Legati de pamant

José Saramago - Ridicat de la pamant 

Cu volumul de fata, publicat in 1980, Saramago ne duce in Portugalia rurala, intr-un loc unde poti umbla "o viata intreaga fara sa te regasesti, mai ales daca te-ai nascut pierdut". Este taramul bunicilor sai, tarani pe mosia unui latifundiar, este taramul aspru si lipsit de pitorescul idilic pe care-l gaseste privirea turistului, unde existenta devine o lupta de zi cu zi. Este locul unde isi duce viata familia Vreme-Rea (as fi preferat ca numele de familie sa fie pastrat in original, Mau-Tempo, pentru rezonanta locala, eventual cu o nota de subsol care sa-i explice sensul), muncind de generatii intregi pentru altii, stramutandu-se de pe o mosie pe alta in cautare de lucru. Razboaiele vin si trec, la fel si dictatura lui Salazar, preocuparile lor raman insa aceleasi, sub privirea tacuta si atenta a martorilor muti, furnicile. Viata le e o permanenta incercare, o infruntare a saraciei care pe unii ii indarjeste, pe altii ii doboara si ii impinge in bratele consolatoare ale alcoolului si mai apoi in latul primitor al spanzuratorii. Copiii urmeaza aceeasi traiectorie in viata ca si parintii, intr-o existenta lipsita de perspective ale carei certitudini sunt saracia si moartea, intr-o curgere marcata de stilul fluid al lui Saramago, de verva sa cunoscuta, de capacitatea de a transforma un tablou sumbru in sine intr-unul animat.
Nici chiar aici, intr-un context grav, umorul si ironia autorului nu lipsesc, suprapunandu-se peste descrieri incisive, naturaliste, uneori la limita suportabilului, in episoadele de tortura. Taranul murdar, infometat, batut de arendasi este o normalitate a vremii, insa felul in care ne explica autorul utilitatea acestei stari e de un cinism savuros. Afirmand ca viata e un exercitiu ludic, nu va ezita apoi sa-si imbogateasca jocul literar cu noi nuante in fiecare carte. 

Revenind in Portugalia inceputului de secol XX, Europa, cu tulburarile si framantarile sale, e departe, razboiul este un cuvant abstract si indepartat: 

"In Monte Lavre, despre razboi se stia doar ce ajungea prin stirile din ziare, si acelea pentru cine stia sa le citeasca. Ceilalti, daca vedeau ca au crescut preturile sau ca nu se mai gaseste nici mancarea de mizerie cu care se hraneau, se intrebau de ce. E din cauza razboiului, le raspundeau expertii. Mult mai manca razboiul, mult se mai imbogatea. Razboiul e un monstru, care inainte de a devora oamenii le goleste buzunarele, unul cate unul, ban dupa ban, ca nimic sa nu se piarda si totul sa se transforme, asa cum spune legea de baza a naturii, pe care o invatam abia mai tarziu. Si dupa ce se satura de infulecat, dupa ce da pe dinafara de cat a mancat, continua sa-si foloseasca degetele abile, luand intotdeauna dintr-o singura parte si bagand in acelasi buzunar. In fine, asta e un obicei dobandit pe timp de pace."

Din perspectiva autorului omniscient, sarcastic si in acelasi timp empatic, ce se plimba liber prin textul sau, Saramago anticipeaza destinul personajelor sale, deschide porti spre viitor prin care intrezarim unde vor ajunge peste cativa ani, incalca toate conventiile literare legate de dozarea subiectului si ortografice, asa cum ne-a obisnuit. Fara pauze, fara semne de punctuatie, aduce oralitatea in scris, virand brusc in mijlocul unei fraze intr-o alta directie, schimba naratorul, isi obliga cititorul sa se abata permanent de la calea facila a lecturii liniare. Este surprinzator nu prin subiect (care pana la urma, rezumat, ar fi viata unei familii de tarani timp de patru generatii, o istorie traita partial la persoana I de autor), unul pe care il cunoaste bine, ci prin constructie, pentru care il iubesc indiferent despre ce ar scrie. Pentru ca, recunosc, nu este printre volumele sale de top, este un Saramago mediocru (ce oximoron!), dar este un Saramago, ceea ce pentru mine il situeaza mult mai sus decat carti foarte bune ale altor autori. Si asta in ciuda faptului ca subiectul propriu-zis l-ar infrati cu verismul si naturalismul, curente literare cu care nu prea am afinitati. Insa mi-a lipsit unul dintre elementele definitorii ale scrisului sau, acel "ceva" fantastic care declanseaza mecanismul narativ in cele mai frumoase carti ale lui.

As zice ca este un roman strict pentru fanii autorului, cei care i-au sorbit celelalte carti dintr-o citire, mai vor si stiu ca altele noi nu mai pot avea. Cei care urmeaza sa-l descopere ar fi mai bine sa se indrepte spre cele scrise incepand cu 1984. Sau, daca vreti sa va reintalniti cu Ricardo Reis, intr-o scena scurta, oferindu-i ajutor si gazduire unui membru al familiei Vreme-Rea abia iesit din inchisoare, cititi cartea. In definitiv, este Saramago si as putea gasi mult mai multe motive pentru a citi Ridicat de la pamant decat pentru a nu o face.