marți, 9 februarie 2016

La ei nu e ca la noi!

M-am tot abtinut, dar trebuie sa-mi vars oful, ca-mi sta pe suflet deja de vreo luna... Am tacut, am asteptat ca focul de paie sa se stinga singur, dar vad ca nu se mai termina, ca presei il place grozav sa scormoneasca subiectul si manifestantilor sa...se manifeste, de curand s-au trezit si brasovenii, confirmand stereotipul ca Ardealul e mai lent in reactii :).
Fac parte dintr-o minoritate, din cate imi dau seama, care considera ca in mult mediatizatul caz al familiei careia i s-au luat copiii si in cele similare dreptatea este de partea norvegiana... pana la proba contrara. Si daca ati citit pana aici, inainte de a-mi tranti furiosi usa blogului in nas, aveti putina rabdare sa va spun cum vad eu lucrurile, dupa ce am stat o luna printre ei (nu e suficient pentru a avea pretentia ca ii cunosc, dar ceva mai mult decat deloc) si dupa ce am invatat putin limba, nu bine, dar cat sa-mi dau seama care este curentul de opinie general al presei norvegiene. Exista si la ei gazete populiste, tabloide care au prezentat cazul  cu dramatism, dornice sa stoarca o lacrima de audienta, in stilul stirilor televiziunilor comerciale de la noi. Eu vorbesc de ziare, de Aftenposten in principal, cel mai mare si mai serios cotidian de stiri norvegian.  La ei sunt doua curente principale de opinie: mai intai o anumita uimire si descumpanire provocata de comentariile din presa romana, de afirmatiile conform carora Barnevernet ar fi un stat in stat, care opereaza cu metode naziste, apoi cel al avocatilor care au asigurat apararea la Fylkesnemda. Fylkesnemda e un consiliu judetean, care are nevoie in medie de vreo patru luni pentru a decide cui i se incredinteaza copilul in caz de divort / incalcare a drepturilor si interesului superior. Practic, nu mult hulitul Barnevern, ci Fylkesnemda este lupul cel rau, autoritatea care hotaraste luarea copiilor de langa parinti, printr-un proces similar celui de la tribunal. Avocatii in cauza se plang de strictetea si severitatea cerintelor impuse in protectia copiilor. Nu ca ar fi aberante, irealizabile, dar e greu sa nu le incalci intr-un fel sau altul, mai ales cand esti imigrant sau familie cu conditii de viata precare, ce nu permit asigurarea standardului prevazut.

Revenind la toata tevatura creata in jurul cazului autohton, pare sa fie un conflict unilateral, inflamat de media romaneasca, din lipsa de subiecte mai importante la inceput de an, dar si pentru ca da bine in an electoral sa se mai perinde niste parlamentari prin lume, sa pretinda ca-i intereseaza soarta conationalilor si bunastarea copiilor aflati la 5000 km distanta cand, daca ar iesi fie si intr-un cartier periferic al orasului in care locuiesc, ar gasi cazuri grave de copii chinuiti, pe care nu-i baga in seama, ca nu ofera vizibilitate internationala. Este, in fond, un conflict intre civilizatii, intre doua moduri de gandire si seturi diferite de valori. 
Principalele reprosuri care au fost aduse de autoritatile norvegiene cand au luat copiii familiei cu pricina au fost abuzul fizic si indoctrinarea religioasa. Pe cea de-a doua, romanii verzi care protesteaza indignati, prefera sa o treaca sub tacere, ca nici sufletelor lor sensibile o familie de pocaiti nu le cade prea bine pe argument. Dar sa le iau pe rand:  

Abuzul fizic
Vorbim  despre o natiune unde respectul pentru viata este solid, care a invatat sa nu-si mai bata nici animalele de companie de vreo suta de ani. Poate e idealism, dar pentru cei care se pretind fiinte superioare ar suna jignitor cand spun ca si un caine intelege cand il certi si priveste vinovat? Nu e asa de greu sa scapam de mentalitatea ca, acolo unde argumentele verbale se epuizeaza, palma sau cureaua fac mai mult... Asa ca ei vad orice atingere drept o prejudiciere grava a demnitatii copilului, ce-i poate afecta dezvoltarea. Ca e corect sau nu, nu e dreptul nostru sa judecam obiceiurile altor natiuni.  

