o saptamana", s-a mutat in cuvintele menite sa seduca "domnisoarele" in fata carora isi sustine discursul cu franchete, fara sa le menajeze deloc sensibilitatile si pudoarea: este obscen si scandalos, amuzant si grotesc, grosolan, insa desprins parca dintr-un fantezist colaj baroc sau dintr-o Carte a viselor unde fiecare imagine isi gaseste o interpretare. Prin vocea acestui povestitor, tragismul se transforma in farsa si razboiul isi pierde gravitatea devenind scena unui teatru burlesc, unde peripetiile bravului soldat ceh se impletesc cu aventurile unui Casanova, de-acum scapatat.
Mai bine sa ii dau cuvantul pantofarului nostru,  priviti doar, intr-un mic fragment, de unde porneste si unde ajunge: "(...) pantofii meu aveau intotdeauna cusatura alba, ceruita, cuiele nu zgariau niciodata pielea, foloseam pap Elbert si tragacanta amestecata cu copite de elefant macinate, dar lumea e plina de idioti si betivi, sa incerce ei sa demostreze ca pot calari un cal stand in picioare, precum raposatul Masaryk la saptezeci de ani, ca sa nu mai vorbesc de calugarii tibetani care construiesc o statie de electrificare pentru a ilumina manastirea in care il pastreaza pe Buddha cel viu, micutul copilas Buddha, sau de profesorul Einstein, care a inventat submarinul atomic, sau de rusnacii care zboara atat de iute in jurul lumii cu turboreactorul ca trebuie sa franeze imediat dupa decolare, cica un destept ar fi spus ca nu-i departe ziua cand, cu ocazia unui astfel de zbor in jurul lumii, pilotul turboreactorului isi va vedea propria coada, iar pasagerii abia urcati la bord ar trebui imediat sa coboare, asa de repede se va putea calatori, incat o sa fie bine sa ramai acasa, in fond, nu s-a schimbat nimic (...)".
Asa face Hrabal: te invita la beraria lui favorita,  te plimba prin timp, povestindu-ti despre orice cu verva, culege efemerul anodin si ti-l ofera pe tava cu cu entuziasmul unui fapt maret, clocotind ca un vulcan in eruptie, te provoaca sa-i ghicesti ritmul asocierilor mentale, sa stai alert tot timpul pentru a nu pierde nici un detaliu si simti ca in cateva ore te-a dus deja in  jurul lumii si te-a adus inapoi si te trezesti din nou acasa, intrebandu-te daca ai citit o carte sau ai visat si daca intr-adevar nu s-a schimbat nimic...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.