Despre iubiri si insecte

Matei Florian - Cexina Catapuxina

De multe ori, coperta a patra a unei carti cuprinde blurb-uri elogioase, prezentari superlative parca trase la xerox ce nu-mi mai spun nimic. In cazul de fata, ea functioneaza ca o nota introductiva scrisa chiar de autor, ca o parateza deschisa in fata cartii pentru a-i explica provenienta si continutul: 

"Am primit romanul asta exact asa: gata scris. Mi l-a daruit, la ceas de seara, un barbat ciudat, cu un ochi ceva mai mare decat celalalt. Nu s-a prezentat, i-am aflat mai tarziu numele. Mi-a spus ca are incredere in mine si ca eu voi sti mai bine ce sa fac cu manuscrisul lui. L-am intrebat despre ce e vorba inauntru. Mi-a spus ca despre lucruri mici, aproape invizibile, despre o lupa si niste insecte, despre iubiri si cuvinte intr-o limba necunoscuta. Mi-a zis ca, daca imi place, il pot semna eu, el n-o sa se supere. M-a rugat la sfarsit sa-i promit insa ca nu-i voi schimba titlul asta imposibil: Cexina Catapuxina. I-am promis. Mi-a strans mana, apoi a plecat. Sper ca, oriunde ar fi acum, ii e bine." 

O prezentare deopotriva intriganta si onesta a unei carti ce ne poarta la firul ierbii, acolo unde traieste o lume vazuta prin lupa unui studios al insectelor care, de atata privit, a ajuns sa aiba un ochi mai mare decat celalalt. Insa cartea nu este atat de entomologica precum pare. Apropiindu-se cu delicatete de lumea marunta, se transforma intr-o proza poetica delicata, senzoriala, ce parca iti face pofta de mare, de soare, de gaze bazaind printre flori si fire de iarba. Cand privesti prin lupa aceasta lume, observi ca ea este populata cu oameni, care-si traiesc sentimentele inconjurati de minuni invizibile multora. Te afli in fata unei povesti de dragoste, cu o EA cu picioarele pe pamant, care nu poate vedea pestii ucisi de pe prosop si un EL visator, plin de fantezie, cu acces spre invizibil, detinand cheia ce descuie detaliile adesea ignorate ale micilor minuni ale vietii. Studiaza furnici, fluturi, frunze, licurici, se simte neinteles si incapabil sa-i comunice iubitei toate aceste detalii.
Citesti o poveste despre viata, despre infiriparea si destramarea relatiilor, in fond povestea tuturor, insa Matei Florian o traduce intr-o forma de exprimare proprie, in care nu exista semne de intrebare, ci doar propozitii scurte, juxtapuse, ce dau un ritm alert, bombardand cititorul cu detalii ce scot subiectul din banalitate, transformandu-l intr-o infiorare lirica. E drept ca am simtit si fiori de spaima, de indata ce am vizualizat expozitia in care fluturii ies din imagini si se asaza pe oameni, dar asta e doar in mintea mea :). Asa cum eroul isi transpune sentimentele intr-o limba necunoscuta, autorul isi creeaza propria sa limba ce-i da textului o melodie aparte. Printre capitole se intercaleaza incantatii si invocatii si, din toata aceasta mirare in fata lumii marunte, nici nu stii cum izbucnesc uneori demonii interiori, cum cainii morti bantuie prin iubiri si ajung sa le transforme in foste iubiri, cum fetitele japoneze care sufla in papadii sunt anihilate de ritmul cotidian.
Toata aceasta poezie a cartii ma face sa cred ca subiectul devine atribut, un pretext pentru scriitura, un apendice al unui exercitiu stilistic reusit. Este o carte de atmosfera, de senzatii pe care fiecare le poate interpreta din alte perspective (poate acolo unde eu am vazut violenta domestica altcineva poate sa vada un alt tip de uzura a relatiei, dat de raportarea la realitati diferite), despre iubiri care se  nasc si mor, despre imposibilitatea comunicarii si instrainarea data de vederile opuse ale jumatatilor unui cuplu, aici chiar interpretate literal, in sensul de imagini accesibile sau nu. Daca v-a fost dor de spiritul ludic, de acea candoare cu care personajele lui Matei Florian privesc lumea in Si Hams si Regretel, le veti regasi si in Cexina Catapuxina, asa cum veti regasi si starea aceea de plonjare in irealitate, in anormalitatea cu aura de poveste, ca forma de transformare a repetabilului si conventionalului in miracole unice, particulare.