Religia 
Citeam deunazi declaratia unui domn roman care spunea ca, desi traieste bine in Norvegia, prefera sa-si creasca odraslele in Romania. Bravo, fiecare parinte alege ce crede ca e mai bun pentru copilul sau, nu contest, insa argumentul ca "Norvegia este o tara fara Dumnezeu", care ar fi de altfel o realitate, suna fix ca argumentul "Allahu akbar", inseamna sa pretinzi ca nevoile spirituale ale celorlalti sunt exact aceleasi cu ale tale. Spuneam si cand povesteam despre timpul petrecut acolo: atunci cand ai incredere intr-un sistem social, in institutiile Statului, cand nivelul de trai iti permite sa privesti optimist viitorul, o natiune nu mai simte nevoia sa se raporteze la o entitate superioara, sa astepte mila Domnului si sa-si priveasca soarta ca o fatalitate. Stii ca un doctor, si nu Doamne-Doamne, iti va salva viata, ca ceea ce ai invatat te poate ajuta sa treci un examen, nu un barbos jucaus ce-i va calauzi examinatorului mana exact spre biletul dorit, ca toti candidatii pornesc cu sanse egale, ca daca muncesti primesti o recompensa suficienta pentru a te putea bucura de timpul liber... Nu mai trebuie sa joci la loteria providentei.

Dincolo de aceste doua aspecte, pe care le pun pe seama diferentelor de mentalitati, trei lucruri m-au infuriat mult la toata povestea:  

When in Rome... 
Cand alegi sa traiesti intr-o tara, o faci pentru ca-ti inchipui ca, indiferent de sacrificii si greutati, iti va fi mai bine. Nu ei te-au chemat, tu ai ales sa mergi acolo. Si a fost bine sa te duci in tara considerata cu cel mai bun sistem de protectie sociala din lume. Ca imigrant, nu ai dreptul sa le contesti legislatia, oricat de drastica ti se pare, altfel nu esti diferit de daesh-ii care incearca sa-si impuna propriul sistem de valori. Mai putin periculos, da, dar cu aceeasi logica. La tine acasa, poti sa contesti calitatea legilor, nu ai unde fugi de ele decat plecand... in Norvegia, de exemplu, dar cand te stabilesti in alt loc, care nu e sudul Italiei, Spania sau alte spatii europene unde mai e loc de tocmeala, iti asumi riscul suplimentar al romanului venit cu prejudecata ca legea e interpretabila. In unele locuri nu e. Am vazut si eu asta, cand la 20,02 nu am mai putut sa ies dintr-un supermarket cu berea cumparata, cum as fi putut, daca stiam, la 19,59. Mecanismul functioneaza de la lucrurile marunte, e cu atat mai drastic cu cat consecintele pot fi mai grave, iar dezvoltarea unui copil poate fi dintre cele mai grave. Nu avem dreptul sa le judecam restrictiile, cu atat mai mult cu cat functioneaza si copiii lor ajung de obicei cetateni responsabili intr-o tara cu rata mica a criminalitatii. 

Modul cum reflecta presa cazul
La noi, un fapt divers (ca asta este pana la urma, in cate tari nu s-or incalca ceea ce considera cetatenii ca-s drepturile lor?) a devenit marea problema de interes national. Ei sunt mirati, stiu ca imigrantii se confrunta adesea cu perspectiva lor inflexibila privind cresterea copiilor, au mai fost cazuri cu cehi, polonezi, lituanieni, rusi, alti romani, dar nu inteleg deloc toate aceste manifestatii si de ce presa romaneasca le anatemizeaza institutiile. A aparut chiar si un site, Barnevern.org, care nu apartine serviciului in cauza, fiind creat anul asta cu singurul scop de a-l prezenta, in cat mai multe limbi (engleza parea tradusa din norvegiana cu Google translate) ca pe monstrul cel mare si rau care inghite copii. 

Targuiala
Ce fac ai nostri contestand o decizie a unei instante a statului norvegian e un fel de "hai, sefu', da' ce-am facut?! hai sa vorbim!" Nu asa se face, nu trimiti o droaie de parlamentari cu jalba in protap la Norge incercand sa rezolve "ca la noi", prin presiune si negociere. Consideri ca ai fost nedreptatit, mergi mai departe, la Haga, incerci sa-ti solutionezi divergenta legal, sa speri ca, daca a fost o incalcare a drepturilor omului, se va repara. Da, dureaza, dar unde-i lege, nu-i tocmeala.

Pe langa cele doua parti transante, pro si contra familie, mai sunt si opiniile celor care spun ca adevarul e undeva la mijloc. Aici nu exista mijloc. De acord ca nimeni nu stie exact felul cum erau tratati respectivii copii, desi parintii insisi au admis ca le mai administrau cate o corectie fizica. Insa nu asta conteaza, nu discutam vinovatia parintilor sau a autoritatilor. Comentariile pornesc, cum este si cazul, de la efecte. E normal ca fiecare sa-si formeze o parere cand subiectul este aproape nelipsit la stiri, din pacate opinia multora este empatic-emotionala (punandu-se ei si copiii lor in locul celor in cauza), a altora este manipulabila prin media, prea putini incearca sa vada ambele fete ale monedei. Efectul de care spuneam este o decizie juridica a unor autoritati, oricat de incompetente le-ar considera poporul roman pe baza experientei locale. Ai dreptul sa o contesti, dar intr-un cadru legal, nu intr-un circ mediatic dezgustator.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.