luni, 8 februarie 2016

Doi copii intr-o groapa adanca

Iván Repila - Baiatul care a furat calul lui Attila 

Doi frati sunt intr-un put. E adanc, intunecat si umed, prea ingust sa-si poata gasi calea spre exterior, dar suficient cat sa vada cerul, sa priveasca perindarea norilor, a stelelor, a soarelui, a timpului. Sunt din ce in ce mai slabiti. Au cu ei un saculet cu mancare, dar este "punga mamei" si nu se pot atinge de ea cu nici un pret. Nici atunci cand foamea ameninta sa le ia viata, nici cand seceta nu a mai lasat nimic din viermii si ganganiile din jur, nici cand radacinile s-au terminat. 
Pe masura ce citesti, te gandesti la orice: la o poveste cu copii rataciti; la o fabula cu morala in care niste fii neascultatori trebuie sa fi facut ei ceva pentru a ajunge acolo; la un thriller claustrofobic in care prizonierii se lupta sa evadeze; la dantelariile fantastice, onirice, in genul lui Bolaño, in care intr-o realitate tiranica se insinueaza incet nebunia visului si a delirului; la o scena dintr-o piesa de teatru beckettiana in care asteptarea pare nesfarsita si cuvintele capata sensuri noi; pana si la copilul din Room pentru care "afara" nu exista sau la obsesia lui Hugh Glass de a-si urma instincul de supravietuire ca sa-si implineasca singurul scop in viata, eliberarea, orice ar insemna ea.
Dar lasati deoparte orice presupuneri, este ceva din fiecare si totusi altceva. E aproape o nuvela, de mai putin de 100 de pagini, dar in momentul in care patrunzi in ea ai senzatia ca tu insuti te-ai adancit intr-o groapa adanca din care nu stii cum vei iesi. Crezi mai intai ca ai de-a face cu doi copii si te astepti sa citesti o carte duioasa, cu personaje speriate, ce se indarjesc sa supravietuiasca. Dar fratii astia doi nu seamana cu altii, sunt mai degraba proiectii ale sufletului de adult inchise intr-o lume din care orice salvare implica o pierdere. Salvandu-se energie, se pierd cuvintele. Regasind cuvintele, trupul se reduce la un ghem de oase. Ca si in viata: unii merg la sala si trag de fiare pentru a pune muschi, altii isi antreneaza creierul. Nu ai timp sa le faci pe toate in spatiul atat de stramt al unei existente. Daca va ganditi ca bat campii cu exemplul cu sala, nu e chiar asa departe de carte cum pare. Despre personaje nu vreau sa spun prea multe, pentru ca e o carte atat de misto in micimea ei fizica (pentru cei care-si fixeaza tinte numerice de lectura e si asta un avantaj) incat mi-as dori sa o cititi! E un roman al extremelor, in care veti gasi fragilitate si putere, confuzie si claritate a mintii, poezie si ratiune, vis si spirit pragmatic, unde iubirea si ura isi schimba permanent fata, asa cum si raportul dintre cei doi, Cel Mic si Cel Mare, se schimba tot timpul.
O memorie ancestrala a nedreptatii si razbunarii, a tiraniei si eliberarii rabufneste din incantatii aparent desprinse din context, intr-o proza plina de simboluri. Am citit si recitit unele pasaje, pentru a le patrunde mai bine sensul de dincolo de cuvinte, de dincolo de limita durerii, unde centrii perceptiei se deschid spre o alta lume, in care agonia conduce spre "vara invincibila a tuturor iernilor noastre": 
"- Trebuie sa stii, frate, ca eu sunt baiatul care a furat calul lui Attila. Mi-am facut incaltari din copitele lui, ca sa nu mai creasca niciodata iarba sub pasii mei. Multi ticalosi s-au temut de mine ca de biciul lui Dumnezeu, pentru ca le-am trecut prin foc pamanturile si semintiile, in lungile mele incursiuni prin lume. 
- Si ai facut toate astea singur? 
- Cu hunii. 
- Cine sunt hunii? 
- Soldatii lui Atiila. Cand el a murit, multi dintre ei si-au rupt bucati de carne din corp. Si mie imi lipsesc bucati de carne, dar nu se vede, fiindca le-am rupt pe dinauntru. "   
Este multa disperare, dar si speranta in cartea lui Repila. Si ma bucur sa vad cum fraza sa aseptica, sfichiuitoare, metaforica tasneste atat de frumos in limba romana, in traducerea Simonei Sora. S-a intamplat lucrul acela pe care, fara sa citesc originalul, il simt la o carte, cand poti auzi vocea particulara a autorului, nu o transpunere impersonala in romana generica, ci una identificabila, profunda, cu care imi doresc sa ma mai intalnesc. Pentru ca Repila, desi e un scriitor tanar, are deja germenii universalitatii in scrisul sau. Cu totii ajungem cateodata in viata pe fundul unui put, de unde drumul pana afara pare imposibil de strabatut. Si este nevoie de convingeri si argumente puternice pentru a ne depasi resemnarea, pentru a ne continua zbaterea ce pare lipsita de sens, pentru a nu abandona lupta. Uneori se intampla sa iesim la lumina. Da, stiu, spus de mine, suna a cliseu motivational dar, citind cartea, veti vedea ca nu e asa! E mult mai mult decat atat, mai intens, mai dureros, mai revelator.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.