I AM... sterdam - Keukenhof

Gradina cu lalele

Gradina Keukenhof este deschisa in fiecare an timp de doua luni, intre jumatatea lunii martie si cea a lui mai, la vreo 30 de kilometri de Amsterdam, langa un satuc linistit pe nume Lisse, considerat centrul cultivatorilor de lalele din Olanda. Gazda de pe barca ne spunea ca nu intelege turistii, japonezi in special, care vin de la mii de kilometri doar ca sa o vada si apoi se intorc acasa. Eu aproape ii inteleg, da, merita din plin sa vezi toate minunatiile de flori care te fac sa exclami "asa ceva nu exista!", dar daca tot ai venit nu-i pacat sa nu faci o plimbare si prin Amsterdam?! Deh, fiecare cu interesele lui, ale mele sunt destul de variate, dar cand ma uit pe poze observ ca peste jumatate sunt cu flori. Pe de alta parte, de ce as fi fotografiat picturi cand se gasesc online reproduceri mult mai bune decat ce as fi putut eu capta cu telefonul?! Bine, recunosc, am pozat si cateva tablouri, dar numai ca sa-mi aduc aminte sa verific cate un detaliu care m-a intrigat. Despre pictura maine, astazi avem in meniu lalele. 

Ca sa fac o legatura intre cele doua domenii, anul asta se implinesc 125 de ani de la moartea lui Van Gogh, asa ca Keukenhof a hotarat sa-l sarbatoreasca printr-un portret floral.

Gradina este o imensitate, am stat 5 ore si nu cred ca am acoperit fiecare alee sau ca am vazut toate straturile de flori: contine mai ales lalele, dar si zambile, narcise si alte pete de culoare, multe si marunte, carora nu le stiu numele. Din loc in loc, se gasesc pavilioane tematice cu aranjamente (orhidee, crini, crizanteme...). Ma uit acum prin multimea de poze si, oricat incerc sa fac o selectie, tot o sa nedreptatesc vreo floricica, ca toate merita vazute. Unele chiar mirosite si atinse, ca sa fii sigur ca exista.
Inainte sa incep, 2-3 lucruri pe care le-am aflat acum despre lalele: sunt originare de prin Asia si nordul Africii, lalelele negre au fost obtinute din incrucisari repetate ale unei flori deschise la culoare (alba, galbena) cu una de culoare inchisa (rosu visiniu), petalele in mai multe culori au fost cauzate de un virus, pentru a ajunge bulb o samanta are nevoie de 25 de ani.

Din poze n-o sa va dati seama de dimensiunile reale, dar sunt cateva cu cupa atat de adanca incat o palma (a mea) intra lejer pe verticala, altele cu tija cam de un metru... este un adevarat laborator genetic de creat anomalii florale surprinzatoare.  Hai sa nu va mai tin de vorba, ca florile stiu mai bine ce au de spus prin culorile si formele lor. 

Incep cu cateva imagini de ansamblu, de prin gradina, cu straturi de flori, ciresi japonezi infloriti si niste rate simpatice care nu se sinchiseau de multimea de la 1-2 metri de ele si faceau pe starurile de cinema mai ceva ca Anita Ekberg in Fontana di Trevi.

Moara din imagine este doar decorativa, cea functionala o sa vina intr-o postare viitoare.
   

 

Si acum cateva exemplare  din categoria "trebuie sa vezi ca sa crezi", lalelele cu personalitate:
Laleaua cu cupa uriasa si tija de vreo 80 cm: 

 Laleaua facuta varza... de fapt se numeste papagal.

Zambila care si-a cerut si ea dreptul sa se imbrace in negru

Mai jos avem niste lalele in criza de identitate: sa ma fac bujor, sa raman lalea?

 Eu cred ca vreau sa fiu nufar sau... ice creeeeam!

 Domnisoarele din poza de deasupra nu suporta singuratatea, asa ca traiesc in grupuri de 5-7 pe o tija. Iar cele de mai jos aspira si ele la o transformare... nici nu mai stiu sa zic in ce. Maci?

"Sa infloresc? Sa raman verde? poate ca daca ma camuflez, nu observa nimeni ca am inflorit si nu imi taie tija".

 Ele si-au propus sa se faca trandafiri cand vor fi mari.

  Iar ele bujori.

Cele galbene isi poarta cu mandrie straturile de dantelarii zdrentuite. Iar mai jos avem dalii? Bujori? Nu, tot lalele.

 

 De ce nu ar exista si versiunea cu petale crescute in lateral?!

Printr-o margine a parcului, o lisita pluteste alene, nepasatoare la straturile dintr-o parte si la campurile din cealalta. Este canalul pe unde, de langa moara din imaginea de mai sus, plecau barcute cu turisti ca sa admire imprejurimile.

 

Noi am preferat sa o facem cu un alt mijloc de transport.

La inceput de mai, multe din... lanurile, plantatiile (nici nu stiu cum sa le zic) de lalele sunt deja recoltate. Unele au luat drumul florariilor, altele n-am inteles cu ce scop au fost taiate, fiindca florile au ramas sa se ofileasca triste printre straturi.

Cate ceva tot mai ramasese pe camp.

Dupa o plimbare in care ne-am clatit privirea in toate culorile florale posibile si imposibile, am urmat si noi exemplul batlanului din imagine si ne-am luat zborul. Inapoi, la Amsterdam (vorba vine zbor, am luat autocarul care face cursa Keukenhof - Schiphol la fiecare 5-10 minute, pe autostrada cu cinci benzi pe sens - da, ati citit bine, 5, fara cea de urgenta - plus inca doua cand se ramifica).

Ne auzim data viitoare, cand vom ramane in lumea culorilor si mirosurilor, cu ajutorul lui Van Gogh, Vermeer, Rembrandt, al minunilor tehnicii... si al branzei :).